Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Schimb de prizonieri între Israel şi Hamas

Gilad Shalit eliberat de Hamas foto Guardian

Folosindu-se de medierea germană şi egipteană, care a ajutat la încheierea unui acord între Organizaţia radical islamică palestiniană Hamas şi statul Israel, Hamas l-a eliberat pe caporalul israelian Gilad Shalit, răpit cu cinci ani în urmă în Fâşia Gaza.

Acesta a fost predat autorităţilor egiptene, care joacă rol de mediator, fiind apoi transportat în Israel unde a fost primit de oficiali israelieni.

Potrivit înţelegerii statul evreu va elibera aproximativ 1000 de prizonieri palestinieni aflaţi în centre de detenţie israeliene. Eliberarea acestora se va efectua în mai multe tranşe, marţi 18 octombrie, fiind puşi în libertate aproximativ 470. Primii dintre ei au fost duşi la bordul unor autocare către punctele de trecere a frontierei spre Fâşia Gaza şi Cisiordania.

Trei convoaie cu câte 133 de prizonieri palestinieni din Cisiordania s-au deplasat de la închisori israeliene spre două centre de detenţie din Ofer, în Cisiordania ocupată, de unde palestinieni au fost preluaţi şi transportaţi cu autobuzele până la barajul Betunia, lângă Ramallah, unde au fost eliberaţi.

Un alt convoi cu 147 de deţinuţi folosit terminalul Kerem Shalom, deţinuţii fiind predaţi în Egipt, înainte să treacă în Fâşia Gaza. O parte din aceşti deţinuţi vor fi exilaţi în Turcia, Qatar şi Siria, via Egipt.

La plecarea convoaielor au fost prezenţi reprezentanţi ai consulatului Egiptului în Israel, pentru a confirma identitatea prizonierilor eliberaţi.

Peste o mie de poliţişti au fost desfăşuraţi de-a lungul drumului parcurs de convoaie, a precizat postul public de radio din Israel.

Şase militanţi de extremă-dreapta, care au încercat să blocheze convoiul denunţând punerea în libertate a “teroriştilor” palestinieni, au fost arestaţi

Potrivit acordului Israel-Hamas, cel de-al doilea grup de 550 de deţinuţi palestinieni vor fi eliberaţi în următoarele două luni.

Acceptând acest schimb între palestinieni, unii implicaţi în atentate antiisraeliene sângeroase, Israelul a acceptat să plătească cel mai ridicat preţ pentru recuperarea unuia din soldaţii săi. În mai 1985, statul evreu a eliberat 1.150 de palestinieni, în schimbul a trei militari evrei.

Conform unui sondaj de opinie difuzat luni, marea majoritate a israelienilor, 79%, susţin acest schimb.

Gilad Shalit, între timp în vârstă de 25 de ani, a căzut în 2006 într-o ambuscadă organizată de Hamas la graniţa cu Fâşia Gaza, fiind capturat şi ţinut de atunci prizonier. Doi dintre camarazii săi au fost ucişi în incident. Statul evreu a reacţionat printr-o masivă operaţiune militară în Fâşia Gaza, însoţită de raiduri de bombardament.

La înţelegerea privind schimbul de prizinieri s-a ajuns graţie mijlocirii Egiptului şi Germaniei. Rudele victimelor unor atentate palestiniene au încercat până în ultimul moment să stopeze schimbul cu mijloace juridice. Instanţa supremă din Israel le-a respins însă contestaţiile pe 17 octombrie 2011.

sursa: Deutsche Welle

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.