Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

“Piloţii orbi” – un articol de actualitate!

Unul dintre cititorii noştri ne-a semnalat la redacţie un foarte frumos (credem noi!) şi de actualitate articol. Semnat de M. Eliade, articolul, intitulat “Piloţii orbi” a apărut în 1937. Şi, cu toate că au trecut atât de mulţi ani, respectivul material-document –  căci asta este – pare să fi fost scris ieri sau alaltăieri! Sub toate aspectele: politic, economic, social.
Prin urmare, vă invităm la lectură şi, fireşte, la dezbateri în mediul virtual.

Imoralitatea clasei conducãtoare româneşti, care deţine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia naţionalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit ţãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administraţie şi învãtãmânt, cã s-au desnaţionalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva siguranţei statului şi toate aceste atentate contra fiinţei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate.

Memoria generaţiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile şi eroismul anilor cumpliţi 1916- 1918 – lãsând sã se aştearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: aceşti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire! Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (şi când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în faţa contemporanilor şi în faţa istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenţa istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus şi ne conduc nu mai vãd!

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase şi mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de nişte PILOŢI ORBI. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va şti cine meritã sã supravieţuiascã şi cine îşi merită soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îşi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile REFORME MOARTE.

Nici nu mai gãseşti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceştia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt! Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaşte unele exemple tragice de state înfloritoare şi puternice care au pierit în mai puţin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înţeleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldaţii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp.
Şi deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãţenii fostelor state glorioase îşi pierd limba, credinţele, obiceiurile – şi sunt înghiţiţi de popoare vecine.

Luntrea condusã de PILOŢII ORBI se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, neguţãtorii îşi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste şi tãranii de ogorul lor. Numai istoria ştia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însuşirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.

Crima elitelor conducãtoare româneşti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstienţã, în încãpãtânarea cu care îşi apãrã “PUTEREA”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor noştri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putinţã ca sã-şi prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambiţiile pe care şi le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Şi nu în aceste câteva miliarde risipite şi câteva mii de conştiinţe ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înţeleg sã se resemneze. […]

Ştiu foarte bine cã evreii vor ţipa cã sunt “antisemit”, iar democraţii cã sunt “huligan” sau “fascist”. Ştiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administraţia” e proastã – iar alţii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãţilor. Ca si când aceleaşi tratate au putut împiedica pe Kemal Paşa sã rezolve problema minoritãţilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia.

Ca şi când iugoslavii şi bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!

Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãţilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura şi ajutându- le sã-şi creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie! Ci pur şi simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai ştie ce înseamnã un stat, nu mai vede!

Pe mine nu mã supãrã când aud evreii ţipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii aceştia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îşi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã şi atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristeţea şi spaima mea îşi au, însã, izvorul în altã parte. Piloţii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai puţin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care aşteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelaşi şi acelaşi lucru, ca şi când am trãi într-o societate pe acţiuni, ca şi când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca şi când vecinii nostri ne-ar fi fraţi, iar restul Europei unchi şi naşi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneşte, cã în Maramureş, Bucovina şi Basarabia se vorbeste idiş, cã pier satele româneşti, cã se schimbã faţa oraşelor – ei te socotesc în slujba nemţilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protecţia muncii naţionale.

Sunt unii, buni “patrioţi”, care se bat cu pumnul în piept şi-ţi amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu şi peste şi nu cunoşteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanarioţii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.

Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãruţele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peşte (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peşte ca sã nu scadã preţul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.

Nu mai vorbiţi, deci, de cele şapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-şi pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar şi to mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenţa sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova şi în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peşte, fructe şi care bea vin în loc de ţuicã.

Noi n-am înţeles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “ţinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit!

…Dar piloţii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca şi când nimic nu s-ar întâmpla. Si aceşti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credinţã, şi cu bunãvoinţã; numai cã, aşa orbi cum sunt, lipsiţi de singurul instinct care conteazã în ceasul de faţã – instinctul statal – nu vãd şuvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia şi meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri…  Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã ţarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã!

Uneori, când sunt bine dispuşi, îţi spun cã n-are importanţã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori şi inteligenţi şi, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în ţarã. Dacã aşa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza ţara cu englezi, cãci şi ei sunt muncitori şi inteligenţi. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeşte astfel, si-ţi vorbeşte despre calitãţile unor oameni strãini – nu mai are mult de trãit! El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…

Cã piloţii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – puţin intereseazã deocamdatã! Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnã un stat. Şi asta e destul ca sã începi sã plângi.

[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]

Sursa: bucovinaprofunda

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

4 Responses to ““Piloţii orbi” – un articol de actualitate!”

  1. lucius says:

    O singura precizare la acest frumos articol: Cum vrei sa-i spui unui popor care si-a ales acelasi conducator, care sta cuminte in banca lui si suporta toate tampeniile emanate de acest asazis guvern?? Popor de imbecili, condus de marele imbecil – si totul porneste de la ALCOOLISM.

  2. micutzul says:

    Suntem atat de mici si neinsemnati in cartea de istorie a acestui neam , incat poate incapem intr/o virgula a povestii acestor teritorii. Prin aceasta vreau sa spun ca nimeni nu poate face rau acestui stat decat daca statul insasi o doreste. Statul este un tesut viu care lovit de putregaiul tradarii, isi creeaza singur anticorpii, adica pe noi si in final i/si v/a amputa singur organul afectat.
    Periodic se produc si dispar imperii, mari puteri mondiale, centre si leagane de cultura. Va rog sa/mi dati un singur exemplu care a dainuit peste veacuri. Toti suntem niste corbi, vorbesc de state, care atunci cand sunt deasupra prazii nu stim cum sa luam mai mult. Statele se desfac si se refac dar natiunile nu au putut fi nimicite niciodata. S/a incercat cu cateva popoare si ce s/a intamplat ? I/au intarit.
    Da este adevarat ca este periculos cu pilotii orbi, dar ei macar pot tine mansa dreapta. Ce te faci insa cu cei beti ?

  3. un simplu militar says:

    Chiar nu te poti abtine lucius sa jignesti poporul ROMAN. Cu ultimul tau cuvant sunt de acord, esti tot timpul turmentat