Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Realizari recente ale lui Igas

“Juristul” de la Interne s-a pus pe treaba si modernizeaza zilnic statul roman. Realizari de ultima ora:
– norma de hrană a celor de la MAI va fi redusa cu 500 de lei;
– disponibilizările vor începe în aproximativ 30 de zile

Ministrul Administraţiei şi internelor, Traian Igaş, a anuntat ca salariaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) vor avea norma de hrană pe luna iunie micşorată la 130 de lei.

Potrivit acestuia începând cu luna iulie, personalul MAI îşi va primi integral norma de hrană, urmând ca din al treilea trimestru să-şi recupereze şi banii pe care nu i-au primit în iunie.

In opinia lui Igas, în prezent, MAI este într-o amplă evaluare şi şi-a manifestat speranţa ca, până vineri seară, să fie trecute prin “filtru” toate organigramele. Igas zice ca disponibilizările să nu afecteze personalul aflat în misiune “în stradă”, ci pe cel din structurile suport şi din aparatul central al MAI.

El a spus că în perioada mandatului său nu au fost acordate salarii de excelenţă şi nici salarii de merit şi a acuzat liderii de sindicat că dezinformează atunci când susţin aceste lucruri.

În ceea ce priveşte investiţiile de aproximativ trei milioane de euro de la Academia de Poliţie, Igaş a arătat că au fost economisiţi lunar, prin schimbarea managementului unităţii, trei miliarde şi jumătate de lei vechi (aproximativ 84.000 ?! euro).

Totodată, ministrul de interne a mai susţinut că a renegociat contractul de telefonie cu Romtelecom, ceea ce a dus la reducerea cu 55% a costurilor telefonice (aproximativ 1,5 milioane euro).

sursa: AGERPRES

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

4 Responses to “Realizari recente ale lui Igas”

  1. unul says:

    Mai jos voi prezenta lista cu personajele care au reusit performanta, in doar cativa ani, sa distruga imaginea unui oras, a unei comunitati, a unui judet intreg, de oameni gospodari, cinstiti si buni la suflet.
    Lista Rusinii aradenilor:
    Alexandru Tonca – chestor de poliţie – adjunct al şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române – a fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad;
    Aurel Mateuţ – şeful Direcţiei Regionale Vamale Timişoara;
    Călin Bibart – prefectul – este originar din Târnova, cu generalul SRI Florian Coldea;
    Daniel Funeriu – Ministrul Educaţiei Naţionale – originar din Arad, stiti despre el ca nu are acreditate decat 11 clase in Romania;
    Eugeniu Pistru – secretar de stat – a fost tinichigiu şi şofer, după care a absolvit liceul şi facultatea la distanţă (ID) – a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor în ianuarie 2009;
    Florian Coldea – generalul primul adjunct al directorului SRI, şeful de facto al acestei instituţii. Este originar din comuna Târnova judeţul Arad. A absolvit un liceu industrial la Arad, a urmat un an la Politehnica din Timişoara şi a absolvit Academia Naţională de Informaţii la Bucureşti, devenind ofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii;
    Gheorghe Falcă – 22.01.1967 la Brad, jud. Hunedoara – inginer, la primul copil i-a fost naş Traian Băsescu. Lider al Cultului adventist de ziua a şaptea din România. Are statut de inculpat pentru infracţiuni de corupţie de peste trei ani, fiind trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice;
    Gheorghe Handra – şeful Direcţiei Regionale al Poliţiei de Frontieră Arad;
    Gheorghe Seculici – campion la contracte pe bani publici in Arad;
    Ioan Dascălu – chestor de poliţie – promovat în această toamnă secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor – a fost coleg cu primarul Falcă la Institutul Politehnic din Timişoara şi a deţinut funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad în perioada 2005 – 2006;
    Iustin Arghir Cionca – deputat – fost chelner;
    Lucian Riviş Tipei – deputat – fost dresor de câini şi patron al unei firme de bodiguarzi – fiul liderului Cultului penticostal din România (fratele episcopului Pavel, șeful Cultului Penticostal din România);
    Marius Gancea – comisarul – şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Arad;
    Petru Nicolae Ioţcu – fost fochist – fost senator – preşedintele CJA ;
    Silviu Bian – preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală;
    Sorin Blejnar – rang de secretar de stat, cel mai puternic om din Ministerul Finanţelor – licenţiat în management în construcţii, transporturi şi telecomunicaţii la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii de Vest Timişoara şi în ştiinţe juridice la Facultatea de Drept din Universitatea de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” din Bucureşti. – cercetat în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 949/ P/2009 pentru implicare în contrabandă cu ţigări şi motorină. – vizat în dosarul DNA privind returnarea de TVA de 60 milioane euro;
    Traian Igaş – senator – ministrul Administraţiei şi Internelor – meserie tâmplar şi că s-a remarcat ca disk-jockey în localitatea natală Pecica. Şcoala generală a absolvit-o în comuna Cristian din judeţul Sibiu, unde se spune că a rămas repetent un an. A absolvit liceul în forma de învăţământ la distanţă şi cu mare dificultate, în jurul vârstei de 30 de ani, respectiv a început studiile la liceul din Pecica şi a trebuit să se transfere la un liceu din Nădlac pentru a le finaliza. A absolvit Facultatea de Drept în jurul vârstei de 40 de ani, tot la forma de învăţământ la distanţă (fără frecvenţă), obţinând note mediocre şi având o medie generală în jur de 8. Naş la un copil este Gheorghe Falcă.

  2. Altul.... says:

    … Si din toti meseriasii astia enumerati mai sus , tamplari, tinichigii , fochisti, dresori, soferi, repetenti, …. s-a nascut ELITA POLITICA a tarii.
    Astia si altii din aceleasi medii voteaza si ne hotarasc soarta noastra a ROMANILOR .

  3. unul says:

    IATA PODOABA SCHIZOFRENICULUI DE LA COTROCENI ….

    Elena Udrea e fiica unui ţigan din Pleşcoi, şofer de autobuz (angajat la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local Buzău, pe autobuzele 6 şi 7), decedat in martie 2009 si inhumat pe sest la Ghencea de fie-sa. Şoferul se numea Dumitru (dupa alte surse, Gheorghe) Udrea (Nea Mitică), originar din Pietrosu. Într-o zi, acesta a făcut o cursă lungă-lungă, pînă în comuna lui Nicolae Labiş, Mălini (jud. Suceava). Acolo a întîlnit-o pe Maria Veliceasa (nascuta in 1951), femeie de serviciu la Dispensarul din localitate. Cei doi s-au căsătorit, iar la 26 decembrie 1973 s-a născut un copil de sex feminin, care avea să
    primească două nume: Elena Gabriela.
    Faptul ca este o tiganca imputzita a fost recunoscut de Mada lin Voicu, care a declarat, invitat fiind la una din emisiunile lui Mihai Morar, ca: “Ma abtin, pentru ca Elena Udrea este co-etnica mea. Nu vreau sa spun mai multe, dar stiu ce vorbesc, pentru ca le cunosc “pedigree-ul” tuturor. Sunt sigur de ce spun”, a declarat artistul si omul politic de origine rroma.
    Bunicul din partea mamei, Vasile Veliceasa, a fost un betiv puturos, care avea ca avere 2 bordeie si ceva teren din care vindea cate o bucata cand ramanea fara bani. Casatorit de 2 ori, a avut 8 copiii: 4 i-a tinut in batatura (Ioniţă, Paraschiva, Garofa şi Gheorghe) iar pe ceilalti 4 i-a dat la caminul pentru copii fara posibilitati (Costică, Pavel, Viorica şi Maria, viitoare mama a parasutei). Familia Udrea a locuit în Plescoi, apoi in gazdă la Buzău incepand cu 1979 cand Gabriela avea 6 ani, în casa unei femei pe nume Mariana Dragomir, contabilă la ADAS; soţul acestei femei lucra pe acelaşi autobuz, cu schimbul, cu Mitică Udrea. Tot acolo s-a angajat si Maria ca taxatoare de bilete pe autobuz (cum era pe atunci). Atunci cînd Elena Gabriela Udrea era în clasa a VI-a (la scoala nr. 16), familia
    s-a mutat la o altă adresă in Buzau . În ultimele clase de liceu (facut la B.P.Hasdeu, intre 1988-1992), fata a început să-şi “alerge caii”, devenind, efectiv, prostituată. În mod
    concret, ea “presta” la o matroană pe nume Petruţa, care ţinea un bordel clandestin, în două apartamente, pe aceeaşi scară (unul lîngă altul), dintr-un bloc cu 4 etaje, situat în Cartierul Micro V din Buzău. “Tanti” Petruţa îi făcea “lipeala” şi cu clienţi din Bucureşti, unde “eleva” Găbiţa se ducea cu trenul, dar se întorcea cu limuzina, plină de bani şi atenţii. Miliţia de Moravuri din Buzău o avea în evidenţă. La şcoală, Ciocănitoarea Woodrea mergea tîrîş-grăpiş, fiind aproape repetentă. După ce s-a mutat cu familia de la Pleşcoi – la Buzău, la vîrsta de 6 ani, Elena Udrea şi-a petrecut verile în satul Pietrosul (comuna Costesti), situat pe Valea Buzăului, la bunicul din partea tatălui (Gheorghe Udrea, zis Cantoneru), unde acesta avea o moştenire de familie. Aici l-a cunoscut pe Cătălin Predoiu, care, şi el, venea, în timpul verii, la bunici, care locuiau la capătul uliţei, în acelaşi sat. Mai mare cu cca. 6 ani decît ea, Cătălin Predoiu i-a devenit bun prieten. Legătura lor a fost una trainică (se pare că tălîmbul ăsta, cu gură de babă, a fost primul ei amant), ulterior, “împerecherea” stînd la baza ascensiunii politice a “independentului” Predoiu.
    Prietenia din copilărie şi adolescenţă dintre Elena Udrea şi Cătălin Predoiu este necunoscută publicului larg, care nu a priceput, nici pînă astăzi, cum acest Neica-Nimeni a cîştigat încrederea Dictachiorului Traian Băsescu şi a rămas ministru în mai multe variante de guvern, cu sau fără partid la spate. Acest mutulică a introdus-o în cercurile “bune” ale tinerilor din Buzău şi a sfătuit-o să dea admitere la liceul pe care îl absolvise el, cu 2 ani mai devreme (B.P. Haşdeu), secţia limbi (?!) străine. Unul dintre prietenii lui Cătălin Predoiu, poreclit Papuc, a fost cel care a prezentat-o pe tarfotina Gabriela (aşa cum o ştiau colegii de clasă şi anturajul pe Elena Udrea) celebrei matroane locale “Tanti Petruţa”. “Tanti Petruţa” a fost cea care a propulsat-o mai departe, în cercurile prostituţiei din Bucureşti, aceasta fiind în legătură cu unul dintre faimoşii “peşti” ai Capitalei anilor ’90, Ion Răget, poreclit Prinţişoru’. “Tanti Petruţa” îi furniza, la comandă, Prinţişorului, pe bază de comision, “prospătură” pentru străinii cazaţi la Intercontinental, în marea lor majoritate arabi şi turci, care se dădeau investitori străini aflaţi în prospectarea pieţei. Prietena şi partenera Nimfei din Pleşcoi, Beatrice Comăniceanu, l-a cunoscut, şi ea, foarte bine, pe putregaiul Răget, pe care l-a şi apărat în instanţă, cam prin anul 2002, cînd acesta a primit cîţiva ani cu suspendare (apoi, borfaşul a fugit în Spania). În paralel, Elena Udrea şi prietena ei, Beatrice Comăniceanu, mergeau “la produs ” şi în zona căminelor studenţeşti de la Grozăveşti. Acolo e un restaurant-bordel, al arabului Nassar (cumnat cu parlamentara PSD Rodica Nassar), unde se culcau, pe bani, mai ales cu studenţi medicinişti (tot arabi). Generalul Cornel Baltă ştie totul despre “cartea de muncă” a Elenei Udrea. Prinţişoru’ a fost cel care i-a făcut Elenei Udrea cunoştinţă cu tiganul Dorin Cocoş, un obscur bişniţar, care aducea marfă din Turcia şi o vindea în bazar. E adevărat ce spune în presă, “avocata” Beatrice Comăniceanu, că l-au cunoscut pe Cocoş într-un club, dar probabil că acolo era şi “şeful” lor, Răget. În tot ceea ce face, de cel puţin 15 ani încoace, Elena Udrea se serveşte de practicile de “magie neagră” ale cunoscutei vrăjitoare Cati, de la Mărăcineni, bună prietenă cu mama Elenei Udrea (aproape de Pleşcoiul natal al tatălui ei). Se pare că aşa le-a sucit minţile lui Dorin Cocoş şi Traian Băsescu. Prin farmece şi magie neagră, făcută de vrăjitoare, Cocoş a luat-o de nevastă pe curviştină, deşi ştia ce “specializare” are Găbiţa şi ce muncă prestează în schema de afaceri a Prinţişorului. “Dispeceratul” reţelei de prostituţie pe care o patrona, în Bucureşti, Ion Răget, se afla pe Str. Ştefan Furtună nr. 9, la etajul 2 al unui bloc vechi (vizavi de Muzeul Militar şi aproape de Gara de Nord – de altfel, aproape toată strada e un fel de Crucea de Piatră). Acolo se duceau prostituatele, inclusiv Elena Udrea, să-şi primească banii şi viitoarele comenzi şi să regleze şi alte chestiuni. Iată numai cîţiva dintre membrii (sau simpatizanţii) PDL care i-au făcut “bucuria” Ciocănitoarei Woodrea: Traian Băsescu, Cezar Preda, Cristian Poteraş, Florin Popescu, Gabriel Oprea, Cătălin Predoiu, consilierul ei, Ştefan Şuşai ş.a. “Cariera” parashutei s-a declansat odata cu solicitarea lui Cocos catre Oprea, de a-i aranja intrarea. Acum ea fara studii, sugace amarata de la tzara, si vorbind cu parteneru’ lui de afaceri Gabriel Oprea, ce zice Cocos? Bai Oprea, tu ai relatii peste tot, eu sunt un tzigan amarat, bag-o bah si tu in politica. Bah da n-are studii. Lasa bah ca avem bani. Si uite asa ii faurira o diploma in drept la rapid la universitatea Dimitrie Cantemir , intre 1992-1996, iar ulterior Oprea, ca director la Colegiul National de Aparare (2000-2001 si “profesor” din 2001), i-a bagat si vreo 2 diplome de acolo. Mai precis, a “urmat” cursurile Colegiului Naţional de Apărare, pe care le-a terminat cu o lucrare pe tema intereselor NATO în zona Mării Negre şi Caucaz. Ce cunostinte are in geopolitica, numai saracii arabi supti o mai stiu. Si uitea asa ii facura un CV, mai cu bube, dar universitar. Toata tarasenia pleaca de la restaurantul Trei Cocosi. Daca verificati, Gabriel Oprea a fost partener cu Cocos, dar pentru ca trebuia sa devina prefectul capitalei (intre 2002-2003) a trebuit sa iasa din afaceri. Asa se leaga diplomele “Udrei” cu functiile lui Gabriel Oprea . In 1997 i-a deschis Cocos si un butic de avocatura, spaga fiind la data respectiva de cca. 20.000 euro, dar pentru asta ar trebui luati la bani marunti sefii de la Baroul Bucuresti , ei stiu mai bine. Prin urmare, in “biografie “apare ca si avocat titular al cabinetului Individual de Avocatură “Udrea Elena Gabriela” din Bucureşti – ca deh, geniul plescoian trebuia sa presteze (ca de altfel si chilotzarul Gabi fixativ, ajuns din capitan de chiloti-izmene la hotelul Agat , unde facea trafic cu calcan, fix general de justitie). In plus, deoarece acum era plina de stiinta juridica cum era odinioara plina de altceva, a fost putin între iunie 2004 şi februarie 2005 consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, preşedinte al Comisiei Juridice şi de disciplină, din partea PNL – unde presta la data respectiva (WTF??!!). In politică a împins-o Virgil Asztaloş Măgureanu, care a dirijat-o pe paraşută către PSD, prin Cozmin Guşă. Apoi, a fost teleghidată către PNL, prin Varujan Vosganian. În 2002 a intrat în Partidul Naţional Liberal, iar în iunie 2004 a devenit consilier municipal din partea PNL.
    Pe 21 octombrie 2005 a demisionat din PNL, iar la 12 februarie 2006 se înscrie în PD – si incepe ascensiunea fulminanta, sub atenta obladuire a chiorului. La PD şi, implicit, la Traian Băsescu a ajuns prin intermediul Mioarei Mantale. Lumea vorbeşte că această nimfomană din Pleşcoi s-ar fi tăvălit şi cu următorii: Varujan Vosganian, Paul Păcuraru, Sebastian Vlădescu, S.O. Vântu, C.P. Tăriceanu, Dinu Patriciu, Theodor Stolojan. Până în octombrie 2005, borfetina a fost consilier de stat la Administraţia prezidenţială, şef al Cancelariei prezidenţiale (evident, datorita adancii “competente” politico -juridice), funcţie deţinută acum de Cătălin Avramescu. În toamna anului 2005, ea a demisionat din funcţia deţinută la Preşedinţie, invocând atacurile “profund nedrepte” îndreptate asupra sa şi a altor persoane care susţin lupta anticorupţie, precum şi faptul că nu doreşte ca prin insinuările la adresa sa să devină “o vulnerabilitate a demersurilor preşedintelui”.

    În 13 aprilie 2005 apare în Academia Caţavencu un interviu în care Elena Udrea este întrebată dacă este iubita lui Traian Băsescu. Răspunsul ei a fost: “Ştiţi de când aştept întrebarea asta? La întrebarea asta pot să vă răspund peste zece ani?”. Deşi nu mai era consilier prezidenţial, făcea vizite nocturne la Cotroceni , aşa cum a dezvăluit Jurnalul Naţional, Preşedinţia şi SPP, refuzând să explice scopul acestor vizite. Conform unor surse din Palatul Cotroceni, citate de presă, Elena Udrea intra foarte des în sediul administraţiei prezidenţiale, după ce şi-a dat demisia din funcţia de şef al Cancelariei prezidenţiale. Sursele amintite susţin că, timp de un an, ea şi-a păstrat chiar şi biroul din vecinătatea cabinetului lui Traian Băsescu. Întrebată despre vizitele nocturne, borfetu a răspuns sec: “Nu comentez”. Întrebat şi el de ce maşina Elenei Udrea intră noaptea la Palat, Traian Băsescu a spus sec: “Spuneţi o minciună. Confundaţi o maşină cu o femeie. Eu n-aş face confuzia asta”. Apoi a argumentat ca a venit sa alimenteze, ca era combustibilul mai ieftin!
    În 30 noiembrie 2008, Elena Udrea a fost aleasă deputat. Restul e istorie. O istorie a rusinii nationale. Asteptam cu nerabdare s-o vedem in functia de prim ministru, apoi de presedinte.

    …Astfel, va ajunge acolo unde n-au ajuns celelalte 2 prostituate celebre – Elena Lupescu si Elena Ceausescu…!!!

  4. Altul says:

    …… uite asa se ajunge mini- stresa in romanica non-valorilor !!!!!!