Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Revoluţionarii clujeni cer rejudecarea generalului Caba

Revoluţionarii clujeni doresc redeschiderea Dosarului Revoluţiei din Decembrie  ’89. Liderul Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei, Aurel Coltor, afirmă că “o serie de vinovaţi, precum Generalul Florian Caba ori fostul căpitan Dando Carp au scăpat nevinovaţi.”

Iar aceasta, deşi Florian Caba a coordonat dispozitivul de represiune din zona fostului hotel Astoria, iar Dando Carp a comandat dispozitivul de represiune din zona librăriei Universităţii.

Aurel Coltor spune că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca cererea revoluţionarilor în data de 28 septembrie.

O parte dintre vinovaţi au fost condamnaţi, în frunte cu fostul secretar al PCR Cluj, Ioachim Moga. Însă doar o parte a celor condamnaţi, respectiv Valeriu Burtea şi Ilie Dicu, se mai află după gratii.

Ceilalţi au fost eliberaţi din motive medicale.

Sursa: Amos News

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

2 Responses to “Revoluţionarii clujeni cer rejudecarea generalului Caba”

  1. OBAMA says:

    O prostie generata de frica de nealegere a lui traian basescu. Scris cu litere mici, doar si pe ceausescu l-au scris asa revolutionarii inmultiti dupa linistirea strazilor, in decembrie 1989. Au revolutionat Clujul inlocuind propaganda comunista cu coruptia postdecembrista. A avut dreptate clujeanul care a socat natiunea spunandu\i ca ii este scarba de…

  2. OBAMA says:

    ai dreptate obama