Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Premierul Victor Ponta vizitează militarii români din Afganistan

Victor Ponta, premierul Romaniei inainte de a decola spre Afganistan, 21 mai 2012 foto Guvernul Romaniei

Înainte de a decola spre Afganistan unde premierul României, Victor Ponta, urmeză să viziteze în cursul zilei de 22 mai militarii români aflaţi în misiune în această ţară acesta a ţinut o scurtă declaraţiei de presă.

Redăm din aceasta:
“Aş dori să vă informez asupra faptului că voi efectua o vizită pentru a întâlni trupele române, militarii români aflaţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan. Prin această vizită, pe care o consider o datorie a mea, ca prim-ministru, aş dori să transmit trei mesaje foarte clare.

În primul şi în primul rând, aprecierea şi recunoştinţa noastră ca ţară şi ca naţiune pentru rolul pe care militarii români îl joacă în operaţiunile din Afganistan. Dacă astăzi, la Summitul NATO şi peste tot, pe plan internaţional, România este considerată un partener serios şi credibil, meritul principal le revine militarilor români care sunt acolo, într-adevăr, în prima linie, şi care şi-au făcut de fiecare dată datoria cu o abnegaţie şi un profesionalism care ne-au adus mulţumirile şi recunoştinţa partenerilor noştri internaţionali. Vorbim foarte rar sau foarte puţin despre militarii români aflaţi în teatrele de operaţiuni. De obicei, vorbim doar cu ocazia unor tragedii. Eu vreau să merg să le spun încă o dată că sunt apreciaţi, că avem această recunoştinţă pentru ceea ce ei fac acolo şi că ne preocupă soarta lor, că dincolo de disputele politice interne, prezenţa lor şi activitatea lor dovedesc că România are o armată capabilă, o armată profesionistă, o armată lăudată de toţi partenerii noştri.

Al doilea mesaj pe care vreau să-l dau este, în special, către militarii care sunt acolo. Vreau să cunosc care sunt problemele de zi cu zi cu care ei se confruntă, dacă putem îmbunătăţi situaţia lor de acolo, dacă putem să îmbunătăţim situaţia familiilor lor rămase aici în ţară, şi mai ales să discut despre planurile lor de viitor. Cred că aceşti oameni, când se vor întoarce, după ce şi-au făcut datoria în aceste teatre de operaţiuni, trebuie nu doar să primească o decoraţie, un grad, o mulţumire din partea autorităţilor române, ci mai ales să ştie că au un viitor aici în ţară, un viitor în instituţii publice, în Armata română sau în alte instituţii civile şi acest lucru aş dori să-l aflu direct de la ei şi să-l pregătesc pentru momentul la care ei vor fi înapoi acasă, într-o perioadă de timp pe care, în mod sigur, o vom stabili împreună cu partenerii noştri internaţionali.

Al treilea mesaj este un mesaj de seriozitate, de maturitate şi de predictibilitate în ceea ce priveşte România ca ţară şi angajamentele pe care noi ni le-am asumat. Nu sunt angajamentele doar ale unui preşedinte sau ale unui guvern sau ale unui regim politic, ci sunt angajamentele României, sunt susţinute şi de guvern, şi de preşedinte, şi de toate forţele politice. Şi, repet încă o dată, indiferent de dispute care apar pe plan intern, dincolo de graniţele ţării România trebuie să se comporte responsabil, trebuie să-şi respecte toate angajamentele şi trebuie să dovedească că este un partener serios şi credibil.

Voi transmite, în numele Guvernului României, mulţumirile, aprecierea pe care o am pentru militarii aflaţi acolo, pentru toată Armata Română. Şi repet, mesajul pe plan internaţional al unei ţări, ţara noastră, care îşi respectă angajamentele şi care este respectată tocmai din acest motiv de către partenerii săi internaţionali.

Asta doream eu să vă spun. După cum probabil ştiţi, din motive de securitate, orice alt detaliu legat de vizită o să-l aflaţi la momentul întoarcerii şi sper să ne vedem cu bine.”

Vizita premierului Victor Ponta se desfăşoară la 2 săptămâni după preluarea mandatului în contextul în care Preşedintele României, Traian Băsescu, însoţit de ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu şi şeful SMG, Ştefan Dănilă, participă la summitul NATO de la Chicago.

Reamintim că foştii premieri Emil Boc şi Răzvan Ungureanu, nu au vizitat niciodată trupee româneşti din Afganistan, atitudinea lor generală fiind de dezinteres sau chiar aversiune faţă de armată (în cazul lui Boc).

Fostul ministrul al Apărării, Gabriel Oprea, a evitat pe parcursul celor mai bine de 2 ani de mandat la Apărare să viziteze militarii români din Afganistan (a efectuat o singură vizită şi aceea doar în calitate de însoţitor al Preşedintelui), preferând însă să participe la ceremonii funerare ale militarilor ucişi în Afganistan fără a evalua personal pe teren de ce se întâmplă astfel de tragedii.

sursa: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

6 Responses to “Premierul Victor Ponta vizitează militarii români din Afganistan”

  1. ROBERT HORVATH SUA says:

    SCRISORE DESCHISA ADRESATA PRIMULUI MINISTRU PONTA !
    Am aflat de vizita dumneavoatra in Afganistan
    Ma numesc Robert Horvath cineast…..si cetatean roman.
    Am aflat prin Info Mondo de moartea unui militar in Afganistan. Al catelea ?
    Sunt nu numai indurerat ci indignat la culme.
    Va luati o mare raspundere morala si va asigur de acum penala.
    Să nu uităm că armata noastră a fost şi este, în proporţie de 99,9% pregătită să lupte pe teritoriul naţional, în anumite condiţii, nicidecum în condiţia numită Afganistan.
    Mulţi au murit nu atât din cauza actelor teroriste respective ci pentru că nu era pregătit autovehiculul, să zicem, pentru exploziile respective… Când ştii că trimiţi nişte oameni cu echipament precar şi mai şi mor dintre ei, trebuie săraspunzi penal

    Cine va raspunde pentru tinerii trimisi la moarte ? Dumneata domnule Prim Ministru

    Aliatii nostrii îşi pregătesc foarte bine trupele pentru acţiuni în asemenea zone, asigurând protecţia fiecărui om de-al lor. Noi ne batem joc de el. Nu avem nici macar demnitatea de a pretinde acest lucru.
    Soldatii romani au bocancii rupti….întrucât talpa nu rezista în zonele stâncoase din Afganistan.
    Iata ce spune un document al armatei SUA:
    ” Protecţia individuală a militarilor se realizează cu veste antiglonţ grele de 15 kilograme….. Vestele antiglonţ româneşti au un viciu de proiectare şi nu permit luptătorului să fixeze patul armei în umăr pentru a ochi cu precizie. Cele mai multe incidente soldate cu morţi şi răniţi au fost produse de explozia unor mine artizanale, în faţa cărora maşinile blindate româneşti au fost extrem de vulnerabile…………………
    GUVERNANTII ROMANI DAU DOVADA DE O NEGLIJENTA MAI MULT DECAT CONDAMNABILA …”
    Trezestete domnule Prim ministru…..sau trimite-ti fiul sa lupte in Afganistan!!!!

    Robert Horvath Deva Presedinte Devartes Film International New York – Tokyo
    CITITI SCRISOAREA ADRESATA PRESEDINTELUI SUA PE
    ROBERT HORVATH DEVA BLOG

  2. hilde kovacs says:

    si pe cine reprezinta asta in afg??? parca ne marea pensiile, parca avea grija de astia din tara…hai scutiti-ma. se duce sa ce?? asa e, a rezolvat tot ce tine de problemele din tara..poate spune dl ponta cum citez vor avea militarii ” un viitor aici în ţară, un viitor în instituţii publice, în Armata română sau în alte instituţii civile ” ??? si apropo parca partidul lui antonescu cerea retragerea trupelor.
    Si pentru toti lingaii polticienilor spalati-va pe cap cu ei incepand de la pdl pana la usl…aici includeti voi si ceilalti maimutoi pe care nu mai am chef sa-i nominalizez.

  3. ROBERT HORVATH SUA says:

    FRANTA SE RETRAGE DIN AFGANISTAN….ROMANIA RAMANE ! PENTRU CINE SI PENTRU CE ?

    Exista o poveste care circula despre faptul ca oricine vine la putere in Romania trebuie sa ia “aprobare” de la tot felul centre de putere, care sunt fie state, fie grupuri de interese si lobby. Poate ca e doar o teorie a conspiratiei.

    Iata ce declara noul ministru de externe, dl Marga, din partea USL:

    “Marga: România ar putea aloca 500.000 de dolari la efortul NATO de finanţare a forţelor afgane”.

    Nu poti sa nu te intrebi: in timp ce Franta considera retragerea trupelor sale din Afganistan, Romania va suplimenta platile pentru aceasta operatiune militara? Romania, acest stat afectat de saracie, inca mai subventioneaza un razboial al SUA?

    Poate cineva sa spuna public ce avantaje a avut Romania cu participarea sa cu trupe in Irak si Afganistan? Au fost semnate ceva contracte cu firme romanesti? Au luat ele vreo licenta de exploatare? Le-a oferit cineva sa produca ceva in tarile astea? Am profitat si noi cumva, ca doar la asta te astepti cind semnezi la o astfel de participare.

    As vrea sa ma insel, insa ma tem ca suntem martorii unei alte farse pe spinarea acestui popor umilit, si daca ar fi asa, ne ramine fie o revolutie fie retragerea pe la manastiri.

    http://www.mediafax.ro/politic/marga-romania-ar-putea-aloca-500-000-de-dolari-la-efortul-nato-de-finantare-a-fortelor-afgane-9652933/

  4. gigimarga says:

    Mi se pare corect ca un primministru sa se gandesca si la viitorul militarilor nu numai la prezentul lor!

  5. Nicolae says:

    Pe ce lume traiti, dle HORVATH? Stiti cumva CINE a trimis in Afganistan militari din Armata Romaniei? Ponta? Poate asa se stie in alte capitale ale lumii, prin care va plimbati dv. Stiti ce inseamna pentru un militar aflat in misiune “la un pas de … Doamne fereste” sa vina un oficial care le spune ca cei de acasa le duc dorul? Ce va pasa dv. dle. …VATH! prin cele New-York-uri e cald si bine. Nu?

  6. Robert Horvath Sua says:

    @ Nicolae
    Dece nu-i scoate din Afganistan ca Franta ? Venirea lui Ponta va inbunatatii dotarea celor de acolo ?