Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Rusia – posibil să redeschidă o bază militară din Cuba

Rusia intenţionează să redeschidă o bază militară din Cuba, folosită în timpul Războiului rece pentru acţiuni de spionaj împotriva SUA. Anunţul a fost făcut de surse din armata rusă, potrivit Reuters, AGERPRES şi Adevărul.
Această măsură vine în contextul în care relaţiile diplomatice americano-ruse au devenit tot mai tensionate în urma dezacordurilor privind situaţia din Ucraina.

Reactivarea structurii SIGINT, localizată la Lourdes, Cuba, a fost discutată de liderul rus Vladimir Putin în cadrul unei vizite recente efectuate în Havana.

Presa din Rusia relatează că pentru acest obiectiv a fost semnat un acord cu autorităţile cubaneze. Informaţia a fost confirmată de o sursă din domeniul securităţii şi pentru agenţia Reuters.

Baza de spionaj de la Lourdes a fost închisă în anul 2001 din cauza presiunilor exercitate de Statele Unite, precum şi din pricina problemelor economice, relatează postul rus Russia Today.

În timpul Războiului Rece, baza din Lourdes, aflată la doar 250 de kilometri de SUA, dispunea de un personal de aproape 3.000 de oameni, sarcina lor fiind să intercepteze semnalele radio care veneau către şi din Statele Unite ale Americii.

Presa din Rusia nu a oferit detalii asupra costurilor pe care le-ar avea redeschiderea bazei, însă a precizat că acordul a fost realizat înainte ca Moscova să anuleze circa 90 la sută din datoriile istorice ale Cubei (circa 32 de miliarde de dolari) către fosta Uniune Sovietică.

Sursa: Reuters, AGERPRES, Adevărul

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

3 Responses to “Rusia – posibil să redeschidă o bază militară din Cuba”

  1. ROBERT HORVATH SUA says:

    BBC :
    Russian President Vladimir Putin has denied reports that he made a deal with Cuba to reopen an electronic listening post on the Caribbean island.
    BBC :
    ZIARISTUL AMERICAN ROBERT HORVATH A DECLANSAT SCANDALUL TRAFICULUI
    DE ARME A FRATILOR BASESCU !

  2. ROBERT HORVATH SUA says:

    CINE ESTE ROBERT HORVATH DEVA ?

    DUSMANUL LUI PUTIN SI A GABY ……

    Fragment din cartea

    ” Daca treci prin camera mortii”
    autor Victor Nicolae NY.
    “Printre locurile de anchetă ale Securităţii, era şi o veche sală de sport, golită de echipament. În mijlocul ei, se afla o simplă masă de lemn, de obicei goală, şi două scaune. În spatele anchetatorului, pe un perete ucigător de alb, trona portretul uriaş, supradimensionat, al lui Nicolae Ceauşescu. Privirea lui fixă m-a urmărit zi şi noapte, mult timp după aceea – îşi aminteşte astăzi, în exclusivitate pentru ‘New York Magazin’ operatorul şef al televiziunii române din anii ’70. Anchetatorii mai oboseau şi ei, dar aveau grijă ca la plecarea spre alte treburi de-ale lor să mă lase în grija celor mai negre gânduri. Atunci am încercat să pătrund în mintea, sau în lipsa de minte, a acestui ţăran / neţăran extrem de şiret, de care depindea ‘ziua de mâine” a peste 20 milioane de oameni. Pe mine mă obseda întrebarea dacă mai prindeam oare această ‘zi de mâine’? Cu cât mă speriam mai tare că totul depindea de o fracţiune de secundă pe muchia cuţitului, de o toană sau de câteva rânduri aşternute din oboseală pe-o hârtie, portretul dictatorului creştea în dimensiune şi importanţă funestă. Încercam uneori, ca în transă, să văd ce scrie pe coala destinului meu. Pentru mulţi dintre cei care au trecut prin această veche sală de gimnastică, de box sau de lupte, hotărârea finală depindea de anchetatori, de rezultatul lor final în urma anchetei. În cazul meu, între mine şi personajul atotputernic proiectat pe perete nu se mai aflau nimeni şi nimic. Uneori, în disperare, i-aş fi cerut scuze pentru curajul de a-l înfrunta direct, încercând chiar să-l conving de inconştienţa mea. Iar în alte zile mă copleşea mândria de a fi avut această îndrozneală. Încercam să-i conving pe toţi anchetatorii că, în cele 5 / 6 minute în care s-a făcut cel mai important film despre Ceauşescu, m-a dominat doar instinctul de operator cu camera-n priză, nu un obiectiv voit politic. Acesta este de altfel şi adevărul. Anchetatorii păreau că mă cred, mulţumiţi de un răspuns ce umplea o etapă a interogatoriului. Lucrurile se complicau însă la o altă întrebare, la care nu am dat răspunsul niciodată: De ce am trimis materialul filmat despre preşedinte Serviciului Francez? Scurtul film încă nedevelopat de mine mi-a schimbat destinul, pe o dorinţă mereu vie de a nu uita nimic. Trebuie să recunosc faptul de a nu fi ghicit atunci că tocmai aceste câteva minute de filmare ar fi reuşit să schimbe şi soarta lui Ceauşescu, împingându-l cu încă un pas spre zidul de la Târgovişte. Totul a început într-o zi friguroasă de toamnă, la Scorniceşti, unde liniştea unei ploi mocnite a fost întreruptă de girofarele maşinilor negre ale convoiului prezidenţial.”

    Va urma daca nu intervine cenzura

  3. ROBERT HORVATH SUA says:

    O VESTE PROASTA PENTRU AGENTURA LUI PUTIN DIN ROMANIA !

    O VESTE DE RAHAT PENTRU DAN VOICULESCU

    Viitorul presedinte al Romaniei a fost decorat de Presedintele Gemaniei.
    El este un apropiat al cancelarului Merkel.
    Ea l-a recomandat calduros lui Obama.
    Cine al recomanda pe plagiatorul prostovan si mincinos.
    Doar Antena 3 .
    Președintele Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis, a fost decorat, miercuri, în cadrul unei ceremonii găzuite de clădirea misiunii diplomatice a Berlinului la București, cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de Cruce de Ofițer.
    Ce decoratia va acorda lui Ponta domnul Dan Voiculescu si pe cine intereseaza ?