Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Preşedintele Klaus Iohannis: „Nu s-a discutat despre o armată europeană (…)”

Klaus Johannis-foto-presedintie-ro

Klaus Johannis-foto-presedintie-ro

Revenit de la Reuniunea informală a Consiliului European de la Bratislava, din Slovacia, Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o declaraţie de presă. În cadrul acestei declaraţii de presă i s-au adresa câteva întrebări. Una dintre ele s-a referit la crearea unei armate europene şi la impactul pe care o astfel de forţă militară l-ar avea asupra angajamentelor bugetare pe care ţările membre NATO le-au asumat deja.

Preşedintele Klaus Iohannis a dat următorul răspuns:
„Nu s-a discutat despre o armată europeană şi nici în viitorul apropiat nu se va discuta despre aşa ceva. Iniţiativele care există în domeniul apărării nu vizează crearea unei armate europene.

Este o informaţie care s-a dus, cum se spune, în media, doar că ea nu reflectă preocupările conducerii UE. Ceea ce este adevărat şi ceea ce vrem este ca iniţiativele pe zona de apărare, pe intervenţii în zone de criză, pe apărarea frontierelor, să fie mult mai bine coordonate. Şi vrem să avem într-adevăr, un centru de coordonare – un headquarter, cum este menţionat în documentaţie – pentru aceste zone de intervenţii unde intervin forţele armate ale membrelor Uniunii Europene. Peste tot se menţionează şi vreau să subliniez acest lucru: nu intenţionează nimeni să creeze ceva în paralel sau în loc de NATO. NATO rămâne, este baza, cel puţin pentru România, pot să spun clar că este baza securităţii în Europa.

Şi dacă vorbim de NATO, vă amintesc că, la Summitul de la Varşovia, s-a semnat o înţelegere între NATO şi Uniunea Europeană, tocmai pentru a permite o mai bună coordonare şi abordare comună complementară – de la caz, la caz – a diferitelor chestiuni. Deci, în momentul de faţă, în domeniul apărării, avem de-a face cu proiecte care vizează o mai bună coordonare, o mai eficientă coordonare şi, da, s-a discutat şi despre industria de apărare; nu astăzi, nu a fost astăzi tema, dar, în alte formate, industria de apărare europeană a fost o temă şi cred că toată lumea este de acord că este de interes şi pentru noi. Dacă industria de apărare europeană se revigorează, atunci, automat, apar noi locuri de muncă, se salvează locaţii unde industria de apărare are tradiţie, de exemplu, România, şi această evoluţie nu putem decât s-o salutăm”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit comunicatului Preşedinţiei României.

Sursa: comunicat al Preşedinţiei României

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.