Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

S-a semnat amendamentul la “Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul SUA referitor la măsurile de protecţie a informaţiilor militare secrete de stat”

Ministerul Apărării şi ambasada SUA la Bucureşti, prin reprezentanţii lor oficiali, Gabriel Oprea şi Mark Gitenstein, au semnat pe 14 decembrie, la sediul MApN, un amendament al “Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii referitor la măsurile de protecţie a informaţiilor militare secrete de stat, semnat la Washington la 21 iunie 1995″.
Datorită faptului că “legislaţia românească în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate a fost modificată şi având în vedere obligaţiile stabilite prin Acord, Ministerul Apărării Naţionale din România şi-a manifestat intenţia şi disponibilitatea de a purta discuţiile necesare amendării Acordului, în vederea armonizării prevederilor acestuia cu legislaţia României în domeniu şi îmbunătăţirii cooperării existente între cele două instituţii”, se arată într-un comunicat de presă al MApN.

Trecând în revistă evoluţia relaţiilor militare bilaterale, ministrul Gabriel Oprea a evidenţiat cooperarea româno-americană, în cadrul Parteneriatului Strategic, într-o paletă largă de proiecte aflate în diferite stadii de derulare.
“Prezenţa militarilor americani în facilităţile oferite de România, participarea comună la misiunile din teatrul de operaţii din Afganistan, precum şi amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă pe teritoriul ţării noastre, reprezintă elemente incontestabile ale caracterului dinamic al relaţiilor dintre armatele şi statele noastre”, a spus Oprea în speech-ul său.

“Semnarea acestui acord dovedeşte încă o dată hotărârea noastră de a respecta toate obligaţiile care ne revin în conferirea garanţiilor necesare asigurării securităţii informaţiilor transmise Ministerului Apărării Naţionale de către Departamentul Apărării al SUA, în aplicarea prevederilor Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, având în vedere schimbul permanent de informaţii, preponderent din domeniul militar, dintre ţările noastre. Sunt convins că relaţiile militare dintre România şi Statele Unite ale Americii vor continua pe un trend ascendent”, a mai spus ministrul.

Gabriel Oprea şi-a exprimat gratitudinea faţă de sprijinul concret şi deosebit de important acordat de aliaţii americani în sporirea semnificativă a gradului de protecţie a militarilor români care acţionează în teatrul de operaţii din Afganistan: “Militarii noştri sunt mult mai protejaţi, beneficiind acum de 75 de vehicule blindate rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor (MRAP), echipate complet cu tehnica necesară îndeplinirii misiunilor. De la intrarea în dotare a acestor remarcabile vehicule de luptă, aceleaşi cu cele folosite de camarazii americani, incidentele soldate cu pierderea de vieţi omeneşti în rândul militarilor români au scăzut semnificativ şi, cu ajutorul bunului Dumnezeu, sperăm că nu se vor mai întâmpla astfel de incidente”.

La rândul său, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Mark Gitenstein, a arătat că semnarea acestui acord reprezintă încă un pas în aprofundarea cooperării strategice dintre SUA şi România.
“Deşi amendamentele aduse acordului sunt de natură tehnică, în domeniul gestionării informaţiilor militare, importanţa acestui document este deosebită. Acordul semnat astăzi se referă la procedurile de gestionare a informaţiilor din domeniul apărării, precum şi la armonizarea standardelor de clasificare şi operare cu aceste informaţii pe care le folosim în cele două ţări.”
Ambasadorul Gitenstein a subliniat, în alocuţiunea sa, că “fundamentul comun în domeniul operării cu informaţii secrete este absolut necesar pentru asigurarea schimbului de înaltă tehnologie, în special militară, în contextul în care guvernele ţărilor noastre poartă discuţii avansate în domenii de achiziţii strategice”.

În cadrul cooperării militare între România şi Statele Unite ale Americii, în scopul stabilirii cadrului legal necesar asigurării protecţiei informaţiilor militare secrete de stat ce pot face obiectul schimbului între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii, la 21 iunie 1995, la Washington, a fost încheiat “Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii referitor la măsurile de protecţie a informaţiilor militare secrete de stat”.

Sursa: comunicat de presă al MApN

Etichete: , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.