Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Preşedintele a semnat decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind amplasarea scutului antirachetă al SUA în România

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, semnat la Washington la 13 septembrie 2011.

Acordul dintre România şi SUA privind amplasarea elementelor scutului antirachetă la Deveselu este încheiat pe perioadă nedeterminată, însă poate fi denunţat în orice moment de către oricare dintre părţi, prin notificare scrisă, dar care îşi ca produce efectele în termen de doi ani.

Potrivit Acordului încheiat de România şi SUA şi făcut public în 23 septembrie, amplasarea elementelor scutului antirachetă se va face la Deveselu, Olt.

Potrivit documentului, baza de la Deveselu rămâne în proprietatea şi sub jurisdicţia României, iar operaţiunile din bază se vor desfăşura numai cu luarea corespunzătoare în considerare a sănătăţii şi a siguranţei publice.

Urmează ratificarea în cele două camere ale Parlamentului.

sursa: Preşedinţia României


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

4 Responses to “Preşedintele a semnat decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind amplasarea scutului antirachetă al SUA în România”

  1. catana says:

    O fi bine,o fi rau?Daca oncle Sam ne pune scutul in apararea lui basescu atunci mai bine fara scut…Nu credeti ca ne-am cam saturat de inaltele porti?Prea multa globalizare pentru bietii romani…

  2. Stelian P. says:

    catana
    Cred ca e rau, da rau de tot ! Globalizarea face rau la minte, ii obliga pe bietii romani sa gindeasca si asta e o operatiune dureroasa. Romanii trebuie inchisi intr-un tarc cu mitraliere indreptate spre ei si biciuiti pina voteaza cu cine trebuie iar apoi biciuiti daca nu voteaza cum trebuie. Deocamdata scutul il apara doar pe “basescu” deoarece asta e rolul scutului: sa apere doar un om. El trebuie instalat doar cind o sa alegem pe cine trebuie si sa-l apere doar pe acel presedinte.

  3. Stelian P. says:

    catana
    E rau, da e rau de tot ! Scutul e doar pentru un om, pentru “basescu” asa ca nu trebuie pus. Da e prea multa globalizare. Asta ii obliga pe bietii romani sa gindeasca si operatiunea e foarte dureroasa. Romanii trebuie inchisi intr-un tarc cu mitraliere in jurul lor si altii sa gindeasca in locul lor, altii sa mearga la vot, altii sa munceasca in locul lor iar ei trebuie lasati doar sa se vaicareasca.

  4. catana says:

    ,Stelica P.
    Nu ai inteles.Nu e vorba de un presedinte ci de principii.Pupati condurul sultanului pana va cad buzele!Si Tratatul dela Varsovia ne apara de imperialisti…nimic nou draga activistule.Nu va mai amagiti cu vise frumoase cum ca altii ne vor apara …Mai ales acum fiecare trebuie sa aiba propria doctrina de aparare…Dar nu stim sa fim romani…vom plati scump servilismul desantat de acum.nu vreau sa polemizez,mi-am spus parerea si atat.