Reuniune de urgenţă a NATO, la cererea Turciei, pe 1 iunie
Ambasadorii statelor membre NATO vor organiza marţi, 1 iunie, o reuniune specială la cererea Turciei. “Turcia a făcut această solicitare în urma incidentului naval din largul Fâşiei Gaza”, a anunţat în după-amiaza zilei de 31 mai, purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai.
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan declarase anterior la Santiago, în Chile, că “ţara sa va cere NATO să convoace o reuniune de urgenţă după asaltul comandourilor israeliene împotriva unui convoi umanitar internaţional cu destinaţia Gaza, care a provocat victime în rândul cetăţenilor turci”.
“Presupun că turcii vor să discute despre incidentul naval” din largul Fâşiei Gaza, care s-ar fi soldat cu moartea a nouă persoane, potrivit armatei israeliene, dintre care numeroşi turci, potrivit diverselor surse. Vaporul pe care s-au produs incidentele naviga sub pavilion turc.
“NATO este profund preocupată de pierderile de vieţi omeneşti în cadrul incidentului de la bordul acestei nave”, a declarat Alianţa într-un comunicat.
“Aşteptăm informaţii mai detaliate care să permită stabilirea faptelor”, se mai arată în comunicat.
“NATO nu are compentenţa de a se ocupa de urmările acestui tip de incidente. Turcia nu a invocat articolul 5, care prevede acordarea de asistenţă oricărui aliat atacat, dar, dat fiind că mulţi cetăţeni turci par să figureze printre victime, este de înţeles că vrea să declanşeze consultări politice cu partenerii săi”, a apreciat un diplomat.
Sursa: MEDIAFAX
Etichete: James Appathurai, NATO, Turcia
Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.
Liderul Hamas, susţinut de Iran, afirmă cu nu vor recunoaşte statul Israel
În faţa vicistitudinilor naturii primează coloratura politică
Întâlnire Obama – Monti la Washington
Elveţia şi Serbia vor deţine preşedinţia OSCE în 2014, respectiv, 2015
Situaţia devine critică în Siria – armata a primit armament chimic
Catherine Ashton cere Rusiei realism în evaluarea situaţiei din Siria
Va fi trimisă o misiune comună ONU – Liga Arabă în Siria?
Marionete, păpuşari şi popor
România, mecanismul de cooperare şi verificare şi aderarea la spaţiul Schengen
Viktor Orban – mândru de noua Constituţie maghiară


Da cre’ ca evreii deja sunt speriati, mai ales ca juma din Brooklyn, Manhattan si congresu’ SUA e a lor
))))))))) In 1973 au facut praf o nava de supraveghere americana si toata lumea s-a facut ca ploua.
Hitler a omorat pe cine nu trebuia, nu saracii de evrei din Polonia, Belarus, Iugoslavia sau Lituania erau marele flagel al lumii. Fara sa-si da seama le-a facut cel mai mare serviciu celor ramasi. Acum daca-i zici vreunui evreu “da-te mai incolo” esti antisemit. Sa nu se inteleaga de aici ca am ceva cu ei, dimpotriva am tot respectul pt poporul evreu, bravo lor ca-i duce capu’ iar noi ceilalti meritam ce avem, pt ca prostia si ignoranta, mai devreme sau mai tarziu se platesc.