Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Primul pluton instruit

transmisionist la datorie. foto transmisiunisibiu

transmisionist la datorie. foto transmisiunisibiu

Un soi de preambul

Anul viitor se vor împlini 35 de ani de când am devenit locotenent,
adică unul dintre “locotenenţii speranţelor”, aşa cum spuneam în povestirea publicată săptămâna trecută. Sunt în viaţa fiecăruia dintre noi momente pe care nu le poţi uita.Despre un astfel de moment aş dori să vă povestesc în rândurile care urmează.

Regimentul de transmisiuni de la Otopeni, unde am fost repartizat, nu îmi era străin. Mai fusesem acolo, în stagiu, cu câţiva colegi de şcoală militară, pentru a ne pregăti practic şi metodic pentru funcţia de comandant de pluton. Mă bucuram că aveam să reîntâlnesc persoane pe care le cunoscusem şi care, într-un fel sau altul, îmi predaseră abc-ul vieţii de ofiţer. Nu aveam, însă, de unde să ştiu că, voi fi repartizat chiar la plutonul radio, unde fusesem în stagiu şi că voi regăsi şi o parte dintre militarii în termen, deveniţi între timp – “veterani”.
Am avut şansa de a lucra acolo, la Otopeni, cu nişte oameni de excepţie, profesionişti în adevăratul înţeles al cuvântului, dar şi caractere puternice. Cu astfel de oameni, am deprins cu uşurinţă lucrul cu staţiile radio, am descoperit “fascinaţia” traficului radio în cod Morse, am învăţat “să văd” şi “să lucrez” cu “oamenii” aflaţi în uniforma de soldaţi, am descifrat multiplele nuanţe ale vieţii şi activităţii de ofiţer.

Soldaţii, băieţii pe care îi cunoscusem când am fost în stagiu şi erau de ciclul întâi, erau de nerecunoscut. I-am văzut cum îşi dădeau coate şi zâmbeau, atunci când am venit în faţa formaţiei, împreună cu comandantul de companie, şi mi-am luat plutonul în primire.

Nu am intenţia de a vă impresiona dar, asemenea momente nu se uită. Şoni (Sandu Asevoaie), subofiţerul care dusese plutonul până atunci şi cu care mă împrietenisem din stagiu, zâmbind şi el, mi-a dat raportul şi, apoi, predându-mi comanda, mi-a şoptit (şi el, vizibil emoţionat): “Curaj, Dorele şi succes!”

Îmi face plăcere să amintesc faptul că, timp de două săptămâni, de la data prezentării la unitate, pentru tinerii locotenenţi din promoţie (“locotenenţii speranţelor”!) a fost organizată o intensă perioadă de pregătire, prilej cu care am fost familiarizaţi cu specificul unităţii şi cu tehnica de transmisiuni de acolo (radio, radioreleu, telefonie-telegrafie, construcţii linii cablu etc).

La vreo două luni după ce primul pluton de soldaţi instruiţi de mine a trecut în rezervă, am primit un telefon, la gazda unde stăteam. Surpriză mare: fostul sergent al plutonului mă suna să mă invite la Predeal, peste două săptămâni, sâmbăta, unde urmau să se întâlnească toţi băieţii din pluton pentru a sărbători trecerea în rezervă. Tatăl unuia dintre ei lucra în turism şi răspundea de acea zonă. Zis şi făcut.

Am ajuns la Predeal. Atunci am înţeles de ce sergentul insistase, cu o seară înainte, să-i spun la ce vagon am biletul. Cînd trenul a oprit, “plutonul meu” era aliniat şi comandat de sergent cu onorul spre uşa vagonului pe care urma să cobor. Vă daţi seama că lumea era ciorchine la geamuri, să afle ce se întâmplase. Pricepând că cineva “important” urma să coboare din vagon, lumea comenta în fel şi chip. Cineva deja aflase de la un ceferist de pe peron că băieţii, frumos aliniaţi, îşi aşteaptă fostul comandant. “Am trăit s-o văd şi pe-asta!” zise un om, cam între două vârste. ”Auzi, vorbă, să iasă ei din armată de două-trei luni şi să-l aştepte pe comandant în poziţie drepţi, pe peron…!” Cu destulă greutate, mi-am făcut drum printre călătorii-spectatori. Nu mică le-a fost mirarea când au văzut că, tânărul care călătorise cu ei în vagon, era comandantul aşteptat de băieţi şi că era cam de-o seamă cu foştii soldaţi.

-Tovarăşe locotenent, plutonul instruit de dumneavoastră vă prezintă onorul şi este pregătit să înceapă petrecerea. Sunt sergentul Mihai.
În liniştea care se lăsase pe peronul gării din Predeal, m-am simţit cel mai mare comandant de oşti şi m-am auzit spunând tare: “Bună ziua!”

-Să trăiţi tovarăşe locotenent! au răsunat Bucegii de bucuria revederii unor tineri.

Trenul se punea uşor în mişcare, în timp ce eu şi băieţii mei, ne îmbrăţişam şi ne bucuram de revedere. Sincer, nu cred că aş fi în stare să descriu petrecerea care a urmat, la o vilă din Predeal, cu soldaţii mei, din primul pluton instruit ca ofiţer, “locotenent al speranţelor”.

povestire scrisă de Dorel Pietrăreanu

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

15 Responses to “Primul pluton instruit”

  1. De ce nu se pot creste porci.. says:

    Ce induiosator..Ma simt mai bine acum cu creierul proaspat spalat..Da ceva cu marinari n-ai?

  2. Marinaru says:

    Iar????????????iar cu povesti induiosatoare????? Chiar le-am terminat pe toate de dezbatut si trecem la povesti? Lipseste si o caricatura din aceea adanca de la un coleg de-al nostru si gata….Vai cat de bine e sa (re)vezi un r 1300 ……si halatu…halatu…???? Partea a doua o fi cu aventuri in blocul liric de langa Adam….

  3. trifon says:

    @ De ce …
    Este de apreciat talentul cu care se relateaza, iar situatia este intr-adevar inedita. Merita povestita. Astept cu nerabdare primele randuri scrise de dumneata. Dar se pare ca dumneata faci parte din categoria: “scriitor ratat, critic adevarat”. Nu cred ca esti in stare sa concepi ceva. Te-ai invatat sa critici ce fac altii.

  4. kukhuri says:

    3 Noiembrie Ziua Vanatorilor de Munte.La multi ani celor ce mai au in suflet fosnetul cetinei de brad si zambetul solitar al florii de colt, oriunde s-ar afla.Salut cu respect pe cei din grupul de la Arges care mai tin vie speranta!

  5. relutu says:

    Ba tu ti-ai gresit cariera!

  6. Marinaru says:

    E greu sa moderam????????Deranjam?????????????????
    Normal…va plac filmele indiene si creatiile de prost gust ….lasati caricaturile fara fond si sens si lacrimogenele indiene ale lui Dorel..din reclama…Dorele, mai muncim si noi azi????? Asteptam cu blocul liric de langa Adam…..

  7. Don Corleone says:

    asta cu plotonu si onoru dupe tre luni….”mare om mare caracter”:):)
    PS ceva antidelirante pe stoc aveti?

  8. De ce nu se pot creste porci.. says:

    Da stim .. ”si mangaierea vantului prin par si pioaia fina care ne macina dorul” ‘tc..Lasati metaforele si luptati pentru tara [in pericol acum] daca o iubiti ..Sau voi iubiti doar metaforele si hiperbolele [ca e mai comod] in timp ce Chevron si RMGC va lichideaza poporul ..

  9. grigore says:

    Nene “marinaru’ ” , se pare ca faci parte din echipajul de pirati ai sti matale CUI! Iti plac doar actiunile cu cow boy, toreadori sau pirateriile somaleze. Daca, din cand in cand, cineva ne mai aduce cu picioarele la ieslea pacii, sari in sus ca ars:VLEAU RASBEL! Vleau BATAIE! Nu-ti doresc sa ai parte de ceea ce ceri. Mai struneste-ti herghelia de mercenari, si mai asculta si vocea “ratiunii” Ori, n-ai treaba cu ratiunea?! Oare toti”marinerii” trebuie sa fie si sariti de pe axa?

  10. szilard says:

    Si atunci ploua cu flori, si am facut pipi pe mine de emotie cind ma instruit si pe mine tov. locotenent Caras Ion.

  11. relutu says:

    Ce o fi cautat visatorul asta prin armata?
    Dar ce i-ar mai fi tras-o un pluton de militari americani!

  12. karadeniz says:

    Toți durii armiei române își arată, de sub armura anonimatului, bicepșii.

  13. kukhuri says:

    Se pot creste!Dovada esti chiar tu…

  14. De ce nu se pot creste porci... says:

    Corect ,eu sunt dovada ca pot sa cresc porci….Si inca din aia politici cu grade mari. P .S .Ustura un pic da-ti trece..

  15. Gheo says:

    Frumos şi gingaş stil…are iz de povestioară a unei tinere sublocotenent, comandant de pluton studente. Nea’ Dorele, ia bagă una mai bărbătească…aşa… ca de militari adevăraţi, fantezie sau trăită…