Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

PSD depune la Senat o moţiune privind pensiile militare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni 26 aprilie că Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, ca social-democraţii să depună o moţiune simplă, una, la Senat, privind activitatea Ministerului Apărării Naţionale.

Potrivit lui Ponta, moţiunea simplă care va fi depusă la Senat va viza “atitudinea duplicitară şi inconsecventă faţă de pensiile militarilor”.

“Noi ne opunem ideii de recalculare a pensiilor şi, în primul rând, ne opunem ca militarii şi pensionarii militari să fie prinşi în acest joc demagogic şi, până la urmă, strict politic din interiorul Guvernului – un ministru care în Guvern este de acord, când iese nu mai este de acord, când merge iar la negocieri este de acord…”, a spus liderul PSD.

Victor Ponta este de părere că prin votul dat în plenul Senatului la această moţiune simplă “demagogia şi jocul la două capete al Guvernului vor înceta”.

“Vom vedea foarte clar cine este pentru respectarea drepturilor militarilor şi al demnităţii militarilor şi cine doar îi foloseşte în jocuri politice pentru a obţine mai multe funcţii în Guvern sau în deconcentrate”, a spus preşedintele PSD.

sursa: AGERPRES

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.