Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Presedintele interesat de modernizarea fregatelor “Regele Ferdinand” si “Regina Maria”

Aflat in vizita de lucru la Londra, Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a declarat ca a discutat cu premierul britanic, David Cameron, şi despre cooperarea româno-britanică pentru o viitoare continuare a proiectului de modernizare a celor două fregate pe care România le-a achiziţionat din Marea Britanie.

Desi achizitionate in anii 2000 cu scopul modernizarii flotei romanesti, cele 2 fregate de tip 22 nu sunt echipate pentru a face faţă unor misiuni de luptă complexe în zone de razboi, nefiind dotate cu un sistem de rachete navale, ci doar un tun şi un sistem de lansatoare de torpile.

Principalele misiuni ale navelor sunt: participarea la operaţiuni comune sau colective; navă de comandă a unei grupări navale; supravegherea situaţiei navale şi controlul traficului maritim în marea teritorială, zona contiguă şi zona economică exclusivă; protecţia căilor de transport şi de comunicaţii maritime; sprijinirea forţelor specializate în combaterea poluării apelor maritime, contrabandei şi transporturilor ilicite de armament şi droguri; participarea la acţiuni naţionale şi internaţionale de căutare şi salvare pe mare sau ajutor umanitar; instruirea navală pe mare.

Fregata Regele Ferdinand (fosta Coventry) a intrat în dotarea Forţelor Navale Române în septembrie 2004, în urma unui acord semnat în 2003 între guvernele României şi Marii Britanii. Fregata “Regina Maria” (fosta London) a intrat in doptarea fortelor navale romane in iulie 2005.

Afacerea derulată prin compania BAE Systems prevedea cumpărarea a două fregate vechi, de tip 22, de la Marina Regală Britanică, cu suma de 116 milioane lire sterline. Achiziţia era făcută pentru „afirmarea“ României ca partener NATO.

Potrivit unor specialisti, fregatele britanice erau la momentul achzitiei bune de dat la casat, de altfel ele fiind scoase din uz de marina britanica.

Presa engleză a scris că BAE Systems, care a vandut fregatele statului roman, a fost tras la răspundere în cazul celor două fregate, pentru mituirea unor oficiali români cu 7,6 milioane de euro în scopul perfectării tranzacţiei.

În 2007, ministrul Apărării Naţionale Teodor Meleşcanu declara că unele „inadvertenţe“ din contractul cu BAE Systems împiedicau Marina Română să modernizeze dotarea de luptă a fregatelor, dar că se lucrează pentru ajungerea la un acord.

In prezent fregata “Regele Ferdinand” se afla in misiune de lupta in largul coastelor libiene in scopul impunerii embargoului de arme impotriva statului nord-african in baza unei rezolutii ONU si sub comanda NATO.

sursa: AGERPRES

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Presedintele interesat de modernizarea fregatelor “Regele Ferdinand” si “Regina Maria””

  1. Lucian* says:

    Teapa gigant pt statul roman!
    Chiar nu se pot afla vinovatii?
    Chiar nu se iau niste masuri normale ca sa nu se mai intample o porcarie ca si achizitia asta?