Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Rusia doreşte să devină un producător major de drone

UAV Eleron 10

După lansarea de către Preşedintele rus, Vladimir Putin, a iniţiativei de reînarmare şi retehnologizare a forţelor armate ruse, se pare că fiecare sector al industriei de apărare doreşte să se afirme cel puţin prin declaraţii.

Deşi Rusia nu deţine o tradiţie în construcţia de drone aeriene (UAV) se doreşte ca în următorii 10 ani, ponderea Rusiei pe piaţa mondiala a avioanelor fara pilot să ajungă la 5%. Declaraţia a fost făcută de şeful Departamentului Forţelor Aeriene Militare din cadrul “Rosoboronexport”, Serghei Kornev.

Producţia de drone ruseşti se bazează în prezent pe aparatele cu o greutate şi dimensiuni relativ mici destinate misiunilor tactice. Construcţia unor drone capabile să execute misiuni de natură strategică cu o autonomie de zbor de zeci de ore reprezintă obiectivul următoarei etape, care poate fi îndeplinit numai pe baza experienţei acumulate consideră Serghei Kornev.

Beneficiarii ruşi, privaţi şi de stat, caută pe piaţă mai mult aparate de dimensiuni mici sau medii.

Sistemele T-10 “Eleron-10″ şi “Orlan-10″ sunt câteva dintre proiectele reuşite pentru aceasta categorie de avioane fără pilot. Greutatea la decolare este de 12-14 kilograme, timpul de patrulare este de câteva ore , ele putand transporta sisteme video si destul de sofisticate. Construcţia ambelor sisteme permite dezasamblarea dronei şi a sistemului de lansare pentru a putea fi mai uşor de transportat.

În armata rusă gradul de utilizare al dronelor este considerabil mai redus decât în armatele ţărilor dezvoltate.

În prezent, Statele Unite şi Israelul sunt principalii furnizori de drone pe piaţa mondială. China se apropie de cei doi lideri care, împreună, controlează peste 70% din această piaţă.

Armatele Statelor Unite şi ale Israelului folosesc intens dronele pentru corecţia loviturilor de artilerie şi aeriene în timp real şi pentru distrugerea ţintelor punctiforme cu ajutorul armelor proprii,  dar mai ales pentru obţinerea datelor şi informaţiilor.

sursa: Vocea Rusiei

Etichete: , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

4 Responses to “Rusia doreşte să devină un producător major de drone”

  1. sorin says:

    Rusii vor reusi sa construiasca drone performante.Este doar o chestie de timp pana ce le vor realiza.

  2. sorin says:

    Rusii vor reusi sa construiasca drone performante.Este doar o chestie de timp pana ce le vor realiza.Industria aeronautica ruseasca este perfomanta si permite realizarea cu succes a acestui deziderat.

  3. Cip says:

    Va mai trece multa apa pe Volga pana cand rusii vor ajunge din urma gradul tehnologic al S.U.A.

  4. szilard says:

    Simple de fabricat, se fabrica si in Ro, DAR cum le face SUA cu rachete aer- sol inca nu le face nimeni.