Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Războinicul teuton prea gras?

Una din primele misiuni în afara teritoriului naţional al armatei germane (după Balcani), cea din Afganistan, scoate în evidenţă anumite deficienţe ale pregătirii militarilor germani.

Într-un raport al Parlamentului german se arată că militarii germani beau prea mult şi sunt prea graşi.

Raportul argumentează prin cifre acest lucru: 990.000 de litri de bere şi 69.000 de litri de vin şi şampanie au fost trimişi anul trecut în Afganistan pentru cei 3.500 de soldaţi staţionaţi în nordul Afganistanului, iar in prima jumătate a anului 2008, trupele germane au primit 512.000 de litri de bere şi 42.000 de litri de vin şi şampanie.

Mai mult decât atât un raport al Bundeswehr-ului (armata germană) se arăta că 40% dintre soldaţii cu vârste între 18 şi 29 de ani au o greutate peste limita normală, în comparaţie cu 35% dintre civilii din acelaşi segment de vârstă.

Purtătorul de cuvânt al armatei i-a apărat însă pe soldaţi, precizând că aceştia nu au depăşit în 2007 limita admisă de un litru pe zi. Fiecărui soldat i-ar fi revenit trei sferturi de litri de alcool pe zi. Acesta a explicat însă că au fost serviţi cu bere şi vin politicienii şi diplomaţii, precum şi alţi soldaţi aflaţi în Afganistan.

Anterior acestui raport reputaţia trupelor germane din Afganistan a fost şifonată, după publicarea unui raport al Bundestagului (parlamentul german – camera inferioară), după ce au fost acuzaţi că evită lupta cu talibanii şi nu au reuşit să-i antreneze corespunzător pe poliţiştii afgani.

În teatrele de operaţii, soldaţii americani nu au voie să bea, în timp ce britanicii pot consuma alcool doar în cantităţi moderate. Aceasta discrepanta a dus la afirmatii facute la o conferinta NATO despre Afganistan potrivit carora “unii beau bere in timp ce altii isi risca viata”.

Problema este pusă doar jurnalistic. Fiecare naţiune îşi are specificul ei. Italienii au în bazele lor mici restaurante în care se bea, dar nu prea sunt vazuţi militari italieni turmentaţi. Polonezii în schimb sunt în stare să facă trafic cu alcool doar pentru aşi astâmpăra pofta specifică de alcool. Cât despre dorinţa germanilor de a nu se prea lupta cu talibanii, e ceva normal. Ce ar avea ei de câştigat? Crede-ţi că soldatul american e mai breaz? Dar el e biciuit de a merge la luptă de politicienii care sunt neputincioşi în a găsi soluţii conflictului. Soldatul va lupta bine când are o cauză bună, restul sunt poveşti.

sursa: Daily Mail

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.