Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Prime discuţii în cadrul reuniunii miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO

M Motoc si Secretarul general al NATO. foto NATOÎn prima zi a Reuniunii miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO, ministrul român al apărării Mihnea Motoc a participat la sesiunea formală a Consiliului Nord-Atlantic. Această reuniune are un rol important în pregătirea întâlnirilor şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale NATO ce va avea loc la Varşovia, la începutul lunii iulie.

Pe agenda discuţiilor s-au aflat:
– situaţia de securitate din spaţiul euro-atlantic
– adopatarea de decizii importante privind adaptarea şi consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare. Scopul acestui proces de adaptare este de menţinere a capacităţii NATO de apărare a tuturor aliaţilor în faţa oricărui tip de ameninţări, din orice direcţie, în consonanţă cu Tratatul Atlanticului de Nord şi cu obligaţiile internaţionale ale Alianţei.

“Statele membre ale NATO au agreat amplasarea, prin rotaţie, a patru batalioane multinaţionale în fiecare dintre statele baltice şi Polonia, precum şi constituirea unei prezenţe înaintate adaptate în zona de sud-est a teritoriului aliat, cu o componentă terestră formată dintr-o brigadă multinaţională situată în România. Această brigadă, subordonată Comandamentului Multinaţional de Divizie al NATO pentru Sud-Est de la Bucureşti, va oferi un cadru prin care statele aliate vor putea afilia sau trimite forţe în România pentru a se antrena în scopul creşterii interoperabilităţii. Astfel, brigada va facilita activităţile de instruire ale NATO în zona de sud-est a Alianţei prin intermediul unui program susţinut de exerciţii şi instruire”, se arată în comunicatul MApN.

“România doreşte ca această brigadă să fie o contribuţie concretă atât la întărirea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei, cât şi la securitatea şi stabilitatea regională”, a spus ministrul Motoc.
De asemenea, el a subliniat că “România poartă discuţii cu Bulgaria şi Turcia pentru dezvoltarea unor măsuri suplimentare de consolidare a apărării şi securităţii în zona Mării Negre, cu un accent sporit pe domeniile naval şi aerian”.

Prin aceste măsuri, România va urmări să se realizeze o coerenţă sporită cu activităţile de asigurare deja desfăşurate de NATO în Marea Neagră în ultimii ani, prin intermediul poliţiei aeriene, al exerciţiilor navale aliate şi prezenţei vaselor aliate în zonă.

Ministrul român a subliniat faptul că “toate aceste măsuri au un caracter defensiv, sunt în concordanţă cu nevoile de întărire a apărării naţionale şi a Alianţei, survenind pe fondul creşterii prezenţei şi acţiunilor militare ale Rusiei de-a lungul frontierei estice a NATO, inclusiv în Marea Neagră, după anexarea Crimeei. În acelaşi timp, prezenţa adaptată pentru sud-est este în consonanţă cu abordarea mai largă a Alianţei, care nu urmăreşte confruntarea cu Rusia”.

Măsurile de întărire a descurajării şi apărării în estul teritoriului Alianţei fac parte dintr-o adaptare mai cuprinzătoare a posturii de descurajare şi apărare aprobate de miniştrii apărării. Aceasta mai include adoptarea unui Cadru de răspuns la ameninţările provenind din sudul teritoriului aliat, precum şi măsuri de dezvoltare a apărării cibernetice, de apărare faţă de atacurile teroriste, de contracarare a ameninţărilor hibride şi de creştere a rezilienţei. Această abordare cuprinzătoare a apărării Alianţei încorporează şi pune în valoare măsurile luate cu prilejul Summit-ului NATO din septembrie 2014, din Țara Galilor, inclusiv crearea Comandamentului Multinaţional de Divizie pentru Sud-Est de la Bucureşti şi a opt Unităţi NATO de Integrare a Forţelor, stabilite în statele aliate din estul Europei, inclusiv în România.

Sursa: comunicat al MApN

Etichete: , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.