Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Primele luări de poziţii după dezbaterea în Senat a Legii pensiilor

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a declarat, în plenul Senatului, că nu poate fi de acord cu unele prevederi inechitabile ale Legii unitare a pensiilor, subliniind că îi va apăra pe militari indiferent de consecinţele politice.

El a afirmat că grupul senatorilor independenţi susţine proiectul Legii unitare a pensiilor, însă în egală măsură acesta susţine şi anumite amendamente care privesc “recompensarea justă a militarilor şi a personalului din sistemul de siguranţă naţională”.

“Jurământul militar este punctul de plecare al oricărei dezbateri referitoare la salariile, pensiile şi drepturile celor care fac parte din Armata Română. A fi militar nu este o meserie ca oricare alta.(…) Militarul este la datorie zi şi noapte, în slujba ţării. Misiunea sa implică dificultăţi, riscuri şi privaţiuni care nu au termen de comparaţie în alte domenii de activitate. Când vorbim despre pensii, vorbim despre contribuţii şi despre solidaritate. (…)”, a subliniat ministrul Oprea.

El a precizat că susţine principiile contribuţiei şi solidarităţii “ca fundament al unei legii coerente menite să reglementeze sistemul de pensii”, dar a atras atenţia că atunci când “vine vorba despre militari”, trebuie să privim contribuţia şi solidaritatea nu în sens contabil, ci în sensul jurământului militar pe care îl depun toţi cei din Armata Română.

sursa: AGERPRES

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

7 Responses to “Primele luări de poziţii după dezbaterea în Senat a Legii pensiilor”

  1. fagarasanu says:

    ,, a crede sau a nu crede “ asta este intrebarea – vis a vis de declaratia lui Oprea. Sa zicem ca este constient de ceea ce zice , sau cauta capital electoral pentru independenti , dar ce mai conteaza ? ne facem frati si cu independenti numai sa cada Boc , si sa trecem peste hopul asta .
    alta solutie daca nu avem sprijin in parlamentar este STRADA si JUSTITIA.
    sa vedem daca Basescu este parolist cu armata .
    SA VEDEM !!!!!

  2. ELENA says:

    Eu SPER ca va fi!
    Aseara la Realitatea si dl. Sarbu (acum independent) a declarat ca va vota precum gl. Oprea. Si dl. Sarbu nu e un oarecare! Dar sa vedem ce noutati ne va aduce Camera Deputatilor. E camera decizionala. Acolo se va da “lupta cea mare”.

  3. voinea says:

    Din cate ii cunosc eu pe acesti nemernici de parlamentari , ma indoiesc ca vom reusi sa blocam legea in parlamentul rusinii de la Bucuresti.Ati vazut ce am patit cu intentia de a participa la sedintele senatului. Au limitat numarul de participanti si au introdus in sala numai simpatizanti PDL.Atrag atentia conducerii SCMD ca in permanenta ii sunt ascultate mijloacele de comunicare( telefonice,internet).In vederea organizarii unor actiuni in forta sa stabileasca un sistem de parole pe care sa-l transmita filialelor din timp.Nu ar fi rau daca ar incerca sa-si secretzeze informatiile importante catre filiale.Daca legea pensiilor trece (si va trece in opinia mea) trebuie sa fim pregatiti de o lupta dura cu acesti nemernici.Comitetul Director sa stabileasca strategia pe termen scurt,mediu si lung si s-o transmita filialelor.
    Cu stima si speranta,
    Col(r)ing.Voinea ion ,presedintele Filialei 1,S6 a SCMD

  4. V.Burcu says:

    D-lui Col(r)ing.Voinea ion,
    Monitorizarea noastra de catre autoritatile statului creat in “democratia originala”, capitalismul salbatec multilateral dezvoltat, NU ESTE O NOUTATE! O stim prea bine, chiar cu DOVEZI!

    Noi insa, NU avem nimic de ascuns, ducem o LUPTA DREAPTA! Prin urmare, nu vad de ce ar trebui sa ne “secretizam”, sa ne ascundem! Vremea “haiduciei” a trecut! Va trebui sa luptam deschis, transparent! Numai asa, cei multi vor intelege si se vor alatura demersurilor noastre!

    Altminteri, vom ramane in mintea multora, ca niste “nesimtiti” , care “LUPTA” sa-si conserve “privilegiile”!
    V.Burcu

  5. fagarasanu says:

    Domnilor , acest individ Boc ori este prost ori este prost , din doua una , asta nu stie ca armata este pe grade si pe functii , pensiile militare nu se pot amesteca cu cele civile , pensiile militare si tot ce tine de sistemul de siguranta nationala trebuie supuse discutiei si aprobarii CSAT .
    Neretroactivitatea – este interpretata de cretinul Boc asa cu vrea el , nu cum spune Constitutia , Curtea Constitutionala si nu tine cont de informarea Consiliului Legislativ.
    In justitie vor pierde si vom cere pe langa daune morale si restituirea sumelor retinute pentru asigurari de sanatate din ultimi ani retinuti nelegal .

  6. general says:

    cine are incredere intr-un vaporean binitar?a mintit cu nerusinare si nu o data.boc nu numai ca e prost dar e si tampit.cel mai rau este ca nu e constient de prostia sa.din pacate legea va trece prin parlament ceeace inseamna ca vom avea toti de pierdut.dupa cum se vede unii dintre noi ne-am impacat cu gandul.politistii tac,cei de la siguranta nationala tac.partial si armata tace.se pare ca nu prea ne curge prin vene sange kakii.daca privim putin peste gard vedem ca altii au.pacat pentru noi.

  7. voinea says:

    PROGRAMUL ULTIMA SPAGA

    Motiune de cenzura a cetateanului roman

    Articol unic: Se reduce cu 25% saracia prin reducerea 100% a guvernului actual.
    Programul “Ultima Spaga” este o manifestare a cetatenilor liberi prin care isi exprima dezaprobarea fata de incompetenta, coruptia si cinismul guvernului Boc-Udrea condus de premierul Traian Basescu. Prin aceasta actiune le oferim guvernantilor ultima spaga si ii poftim sa ne paraseasca.

    AJUNGE!
    Ii invitam pe toti cetatenii liberi ai tarii acesteia ca MIERCURI 19 MAI 2010 sa depuna bancnota regimului Basescu pe trotuarul din fata cladirii Guvernului Romaniei si a Prefecturilor judetene. Haideti sa le dam ultima spaga si apoi sa ne lase in pace!

    NE-AM SATURAT:
    – sa suferim noi ca sa prospere ei;
    – sa fim intaratati unii impotriva celorlalti, cultivandu-ne ura, intr-o tara cu o religie a iubirii;
    – sa inchidem ochii la incompetenta, coruptie si dezgustul guvernului fata de propriul popor;
    – sa ne vedem parintii, bunicii si prietenii plangand in fata alimentarelor;
    – sa vedem profesori, medici, functionari publici tanjind in fata galantarelor din supermarket;
    – sa vedem militarii activi umiliti de comandantul lor suprem, iar cei in rezerva facuti nesimtiti de primul ministru si de alti ministri din cabinetul Boc;
    – sa fim stropiti de limuzinele scumpe ale unor analfabeti ale caror unice calitati sunt lipsa de cultura si instructie si apropierea de banul public
    Rugam pe toti cei care impartasesc aceste credinte ale noastre sa se alature demersului nostru. Rugam mass-media, partidele politice, organizatiile civice si sindicale sa se alature demersului nostru.
    E timpul ca acest guvern sa plece impreuna cu primul sau ministru. E deja ceasul al doisprezecelea. Mamaliga nu mai trebuie sa explodeze inca o data.
    SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE