Preşedintele interimar al R.Moldova cere plecarea armatei ruse din Transnistria
Cu prilejul unei întrevederi cu reprezentanţii Grupului pentru Republica Moldova al Adunării Parlamentare a OSCE, preşedintele interimar al R.Moldova, Mihai Ghimpu, s-a pronunţat ferm pentru reluarea negocierilor în format 5+2 cu Transnistria şi îndeplinirea angajamentelor asumate la summitul OSCE din 1999, privind retragerea completă a forţelor militare ruse.
Reprezentanţii Grupului pentru Republica Moldova al Adunării Parlamentare a OSCE se află la Chişinău într-o vizită de documentare privind situaţia politică, economică şi socială în teritoriu.
“Democratizarea şi demilitarizarea regiunii transnistrene constituie premisele necesare şi indispensabile în vederea soluţionării definitive a conflictului şi dorim o implicare mai activă a partenerilor noştri externi pentru atingerea acestui scop”, a declarat Ghimpu.
“OSCE susţine noile măsuri pozitive ale conducerii Republicii Moldova în vederea soluţionării pe cale paşnică a conflictului transnistrean. Sprijinim aceste acţiuni, desfăşurate în interesul cetăţenilor, atât în mod public, cât şi prin intermediul rapoartelor OSCE”, au menţionat membrii delegaţiei.
Grupul Adunării Parlamentare a OSCE pentru R.Moldova a fost creat în anul 2000. Mandatul acestuia prevede promovarea păcii, stabilităţii şi supremaţiei legii în Republica Moldova în vederea păstrării integrităţii teritoriale a statului nostru prin încurajarea dialogului între ambele maluri ale Nistrului.
Walburga Habsburg Douglas a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Grupului în septembrie 2009. Din componenţa grupului mai fac parte parlamentarii Pierluigi Mantini din Italia, Canan Kalsin din Turcia şi Jerrz Grafstein din Canada.
Formatul 5+2 include Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori, SUA şi UE ca observatori, plus părţile implicate in conflict: Republica Moldova şi autoproclamata republică Transnistreana.
sursa: Jurnal de Chişinău
Etichete: Republica Moldova, Transnistria
Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.
Liderul Hamas, susţinut de Iran, afirmă cu nu vor recunoaşte statul Israel
În faţa vicistitudinilor naturii primează coloratura politică
Întâlnire Obama – Monti la Washington
Elveţia şi Serbia vor deţine preşedinţia OSCE în 2014, respectiv, 2015
Situaţia devine critică în Siria – armata a primit armament chimic
Catherine Ashton cere Rusiei realism în evaluarea situaţiei din Siria
Va fi trimisă o misiune comună ONU – Liga Arabă în Siria?
Marionete, păpuşari şi popor
România, mecanismul de cooperare şi verificare şi aderarea la spaţiul Schengen
Viktor Orban – mândru de noua Constituţie maghiară

