Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

SCMD Slobozia: “Poziţia greşită a MApN privind OUG. 1/2011″

Pe adresa redacţiei a fost primit un mesaj semnat de Compartimentul juridic al Filialei Slobozia a SCMD; în cadrul mesajului sunt prezentate mai multe puncte de vedere legate de poziţiile exprimate de reprezentanţii MApN, la rubrica „Poşta redacţiei” din Observatorul Militar nr. 7, referitoare la aplicarea OUG nr.1/2011.

Prezentăm intergral acest mesaj:

“In Observatorul militar nr. 7(23 februarie-01 martie 2011) , sub titlul „Posta redactiei”, s-a dorit a fi formulate raspunsuri la intrebarile referitoare la procesul de revizuire a pensiilor stabilite in urma recalcularii pensiilor militare de stat. Si de aceasta data se constata ca MApN, prin consultantii care il reprezinta, fie din graba, fie din dorinta de a fi primii cu astfel de abordari, fie din lipsa unei „eminente cenusii” sau „unui cap limpede”, fie ca „asa s-a ordonat”, fie din toate acestea la un loc plus alte cauze ce devin definitorii, in sens negativ, pentru acest minister, are solutii si abordari in afara prevederilor legale.

Chiar de la inceput se recomanda celor interesati sa citeasca interviul acordat de seful Directiei financiar-contabile, general de brigada Maria Lupu, publicat in nr. 5, pagina 5 al Observatorului militar. Acest interviu NU ESTE DE RECOMANDAT. Daca insa s-a dorit a se demonstra nepriceperea celui care l-a acordat, atunci poate fi recomandat. Si iata de ce.
Doamna general afirma ca „procesul de recalculare a pensiilor S-A INCHEIAT LA 31.12.0210, dar din lipsa unor documente doveditoare de venit, SE CONTINUA PROCESUL DE REVIZUIRE”. Sunt doua greseli (sau minciuni?):
-procesul de recalculare, conform art. 4 alin. 1, lit. a) si alin. 2 din L. 119/2010, trebuia incheiat la 28.12.2010 si nu la 31.12.2010; astfel afirmatia este pur si simplu recunoasterea faptului ca s-a incalcat legea;
-conform tezei 2 din motivele pentru adoptarea OUG. 1/2011, este „imperios necesara INSTITUIREA unei etape de revizuire”; prin urmare, nu poate continua un proces care abia se stabileste, se infiinteaza, se constituie.
Tot doamna general precizeaza in interviu: ”Prin intrarea in vigoare a OUG. Nr. 1, prevederile HG. Nr. 735/2010 au fost abrogate. PRIN URMARE NU MAI ESTE CAZUL SA SE DEPUNA CONTESTATII”. Si logica, dar si intuitia elementara care ghideaza spre legalitate orice om cu un minim de educatie sau de bun simt, sunt cel putin precare la doamna general. Cum poti afirma asa ceva cand procedura de contestare a pensiilor recalculate este reglementata prin art. 7 al L. 119/2010, cand deciziile precizeaza, asa cum obliga legea, temeiul de drept si termenul in care poate fi introdusa contestatia, dar mai cu seama cand decizia necontestata in termen ramane definitiva chiar daca ea este si ilegala, si lovita de nulitate, neindeplinind conditiile de fond si forma, asa cum este cazul marii majoritati a deciziilor emise de MApN-Directia Financiar-Contabila si nu de Casa de Pensii Sectoriala din cadrul MApN.

Asa cum a inceput, adica prost, asa si continua ceea ce se vor a fi raspunsuri sub titlul „Posta redactiei”.
Iata doua extrase care trebuie citite cu mare atentie:
-„OUG nr. 1/2011 prevede ca procesul de revizuire se încheie la 31 decembrie 2011. Obligatia identificarii si transmiterii la casa de pensii sectoriala, a veniturilor realizate lunar de catre fiecare beneficiar, pâna cel mai tarziu la data de 31 octombrie 2011, revine MApN. Daca pâna la aceasta data nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizeaza cuantumul soldei de grad si al soldei de functie minime corespunzatoare gradului militar detinut, dar nu mai putin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioara anului 1952 se utilizeaza salariul mediu brut pe economie.”
-„Fata de cele mentionate mai sus, facem precizarea ca, la 10 februarie, a fost emis Ordinul Sefului SMG nr.17. Acesta stabileste masurile si activitatile ce urmeaza a se desfasura de catre structurile MApN, in cadrul procesului de revizuire a pensiilor militare de stat. La art. 1, ordinul prevede ca procesul de revizuire se va finaliza pana la data de 15 martie 2011.”

Concluziile nu fac cinste nici consultantilor care reprezinta MApN, dar nici realizatorului paginii si publicatiei.

1.Daca ordonanta, avand in vedere numarul foarte mare de persoane (aproximativ 140.000 conform tezei 1 din motivare, din care cca. 60.000 ale MApN ), a stabilit, probabil corect si justificat, ca identificarea documentele necesare dovedirii IN TOTALITATE a veniturilor sa se faca cel mai tarziu pana la data de 31.10.2011, respectiv noua luni, adica cca. 270 de zile,, cum poate justifica MApN finalizarea revizuirii pana la 15.03.2011, respectiv in 45 de zile? Daca, pana la 15.03.2011, se vor identifica documentele necesare dovedirii IN TOTALITATE a veniturilor si se vor emite deciziile de pensii revizuire, va fi, pe de o parte, foarte bine si laudabil (desi putin probabil, mai degraba exclus) si pe de alta parte, rusinos dar si acuzator pentru emitentul ordonantei. Cu alte cuvinte, in ultimul caz, se va dovedi ca si aceasta ordonanta este proasta.

2. Daca insa, intr-adevar, termenul 31.10.2011 este justificat si corect, inseamna ca, pentru a se respecta termenul de 15.03.2011, revizuirea se va face, in toate sau numai in unele cazuri, utilizand, pentru perioadele pentru care nu sunt dovedite veniturile, cuantumul soldei de grad si al soldei de functie minime corespunzatoare gradului militar detinut. Acest lucru este ilegal deoarece se incalca prevederile art. 1 alin. 4 din OUG. 1/2011 conform caruia NUMAI DUPA 31.10.2011 se pot utiliza cuantumurile de mai sus in locul veniturilor realizate. Emiterea, pana la 15.03.2011, a deciziilor de pensie revizuite utilizand cuantumul soldei de grad si al soldei de functie minime corespunzatoare gradului militar detinut, este o incalcare cu mult mai grava decat emiterea deciziilor de pensie recalculata utilizand exclusiv salariul mediu brut pe economie desi documentele doveditoare fusesera depuse in termenul legal.

3.Daca avem in vedere art. 8 din OUG. 1/2011, conform caruia „ministrul apararii nationale, ministrul administratiei si internelor, precum si directorul SRI pot emite ordine si/sau instructiuni privind modalitatile tehnice de identificare, transmitere si solicitare a actelor si datelor care dovedesc veniturile necesare revizuirii pensiilor”, concluzia este pur si simplu socanta: Ordinul Sefului SMG nr. 17/2011 NU TREBUIA EMIS. Cu alte cuvinte NUMAI MINISTRUL apararii nationale putea emite ordine si/sau instructiuni. In plus, domeniul reglementat prin ordinul sefului SMG excede celui stabilit strict prin ordonanta de urgenta.

4.In articol se afirma ca Ordinul Sefului SMG nr. 7/2011 „stabileste masurile si activitatile ce urmeaza a se desfasura de catre structurile MApN, in cadrul procesului de revizuire a pensiilor militare de stat”. Gresit! Chiar daca s-ar invoca ambiguitatea prevederilor art. 1 alin. 1 din OUG. 1/2011(ambiguitate care intareste afirmatia ca ordonanta este o reglementare, in cel mai bun caz, proasta) nu se poate justifica greseala de a se afirma ca se revizuiesc pensiile militare de serviciu (uzual fiind numite pensii ale caror cuantum este cel din luna decembrie 2010). Conform art. 1 din anexa nr. 3 din OUG. 1/2011, „pensiile prevazute la art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si recalculate potrivit prevederilor aceleasi legi se revizuiesc conform prezentei metodologii”. Mai clar de atat nu stiu daca se poate! Deci se revizuiesc NU pensiile militare de serviciu ci PENSIILE MILITARE DE SERVICIU RECALCULATE, adica cele ale caror cuantumuri sunt stabilite prin deciziile emise dupa incheierea procesului de recalculare. Decizii care, in marea lor majoritate, au fost contestate si fac obiectul cererilor de anulare adresate instantelor de judecata competente.

Se pune firesc intrebarea: in MApN este cineva capabil sa inteleaga fundatura si blocajul in care s-a ajuns? Si tot firesc s-a ajuns in faza in care cei vinovati de aceasta stare de lucruri au nume, prenume, grade si functii, dupa caz.

25.02.2011

Sursa: Compartimentul juridic al Filialei Slobozia a SCMD”

Etichete: , , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

39 Responses to “SCMD Slobozia: “Poziţia greşită a MApN privind OUG. 1/2011″”

  1. Altfel says:

    Bag seama ca cei din Slobozia au luat-o in serios pe madam Lupu. N-au observat ca madam Lupu nu stie ce vorbeste? N-au observat ca seful SMG stabileste ce trebuie sa faca “structurile din MApN”, ceea ce inseamna ca nu mai exista ministru? N-au observat ca si madam Lupu si seful SMG si ministrul, daca o mai exista vreunu, sunt sustinuti de niste lingai pe care nu-i intereseaza nimic in afara propriilor lor afaceri, iar pentru a-si realiza propriile afaceri pun la dispozitia mai marilor zilei intreaga lor incompetenta si prostie?
    N.B. Sper sa nu inteleaga cineva ca asta ar fi un repros la adresa celor din Slobozia!

  2. Stelian P. says:

    Altfel
    Cum poti sa crezi macar o clipa ca un om normal te-ar crede in stare sa critici SCMD-ul ? Se vede ca esti altfel.

  3. OSKARR says:

    Stelian P. > Altfel este un amiral al armatei romane,un om deosebit,cu un dezvoltat spirit de analiza…uneori controversat,dar pe fond drept. Merita sa-i vizualizezi impresiile,pe diverse teme pe: altfel.ro ,nu vei regreta!

  4. Stelian P. says:

    OSKARR
    Am incercat sa-i vizualizez articolele dar cind am vazut ca nu accepta comentarii (oare amiralii nu au voie sa fie contrazisi ?) am renuntat.Nu inteleg de ce el isi permite sa-i critice pe altii dar el nu suporta critica.

  5. Marlon Juvet says:

    @Oskarr: “Altfel” ăsta pe care il critică Steliana P. nu e acelaşi cu cel cu blogul. E doar un caz de uzurpare de identitate.

  6. Skiuc says:

    Hahaha… ce rapid au aparut portocalii si au dat-o in balarii adica au deturnat sensul comentariilor… hahaha… cum dracu sa recunoasca tocmai ei ca madam Lupu e pe langa, ca de obicei, ministrul izmenar nu mai exista, Fane Danila isi incalca atributiile cu brio iar in MApN nu stie stanga ce face dreapta si viceversa! pai cum frate? OUG spune 31.10.2011 dar muschiul lui Fane spune NU, el vrea 15.03, deh or mai trebui ceva telegondole pe undeva… de cand dracu o avea Fane competentele astea cred ca nici el nu stie

  7. sejc says:

    SMG nu este escadrila.Cea mai mare admiratie pentru aviatori dar locul lor este pe cer si nu pe pamant.
    @STELICA.IAR AI APARUT?ESTI O MINUNE.UITE CA TE-AI GASIT IN SFARSIT SI TU UN TOVARASI DACA NU OSCAR E CLONA TA.MULTE SUCCESURI.

  8. Altfel says:

    Nu stiu de unde a fost scoasa chestia cu amiralitatea, dar eu, asta care semnez altfel, am intr-adevar un site personal care se numeste http://www.altfel.info NU altfel! Pe site-ul meu personal exista si un “Loc de dat cu capul” unde oamenii pot zice ce vor, sau ce pot. Banuiesc din spusele lui Stelian P ca mai exista un altfel, care are alt site, unde nu poti comenta. Ce de altfeli! Lui Stelian P ii recomand cu caldura sa se documenteze INAINTE de a vorbi. Da bine! Daca ar fi facut asa, ar fi descoperit pe site-ul meu critici la adresa SCMD. Deosebirea intre mine si el este ca eu critic atunci cand mie mi se pare ca ceva este criticabil, conform propriilor mele opinii, bune sau rele, in timp ce el critica atunci cand i se ordona, indiferent ce crede el. Precizarea de la primul meu comentariu, aceea cu “NB”, am facut-o intrucat am avut uneori surpriza sa constat ca ironiile mi-au fost luate in serios de unii oameni, in timp ce pe abordarile serioase nu dadeau doi bani sau faceau bancuri pe seama lor. Asta in conditiile in care nu sunt atat de talentat incat sa pot “comite” opere cu atatea valente.

  9. JKL says:

    @Skiuc:ai perfecta dreptate,subscriu! Graba asta e data de faptul ca au fost surprinsi de necesarul de buget pentru pensii pe 2011,si vor cifra cat mai exacta,altfel…nu au bani nici pentru solde…utilitati…nu mai spun de avioane,nave,afganistan etc.vai mama lor!

  10. JKL says:

    Marlon Juvet:e acelasi,doar e ALTFEL…depinde de subiect si de coarda lui sensibila(boc&oprea).mai era unul in vizor,dar a plecat…la pensie!!

  11. karadeniz says:

    @Stelian P. 2:21 pm
    Daca ati fi accesat temeinic blogul ati fi vazut ca se poate comenta si dialoga cu autorul. E drept ca nu in stilul de aici.

  12. voinea says:

    Incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult modul cum actioneaza Departamentul Organizare din cadrul SCMD-ului.Se cunoaste ca este condus de un profesionist.
    – organizarea pe detasamente de sine statatoare;
    – numirea comandantilor de detasamente;
    – stabilirea lanturilor de anuntare;
    -achizitionarea de sisteme moderne de comunicare;
    -secretzarea comunicatiilor;
    -recunoasterile in teren pentru manifestatia din 01.03;
    -faptul ca la aceste recunoasteri au venit toti comandantii de detasamente imi da certitudinea ca actiunea va avea succes;
    -daca si celelalte sindicate isi vor respecta cuvantul dat si vom fi peste 10000 de participanti ,putem trece la planul B si spera ca vom provoca caderea acestui regim mafiot si incompetent,tradator de tara si de neam.
    Simati camarazi ,nu uitati sa luati,mancare ,apa,medicamente si mijloacele de lupta comunicate prin liderii dumneavoastra.
    Cu stima si speranta,
    Col(r)ing.Voinea Ion

  13. un disponibilizat says:

    Din site-ul M.Ap.N., prezentarea “ministrului”: Ce a facut intre 1993-2000 (a jucat carti cu Piturca sau a meditat la un templu shaolin?
    Se pare ca in perioada 2001-2003 s-a crezut cu mai multe “cohones”, deoarece lua bani pe mai multe functii bugetare in acelasi timp.

    Ministrul Apărării Naţionale,
    domnul Gabriel Oprea

    Data naşterii: 01.01.1961
    Locul naşterii: Com. Fundulea, Jud. Călăraşi
    Naţionalitate: Română
    Stare civilă: Căsătorit, doi copii

    Educaţie şi formare:

    Doctor în Drept Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept
    1997 Curs Postuniversitar pe teme de Securitate şi Siguranţă Naţională, Colegiul Naţional de Apărare;
    1985 – 1990 Jurist, Universitatea Bucureşti/Facultatea de Drept;
    1980 – 1983 Şcoala Militară de Ofiţeri Activi – Sibiu.

    Experienţă profesională:

    din decembrie 2009 – ministru, Ministerul Apărării Naţionale;
    din decembrie 2008 – deputat, Camera Deputaţilor, Parlamentul României, Membru al Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Camerei Deputaţilor;
    2008 – ianuarie 2009 – ministru, Ministerul Administraţiei şi Internelor;
    decembrie 2004 –2008 – deputat, Camera Deputaţilor, Parlamentul României,
    Membru al Comisiei Parlamentare Permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea Controlului Parlamentar asupra Activităţii SRI;
    2003 – 2004 – ministru delegat pentru Administraţia Publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor ;
    2002 – 2003 – Prefect – Guvernul României, Prefectura Municipiului Bucureşti;
    2001 – 2003 – General Mr. Justiţie Militară, Ministerul Apărării Naţionale.
    2001-2002 – Secretar de Stat, Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor Statului, Administraţia Naţională a Rezervelor Statului;
    2000 – 2002 – Vicepreşedinte, Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare;
    2000-2001 – Director Adjunct la Colegiul Naţional de Apărare;
    1990 – 1993 – Ofiţer de Justiţie Militară, Ministerul Apărării Naţionale.
    1983-1990 – Ofiţer Economist , Ministerul Apărării Naţionale.

  14. gigi says:

    D-LE ALTFEL-vad ca ati scris MADAM ,si LUPU.De la CARAGIALE stiu ca MADAM inseamna ….femee de moravuri…Nu as vrea sa credca d-na LUPU este o MADAMA,dar pentru noi civilii care urmarim scena politica si mai ales modul cum acesti ARZOI vau furatdin pensii,pot sa afirm intradevar despre respectiva d-na ca este o adevarata ..MADAMA..,care asculta de niste ordine aiurea emise de ministrul “imobiliar” OPREA,iar mai nou vad ca s-a bagat in “laturi pentru porci”si noul sef al SMG.Adevarul este ca acest tanar ,a calcat cu …dreptul …in noua functie,si nu pot sa-mi explic faptul ca a emis un ordin ilegal pentru toti angajatii din MApN.Noi civilii privim cu teama modul cum armata se exprima,si deasemenea suntem si ingrijorati despre faptul ca in aceste vremuri deosebit de grele intreaga populatie a tarii este umilita,iar ARMATA,care trebuie sa fie factorul de incredere,ne DEZAMAGESTE.

  15. gigi says:

    Dle DOGARU sunteti mai mult decat un MARESAL al tuturor rezervistilor din SNAp.Imedat sa cereti MAPN spatii pentru SCMD.Inclusiv d-VOASTRA,sa ocupati mai multe spatii in incinta CCA, care este construita din fonduri si donatii ale militarilor.De ce acolo sa se desfraie interlopi,iar voi militarii sa stati si sa priviti cum astia gen CAMATARU,FANE…..ETC.isi bat joc de munca voastra si a inaintasilor de la ALEXANDRU ION CUZA incoace.Sper ca prin actiunile SCMD,GUVERNUL si comandantul SUPREM SI SEF AL CSAT,sa-si revina din ura pe care o poarta militarilor,iar pentru ca au incalcat CONSTITUTIA TARII,sa-si ceara SCUZE la cei pe care i-au umilit si injosit.

  16. Stelian P. says:

    karadeniz
    Am accesat blogul si am vazut de la inceput ca dl. “altfel” spune clar ca “Acesta este un site personal. L-am creat ca sa-mi pot expune gandurile, asa cum imi trec ele prin cap, adeseori noaptea, fara sa fiu nevoit sa dau explicatii, sa aduc argumente, sau sa ma contrazic cu cineva pe marginea lor,…”

    Exact asa fac Vadim si fuhrer-ul sindicalo-militar. Poti sa le adresezi un e-mail respectuos si plin de laude si poti spera la un semn de sus. Daca faci “impolitetea” sa le atragi (tot respectuos) atentia ca au facut o infima greseala undeva atunci, vai, ce injurii urmeaza sa inghiti. Un om cu o minima scoala stie ca publicarea unei corespondente nu se face fara acceptul tuturor partilor si tocmai pe asta mizeaza mitocanii care nu vor sa dea explicatii. Ei te injura cum vor in privat iar tu nu poti sa le arati in public ce caracter au.
    Credeti-ma ca stiu ce spun si am probe dar nu am acceptul mitocanilor sa le public.

  17. altfel says:

    Stelian P, se confirma faptul ca la “Loc de dat cu capul” de pe site-ul meu apeleaza numai cei care au cap. Se pare ca NU este cazul tau. De fapt, se vede si din abordarile tale. Sa nu stii tu pana la varatsa asta ce e aia fuhrer!
    Gigi, Semnificatiile in limba romana ale termenului “madam” sunt mai multe. A se vedea DEX. Alegerea apartine cititorului. Eu nu la acea semnificatie m-am gandit, dar, daca insisti, ma vad nevoit sa spun ca ai ales-o pe cea potrivita, dar depinde ce intelegem prin moravuri. Daca “a spune ceea ce nu intelegi tu insuti” poate fi considerat morav, atunci ai ales perfect semnificatia madamei.

  18. Stelian P. says:

    altfel
    Stiu la “varatsa asta” ce-i aia fuhrer chiar foarte bine. Da, eu nu dau cu capul pe site-ul tau. Prefer sa-l folosesc in alte scopuri. Da tu cit vrei ca suna a gol, distinse “amiral”(?!).

  19. Stelian P. says:

    altfel
    Trebuie sa-ti fac o precizare ca sa intelegi bine “simpatia” pe care ti-o port. Vocabularul pe care il folosesti precum si ura pe care o raspindesti pe site-ul tau nu concorda cu gradul cu care te investesc unii. Pot doar sa banuiesc (dar nu am probe) ca esti unul dintre acei amirali care au facut facultatea inainte de a termina liceul si cunosc destui asemenea “ofiteri” luati de PCR direct de la coada vacii si aruncati in uniforma. Nu iti onorezi gradul si nici macar uniforma pe care banuiesc ca ai purtat-o. Nu cred ca ai inteles ceva si nici nu ma astept.

  20. calugarul vasile says:

    in MAPN e HAOS ca la vama

  21. Stelian P. says:

    sejc
    sCUZE CA tE-AM IGNORAt. nu e clona mea. m-AM exprimat ExaCt ca tine in sperantA ca ma intelegi MAI Usor.

  22. altfel says:

    Stelian P, eu am glumit cu tine cand ti-am zis ca esti propagandist portocaliu. Tu, de fapt, nu intelegi si doar te prefaci ca ai fi propagandist. La cata minte ai, nu ma mir ca pe site-ul meu ai gasit doar ura. Probabil, ca nu intelegi si altceva. In ceea ce priveste ordinea in care am absolvit eu scolile, ca sa stai mai linistit poti concluziona ca nici nu le-am absolvit. Sunt provenit din tarnacopist zilier. Si, de fapt, asta sunt si acum. Nu stiu la ce grade si la ce uniforme te referi si nici la ce vaca. As fi fost bucuros sa fi avut si eu o vaca, in loc sa-mi pierd timpul pe site-uri polemizand cu un bou. In ceea ce priveste PCR-ul, mirosi pana aici a d-ala care de la 16 ani lingea talpile sefilor ca sa-l faca membru de partid. Mirositi si prin calculator cei care apartineti acelei categorii. De teama sa nu va descopere lumea, aruncati pe altii etichetele proprii castigate prin lins indelungat si obositor. Esti liber la batut campii de acum incolo. Ti-ai pierdut pana si dreptul de a fi bestelit de mine. Ca sa-ti mai zic ceva, fie si “de dulce”, ar fi trebuit sa ai un anumit nivel. Ca nu stau sa fac cu oua si otet pana si gandacii de bucatarie! Treci la pupat c.r..i portocalii, ca acolo esti potrivit si-ti sta si bine si primesti si aprecieri.

  23. .ROMMEL says:

    Pe asta (care-i cu curu in sus adica altfel) sigur Bassse nu a vrut sa-l faca grangur mare ca pe Marin(cautati si veti gasi peste tot in functii mari Ratoi esuati-adica marinari) In cazul acesta garantat nici macar Basse nu a gresit.. stati sa vedeti replica ratoiului esuat..

  24. Piksulescu says:

    Fratilor, am rugamintea daca e cineva in masura sa publice pe planeta internet pagina 5 din publicatia cu pricina. In site-ul oficial nu apare nici un interviu, cat despre posta redactiei, nici vorba. Observatorul millitar nu se poate gasi la nici un amarat de chiosc cu ziare. In rest, guvernare usoara!

  25. Stelian P. says:

    altfel
    M-am linistit ca nu intelegi la ce grade si uniforme ma refer. I-am crezut pe altii ca ai tangente cu armata si am gresit. Iti doresc succes cu vaca. Mai ai timp.

  26. altfel says:

    Stelian P, Iti dau voie sa-mi dai tu o vaca. Sincer! Gasesc eu unde sa o tin si pe cineva care s-o ingrijeasca. In rest, am vrut doar sa-ti arat la ce tip de dialog impingi lucrurile prin abordarile prostesti care te caracterizeaza. Ce treaba au gradele si uniformele cu opiniile referitoare la articolul pe marginea carora au fos exprimate? Te deranjeaza ce spun despre madam Lupu si despre portocalii, asta e adevaraul. Nici macar n-ai observat ca eu nu critic culori ci metehne. Daca n-ai fi fost orbit de misiunea pe care o ai, ai fi vazut ca pe site-ul meu sunt criticati si unii carora li se zice “rosii”, si unii “albastri”. Caci, repet, eu n-am treaba cu culorile! Si ce treaba au studiile mele cu banalitatile, sau prostiile, sau adevarurile pe care le spun eu? Ce treaba are PCR-ul cu dialogul de pe acest site? Acum, ca sa fiu sincer, chiar cred ce ti-am spus despre tine si PCR. Ca daca n-ar fi fost cum ti-am zis, n-ai fi avut obsesii de acea natura.
    In ceea ce priveste “Loc de dat cu capul” eu nu te-am invitat acolo. Doar ti-am aratat ca vorbesti fara sa stii ce spui. Altminteri, dupa cum am zis, acel loc este la dispozitia celor care au cap si vor sa spuna ceva. N-ai cap, sau nu vrei sa spui … nu te obliga nimeni. Da, site-ul a fost facut FARA forum, tocmai pt ca (asta ai uitat sa citezi) nu mai am chef sa ma cert cu nimeni. Ulterior am creat “Loc de dat cu capul” la sugestia unor amici care tineau mortis sa-mi zica pe acolo cate ceva, chipurile “impersonal”. Ar fi fost pacat sa nu le fac placerea.
    .ROMMEL-cum dracu reusesti sa spui prostii mai mari decat pseudonimul tau? Asa ti-au zis sefii, sa ma ataci pe chestia asta ca sa deturnezi sensul criticilor mele la adresa celui mai mare bijnitar din istoria Romaniei? Ca sa creada cititorii ca eu am boala pe el ca nu m-a facut grangur, nu ca minte el si fura? Subtire incercare! Nu e la inaltimea pseudonimului! Dar stiu ca nu te jigneste ce ti-am zis, ca tu doar ai indeplinit o misiune. Pa!

  27. .ROMMEL says:

    Ce ziceti don Stelica,si-a mai revenit Ratoiul?
    Daca am avea misiunea sa mai,, civilizam” cate unul pe ici pe colea, s-ar putea spune ca azi ne meritam banii. Ii primiti tot pe cardul ala special ca si mine?Ps. Cu rezevista nu cred sa avem fo sansa,asta-i pornita cu tot neamu sa mearga la strans morcovi. Pacat de ala de 76 ani ,dar asta e. O zi super!

  28. Stelian P. says:

    altfel
    Nu ma ocup de vaci, vad ca tu ai preocupari de genul asta inclusiv in vocabular.
    Articolul se numeste “SCMD Slobozia: “Poziţia greşită a MApN privind OUG. 1/2011″ deci tu nici acum nu vezi ce “treaba au gradele si uniformele” ? Oare de ce nu ma mir ?
    Vad si ca nu ai chef sa te certi cu nimeni. Pe mine ma faci bou din exces intelectual, nu-i asa ?
    Credeam ca esti om cu tangente in armata, dupa cum te laudau unii pe aici si din cauza asta te-am interpelat. Vad ca esti un simplu filozof mioritic care bate cimpii pe aici asa ca recunosc (din nou) ca mi-am pierdut vremea cu tine.
    Ramii sanatos cu convingerile tale si cauta-ti singur vaca. Eu nu sunt peste.

  29. costel says:

    Piksulescu, incearca pe http://www.presamil.ro si deschide publicatii tiparite

  30. Stelian P. says:

    .ROMMEL
    Colega, eu primesc banii in saci de rafie cu panglica Tricolora. Aia de pe cardul special sunt pentru tigari. Iti dau detalii marti la Cotroceni ca suntem monitorizati acuma.
    Nu cred ca ratoiul si-a revenit. Nu vezi ca ma pune sa-i caut vaci ?
    Iti doresc o zi la fel.

  31. CATANA BATRANA says:

    STELIAN P.1).nu inteleg domnule de ce te superi.In traditia unor popoare vaca este un animal sfant.Intre vaca si bou exista numai deosebire de sex.Ce te supara la ALTFEL?Ca te-a facut vaca si nu bou?
    2)Aduci injurii comandantului suprem si familiei acestuia?Daca nu stiai, draga pretene,tatal acestuia “a fost luat de la coada vacii si aruncat direct in uniforma de ofiter”.Asta nu inseamna ca nu era un un om onorabil.
    3)Iar ai dat-o cu ostea in gard.Iar iti va zice ALTFEL ,bineinteles ,ori hais ori cea.

  32. Argus says:

    1. De acord cu observatiile de fond ale juristilor SCMD Slobozia. Intr-adevar, potrivit legii 263/2010 orice decizie de pensie poate fi contestata de beneficiar, iar in privinta ordinului sefului SMG este discutabila conformitatea cu OUG 1/2011 atat a competentei emitentului,cat si a termenului de 15.03.2011 fixat pentru finalizarea procesului de revizuire.
    2. Nu pot impartasi insa alte observatii cuprinse in mesajul juristilor de la Slobozia, in concret cele referitoare la data expirarii duratei de recalculare si cele despre contestarea continuitatii procesului de aplicare a legii 119/2010.
    a. In opinia mea, este aplicabila si in cazul HG 735/2010 regula generala prev. in art., 78 din constitutie, privitoare la termenul de 3 zile de intrarea in vigoare de la publicare. Prin urmare, aceasta hotarare publ. in M.Of. la 28.07.2010 a intrat in vigoare la 31.07.2010, iar in consecinta, termenul de 5 luni prev. in art. 4 al.1 lit.a din L.119 a expirat la 31.12.2010.
    b. In preambulul OUG 1/2011 revizuirea este definita ca O ETAPA a aplicarii legii 119/2011, (prin etapa intelegandu-se stadiul in dezvoltarea unui proces), prin urmare, daca prima etapa, a recalcularii a expirat la 31.12.2010, etapa revizuirii va dura pana la 31.12.2011, iar potrivit art. 7 din OUG 1/2011 va urma si etapa regularizarii ce se va desfasura pana la 31.l2.2012.

  33. Stelian P. says:

    CATANA BATRANA
    Daca nu intelegi nu trebuie sa-ti faci griji. Nu esti singurul in tara asta care nu intelege dar comenteaza.

  34. costel says:

    1. Piksulescu-incearca pe http://www.presamil.ro si deschide publicatii tiparite; sau pe pagina principala a SCMD deschide Observatorul militar.
    2. Argus-privind intrarea in vigoare a actelor normative consulta http://www.avocatnet.ro/…/Intrarea/in/vigoare/…/revizuite.html. Sau pe LEGIS cauta HG. 735/2010; este precizata data intrarii in vigoare.
    In preambulul OUG. 1/2011 se precizeaza “fiind imperios necesara INSTITUIREA unei etape de revizuire”; deci înființarea, întemeierea, fundarea (prin lege) a etapei revizuirii (vezi DEX, vb. institui).

  35. mosh teaka says:

    tzara arde si baba(-ele) se piaptana! n-avetzi fratzilor al loc pentru filozofie si intzepaturi? de ce nu va intalnitzi in piatza publica ca sa va rezolvatzi problemele in mod barbatesc? nu cred ca e normal sa ocupatzi spatziul cu polemici, cu tot felul de rafuieli personale etc. putzina(multa?!?) decentza nu strica. haidetzi sa lasam pe cei care se pricep la analize juridice sa se pronuntze, sa-i lasam pe cei ce doresc sa exprime un punct de vedere civilizat, colegial, camaraderesc sa-l posteze, respectuos va rog sa nu ne facem de ras!

  36. altfel says:

    Se zice ca nu e bine sa te pui cu prostu, ca te aduce la nivelul lui si te bate cu experienta. Ma vad nevoit sa ma recunosc invins de Stelian P si .ROMMEL. Altminteri, vorba lu mosh teaka, se vede ca suntem incapabili sa ne pronuntam cu privire la subiectul articolului. Pe cei doi ii inteleg, ca ei executa niste ordine, dar nu stiu de ce m-am lasat eu angrenat! Probabil, am vrut sa verific dictonul pomenit mai sus!

  37. voinea says:

    STIMATI CAMARAZI BUCURESTENI!
    DIN PROVINCIE NE VIN PESTE 1200 DE COLEGI CU TOATE MIJLOACELE DE LUPTA ORDONATE. VA ROG RESPECTUOS SA NU FIM MAI PREJOS.VENITI IN NUMAR CAT MAI MARE.NU UITATI CA ACESTI NEMERNICI NE-AU BATJOCORIT CUM NICI COMUNISTII NU AU INDRAZNIT VREODATA.IN ACEASTA NOAPTE TRANSMITETI SEMNALUL DE MOBILIZARE PE TOATE CANALELE AVUTE LA DISPOZITIE(TELEFONIE.INTERNET,VIU GRAI,MANIFESTE LIPITE IN BLOCURILE UNDE LOCUIESC MILITARI).
    AVETI IN VEDERE CA S-AR PUTEA SA TRECEM LA PLANUL”B” SI LUATI-VA BANI,MANCARE,APA SI MEDICAMENTE MACAR PENTRU 2-3 ZILE.
    DACA EGIPTENII AU REUSIT OARE NOI DE CE N-AM FACE-O?
    NU UITATI CA SI MILITARII ACTIVI,POLITISTII SI JANDARMII SUNT DE PARTEA NOASTRA.NU VA FIE FRICA SI BASESCU PICA!
    COL(R)ING.VOINEA ION

  38. Stelian P. says:

    altfel
    Mare dreptate ai. Eu zic sa te pui cu dl. Voinea (un pic mai jos) ca el e tocmai de nivelul tau.

  39. Argus says:

    @ costel,
    – HG 735 nu dispune despre data intrarii ei in vigoare, iar in privinta aqplicabilitatii regulii generale prev.in art. 78 din constitutie, in literatura de specialitate parerile sunt impartite.
    – Atentie, in preambulul OUG 1/2011, se scrie despre instituirea ETAPEI DE REVIZUIRE a pensiilor. (vezi DEX vb.etapa) inseamnand un nou stadiu in procesul de aplicare a legii 119/2010.