Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Scrisoare deschisă adresată viitorului şef al Statului Major General, de către Colonel (r) Costinel Petrache

Domnule general,

Vă scriu cu sentimentul   temător al decenţei, dar, deopotrivă,  şi copleşitor al responsabilităţii faţă de instituţia căreia îi datorez, ca om, totul, responsabilitate care, asemenea celor mai mulţi dintre noi, ai nimănui acum,  n-a încetat să existe  odată  cu trecerea mea în corpul cadrelor de rezervă. Ba, dimpotrivă, există altfel –  liberă de orice constrângere, lucidă, nepartinică, altruistă, critică, întotdeauna asumată…
Peste puţin timp (mult a fost, iată, oleacă a mai rămas!), dacă, cine ştie, nu apar imprevizibile  circumstanţe anulatoare, mandatul actualului şef al Statului Major General se încheie. Odată cu el şi perioada cea mai tristă, tragică întru totul, a condiţiei militare naţionale, cum fu aceasta consacrată, afirmată şi confirmată în mai bine de un veac şi jumătate de istorie naţională.

Dar, negura mocirloasă a relaţiilor întronate în instituţie, consecinţele absolutismului  alienant, prelungit  spasmodic în împlinirea antiumană  a conducătorului unic, bubele, viciile  şi puroiul acestor patru ani şi mai bine, care au caracatiţat  organismul militar românesc,  metastaziindu-i interdependenţele şi curajul libertăţii instituţionale, dar şi individuale, se vor vedea cu adevărat după  risipirea întunericului, când acesta va da brusc ochii cu lumina, când atitudinile vor putea să respire liber, când în Statul Major General, implicit în întreaga Armată, bucuria statornică a profesiei şi a conştiinţei de corp va fi „înghiţită” de normalitate.  Ştim bine unde se află, unde a ajuns Armata României, după patru ani de ocârmuire străină oricărei morale a binelui, potenţată şi întreţinută de  circumstanţe dintre cele mai murdare, pe care istoria prezentă, cea de mâine cu atât mai mult,  le condamnă şi le va condamna cu maximă severitate. Îmi repugnă orice aluzie la „greaua moştenire”, orice atribuire a unei neîmpliniri sau alta „grelei moşteniri”.  Acestea îmi par, în ultimă instanţa, măşti străvezii ale neputinţei, incompetenţei, imoralităţii. Chiar aşa stând treburile, domnule general,  nimeni nu poate să  facă abstracţie de faptul că veniţi la conducerea unei Armate demoralizată până la alienare, batjocorită până la disperare, umilită până  dincolo de marginile firii, dezarticulată  relaţional, persecutată  moral, deposedată cu brutalitate  de  drepturile, chiar şi de obligaţiile, constituţionale,  pulverizată şi distrusă psihic.

Nu ştiu cine trebuie să fie şef al Statului Major General, nu am nici  măcar căderea opiniei, plină de gravitate şi asumare istorică,   ştiu însă, am   susţinut explicit, cine nu trebuie să  fie şef al Statului Major General.  Mai  ştiu,   cine se bate şi cine nu se bate pentru această demnitate, cine o râvneşte şi cine nu,  cine dă acatiste pe la tot felul de mănăstiri, cabinete  şi biserici spre a-l îndupleca pe Cel de Sus să-l  mai împingă o treaptă, cine  trage tot felul de sfori şi cine nu, spre a ocupa această funcţie,  de o responsabilitate imensă, covârşitoare, la care în mod firesc nu s-ar angaja  conştiinţele insalubre,  spiritele incolore şi competenţele  clătinânde, decorative ale rostului militar.  Dar,  pe-aici pe la noi,  este posibil orice.  Despre fiecare dintre aceştia, libertatea, cel puţin cea pe care sunt capabil să mi-o asum,  îmi îngăduie să am propria mea opinie, propriile mele păreri…  Iată de ce, îmi este relativ uşor să mă adresez dumneavoastră, domnule general,  care veţi fi rânduit să împliniţi istoric această demnitate naţională.

Domnule general,

Mă  adresez dumneavoastră, oricare aţi fi în sala de aşteptare a celei mai înalte demnităţi militare,  îngăduindu-mi cu deferenţă să vă  supun  atenţie neliniştile mele regăsite cognitiv în înţelegerea de azi şi nu numai a condiţiei militare. Iată-le…
1.    Reabilitaţi degrabă prestigiul celei mai înalte demnităţi militare a statului, compromis şi mutilat până la descompunere de anonimul dumneavoastră predecesor. Aduceţi în conduita dumneavoastră, drept  pildă, oricare din exemplele înaintaşilor dumneavoastră şi ridicaţi-vă, măcar, la înălţimea faptelor lor ştiute de istorie.
2.     Luaţi neîncetat în seamă faptul că, fiind unul dintre  generalii de prestigiu ai Armatei României, nu sunteţi singurul care merită această demnitate. Sunt, poate, generali mai buni decât dumneavoastră, care, prin merite dovedite şi nu doar proclamate, ar fi fost la fel de îndreptăţiţi să ocupe această funcţie, dar numai „întâmplarea” a făcut să fie altfel.
3.     Nu uitaţi de unde aţi plecat, nu uitaţi că ascensiunea dumneavoastră a început din bocancii înnoroiţi ai poligoanelor de instrucţie, dar mai cu seamă nu uitaţi că mâine-poimâine, mai devreme sau mai târziu, respectul de care vă veţi bucura ca fost, este, esenţial şi irevocabil,  calificativul ultim acordat personalităţii dumneavoastră.
4.    Apropiaţi-vă de cei care au puţin şi se mulţumesc cu atât şi trataţi cu prudenţă pe cei care au mult şi care nu se mai satură. Aceştia  vor mereu mai mult, mereu mai mult…
5.     Colaboraţi productiv, fără să abandonaţi câtuşi de puţin arhitectura şi esenţa demnităţii militare, cu ministrul care respectă şi iubeşte aplicat Armata şi nu intraţi în cârdăşie cu impostori, ticăloşi, aventurieri şi nemernici ajunşi, prin înţelegeri de tarabă şi trădări de crez şi ideal,  în fotoliul ministerial al Apărării.
6.    Intăriţi fraternitatea dintre arme, atât de greu încercată în anii din urmă.  Trataţi fratern, cu un plus de înţelegere şi apropiere, camarazii din Forţele Navale. Marinarii militari au fost dintotdeauna, sunt şi, nu am nicio îndoială, vor fi oameni minunaţi, camarazi de excepţie, profesionişti desăvârşiţi. Ei nu au absolut nicio vină că un impostor, un nevrednic întru toate,  ajuns să conducă Armata României,  a dezlănţuit din primul moment o represiune dintre cele mai abjecte împotriva celorlalte arme, cu precădere împotriva liderilor din Forţele Terestre. Da, nu am uitat, şi Forţele Aeriene au fost decapitate!
7.     Fiţi neîncetat  aproape de talpa  tăvălită a Armatei.  Fără ei, dumneavoastră, şef al Statului Major General, nu aţi avea niciun sens. Deopotrivă, luaţi în grijă şi ascultare tovarăşii noştri de muncă civili. Ei sunt militarii fără uniformă ai Armatei.
8.     Nu vă îndepărtaţi prietenii de-o viaţă, în beneficiul circumstanţial al  „prieteniilor” care se vor  înmulţi  epidemic în jurul dumneavoastră. Adevăratele prietenii se nasc şi se dezvoltă  spre a  rămâne, în anii frumoşi, simpli şi neîntinaţi ai vieţii, când nimeni nu cere nimic nimănui.
9.    Aduceţi-vă în sprijinul imediat, cursiv al rolului dumneavoastră formal, colaboratori pe care-i consideraţi mai buni, mai valoroşi decât dumneavoastră, capabili să vă îndrepte fără nici cea mai mică reţinere erorile, să vă împlinească înţelegerile, să vă optimizeze oportun deciziile, şi nu colaboratori care să-şi snopească traumatizant călcâiele, urlând, cu pieptul încărcat de spume,  „Am înţeles!”. Aceştia din urmă vă vor duce spre pierzanie. Nu uitaţi că de subordonaţi slabi se înconjoară doar şefii slabi; şefii puternici îşi doresc subordonaţi puternici. Exemplul oferit de cel mai slab dintre şefii care au condus Statul Major General, trebuie avut neîncetat în seamă.
10.    Concentraţi-vă programatic atenţia asupra evoluţiei  profesionale şi împlinirii  umane a cadrelor tinere – ofiţeri, subofiţeri, militari angajaţi. Ei sunt temeiul de  azi al vitalităţii militare şi substanţa ei de mâine. Pe ei, jertfe uitate curând, îi aducem din războaie de departe în sicriele sigilate ale morţii pentru România, pe ei şi nu pe cei care decorează slinos  birourile care le justifică existenţa sau  cabinetele şefilor care nu prea ştiu de unde vin, dar ştiu pe de rost încotro se îndreaptă.
11.    Daţi credit loialităţii, dar celei care respiră prin performanţă, nu prin intense şi neobosite exerciţii de măgulire a sensibilităţilor atrofiate; loialităţii prin cultivarea demnă a subordonării, nu prin devertebralizarea nechinuită a reprezentării; prin autodepăşirea referenţială  a limitelor, nu prin acordul cu îngăduinţa tacită a mediocrităţii; prin libertatea  deplină a spiritului, nu prin aservirea lui oleaginoasă; prin curajul firesc de a spune ceea ce gândeşti, nu ceea ce convine corzile sensibile ale auzului unidirecţional…
12.    Între militari nu sunt decât diferenţe de grad  şi rol. Preţuiţi-i şi iubiţi-i pe toţi deopotrivă şi în egală măsură  şi nu uitaţi o clipă faptul că cei cu grade mici sunt mai apăsaţi de nevoi, mai singuri în faţa greutăţilor, mai expuşi nedreptăţilor, fie acestea cronice sau conjuncturale. Pe ei ascultaţi-i  mai mult, mai atent, mai cu grijă…
13.    Recurgeţi neîntârziat la neutralizarea morală a apropiaţilor incolori ai, încă, actualului lider. Ei au fost instrumentele de descurajare, aplatizare şi nonsens ale celui dintâi amiral de uscat al tuturor timpurilor, spirite oleaginoase, lipsite de personalitate, avide de mărire, putere şi bani. Aceştia vă pot fi de folos prin decenţă, reţinere şi trudă concretă, nu doar asumată. Credibilitatea acestora, în rostul ei complex, înrâuritor, este compromisă irecovacabil.
14.     Dislocaţi „baronii locali” ai Armatei şi orientaţi-le utilitatea spre îndeletniciri conforme posibilităţilor lor generale şi particulare şi nu cu capacitatea de a se superpune sistemului, spre a-l stoarce de vlagă, demnitate şi onoare. Păstrarea lor vă decredibilizează, prelungind agonia şi teama, certificând metastaza.
15.    Îndreptaţi, atât cât este posibil, moral cel puţin, nedreptăţile care au afectat grav oameni şi care au schimbat destine.
16.    Reinstauraţi dreptul cursiv al bucuriilor mărunte, inerente oricăror construcţii/aşezări lucrative, şi eradicaţi cu maximă asprime delaţiunea, ipocrizia, impostura şi servilismul. Ele au nenorocit seninul şi încrederea dintre oameni!
17.    Prezenţa României în NATO nu înseamnă, din perspectiva imediată a filozofiei euroatlantice, doar trimiterea  militarilor  români în teatrele de operaţii, ci şi impunerea aplicată a înţelegerilor noastre despre evoluţia fenomenului militar contemporan  în dezvoltările conceptuale ale strategiilor nord-atlantice. Cei aproape cinci sute de doctori în ştiinţe militare, dacă nu cumva mai mulţi,  trebuie să-şi dovedească meritul acestei ajungeri.
18.    Consolidaţi neîncetat unitatea de corp a Oştirii, dezvoltaţi preţuirea jumătăţii active a condiţiei militare pentru cealaltă jumătate, din rezervă, şi puneţi în rost formal instituţia celor care au condus Statul Major General. Rămaşii în viaţă sunt un patrimoniu care nu trebuie lăsat în plata Domnului!
19.    Reuniţi sub autoritatea dumneavoastră  valorile cursive ale instituţiei militare naţionale, de oriunde ar fi acestea, active sau în rezervă. Centraţi-vă proiectele, edificările şi aşteptările pe valorile dovedite ale instituţiei militare naţionale, sunt asemenea valori, şi nu pe altitudini de carton, gonflate la maxim de conjuncturi derizorii. Preţuirea integrală a valorilor condiţiei militare naţionale este imperativă.
20.    Recurgeţi, în regim de primă urgenţă, la angajarea şi asumarea explicită a unui program de încurajare morală a Armatei şi de recredibilizare socială a condiţiei militare naţionale. Ieşirea din această prăpastie, a lipsei de încredere în condiţia militară şi în rostul social al Armatei, este imperativă, întrucât, dincolo de orice detaliu de ordin economic, criza este morală.  Şi nu uitaţi, pierderea încrederii sociale este greu reversibilă.
21.    Reconstruiţi neutralitatea politică a instituţiei militare, afectată profund, în special în straturile superioare, de imixtiunile oligofrene ale trepăduşilor şi lepădăturilor politice.  Sfidaţi făţiş, ferm  şi, dacă este cazul,  brutal orice încercare de amestec politic în treburile Armatei, oricare ar fi culoarea rujului politic de pe buzele nesătule de neadevăr extrem.
22.    Valorificaţi potenţialul de preţuire a instituţiei militare naţionale, încă existent semnificativ şi în forme concrete, din spaţiul social românesc. Altitudini de necontestat ale elitei intelectuale naţionale, care acordă maximă preţuire instituţiei militare, sunt, din păcate,  ignorate sau  tratate cu o condamnabilă neconsiderare.

De asemenea, domnule general, să nu fiţi încă o botniţă  de serviciu aplicată  Armatei României, ci cuvântul ei liber, demn, constituţional, astfel încât în respiraţia şi  în silabele  bine rostuite ale cuvântului dumneavoastră   să se regăsească respiraţia şi silabele de gândire, aspiraţii şi aşteptare ale fiecărui militar, ale întregului organism  militar naţional. Să nu scape atenţiei dumneavoastră dezobedientizarea  politică a ierarhiei militare şi excluderea amestecului politic în treburile cu inalienabil specific militar; „spargerea”  entităţilor cu manifestări sectare şi îndepărtarea nucleelor în jurul cărora acestea gravitează; decăpuşarea  folosirii banului public şi îndreptarea  riguros controlată a acestuia  pe drumul maximei eficienţe,  în folosul constituţional al Armatei; erodarea îngrijorătoare a autorităţii formale, cu consecinţe nemijlocite în croirea unei stări de fals şi incertitudie  a raporturilor dintre şefi şi subordonaţi şi câte-or mai fi…

Domnule general,

Chiar râvnită îndelung, nu acceptaţi această funcţie doar spre a defila copleşit de măreţie şi importanţă în faţa oglinzii din sufragerie; acceptaţi-o doar dacă, în forul dumneavoastră interior, sunteţi dominat de certitudinea că îi puteţi împlini deplin răspunderile. Oricât de mult aţi râvnit-o, de nu sunteţi vrednic de această demnitate, refuzaţi-o. Nu oricine, domnule general, se poate înălţa până la un gest de o asemenea măreţie morală, de o asemenea onoare – să refuze întâia demnitate militară a ţării sale!

Domnule general,

Mi-am îngăduit aceste gânduri care, poate, nu sunt doar ale mele, mistuit de dorinţa de a-i fi oleacă mai  bine instituţiei căreia, tot restul zilelor mele, nu am să-i pot oferi îndeajuns de mult, spre a-i arăta recunoştinţa pe care i-o port.  De asemenea, mi le-am îngăduit deoarece am câţiva ani peste anii dumneavoastră,  cunosc realităţile  morale care vă responsabilizează de-acum existenţa şi, nu este lipsit de importanţă, am învăţat câte ceva din propriile mele greşeli.
Iar mie, în încheiere, vă rog să îmi permiteţi să îmi iubesc în continuare instituţia nu mocirlându-mă la picioarele liderilor ei, ci arătându-i pe mai departe, de-or mai fi, bolile cronice, viciile incurabile, bubele puroinde  şi nu poticnelile de parcurs.

De vă veţi fi gândit şi dumneavoastră la toate acestea, cu atât mai bine.

Cu  consideraţie,

Colonel (r) Costinel Petrache

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

5 Responses to “Scrisoare deschisă adresată viitorului şef al Statului Major General, de către Colonel (r) Costinel Petrache”

  1. Altfel says:

    O sa spun si aici ce i-am spus si autorului, direct. Acest apel este o dovada a naivitatii noastre. Nu ma rezum la autor, pentru ca multi dintre noi cred ca apelul ar fi justificat. NU este! Nu este pentru ca nici un general roman NU poate sa fie asa cum se cere in apel, in conditiile impuse de factorul politic care NU doreste sa aiba generali adevarati in fruntea SMG. Daca ar dori, polticiul ar adopta o lege prin care la incheierea mandatului ca sef al SMG, generalul cu pricina sa nu aiba voie timp de 5 ani (pot fi 7, pot fi 3) sa devina membru al vreunui partid politic, sau parlamentar, sau ministru independent. In felul asta, s-ar lasa cale libera generalilor care au vocatie de lider militar, nu de manager! Ar lasa cale libera celor care nu ar accepta ca solutiile militare sa fie dupa cum doreste ministrul politic sau vreun alt politician influent, care le promite ca il baga si pe ei in parlament cand isi incheie mandatul. Politicienii au nevoie de generali cu care sa faca ce vor ei in Armata, sa angajeze pe cine vor ei, sa-i trimita unde vor ei, sa angajeze militarii romani unde vor ei, dupa criterii numai de ei stiute si numai lor aducatoare de foloase. Daca nu militam pentru schimbari de aceasta natura, s-ar putea ca generalii la care ajunge acest apel sa nici nu inteleaga ce se doreste. Si nu in ultimul rand, aproape ca nici nu mai da nimeni doi bani pe generali, dupa ce au fost facuti generali, fie si in rezerva, o caruta de cetateni fara nici un merit militar. Iar asta este tot o consecinta a nemerniciei factorului politic, dar si a complicitatii structurilor asociative ale militarilor, fie ei si in rezerva. Asa ne comportam, asta primim!

  2. eu says:

    tov. petrache a ramas la fel de in verva ca pe vremea cand lupta cu dintii pentru lupta politico-ideologica a p.c.r. la divizia 57 tancuri. felicitari pentru consecventa. chiar nu se incurca omul acesta. este la fel de incisiv. atunci omora oameni pentru culoarea felicitarilor trimise conducatorului suprem si care trebuiau cenzurate de catre el, acum a schimbat doar baricadele. in rest… acelasi luptator

  3. alex says:

    Am fost loviti in toate felurile,dar continuam cu incapatinare sa ne facem datoria. Stimati oameni buni(dumnezeu sa-l ierte de Maestrul Paunescu) faceti ce trebuie facut pentru a ne reda bruma de speranta pe care o mai avem inainte de batjocora amputarilor salariale incepute in 2009. Oricine i-si da seama ca s-au facut abuzuri grave impotriva militarilor,parca mai mai strigatoare la cer, decit impotriva oricarui alt angajat al statului. Nu ne putem apara desi suntem ca stinca, de nenorocirile abatute asupra noastra.
    Oameni umiliti,deznadajduiti, care nu mai au incredere sau speranta cu capul plecat si spiritul invins- asta vezi in orice unitate, de la un capat la altul al tarii. REDATI-NE DREPTUL DE A TRAII!

  4. maiorul says:

    As fi de acord cu analiza domnului Fondator de Premii daca domnia sa ar fi cat de cat indreptatit sa faca comentarii de acest gen. Pentru cei care nu stiu, tovarasul Petrache este un ex-comunist ordinar, al carui CV incepe cu anul 2000 daca il cauti pe internet, un sarpe care cat a fost in functie a pupat toate mainile care i s-au intins dispretuitoare, a lins cat de tare a putut si pe unde a putut, un individ de cea mai joasa speta si pe care il invit, daca doreste, sa ne intalnim fata in fata la orice emisiune tv, radio, adunare cu cadrele in rezerva sau retragere (daca isi citeste comentariile aferente articolelor sale pline de venin). Mentionez ca il cunosc si ma cunoaste, si, apropos, nu sunt marinar. Sa nu uit, vin si cu martori, tot care nu sunt marinari, dar care au lucrat cu acest fabricat ex- devenit post- si metamorfozat in final ca un om de bine (crede el). Rusine sa-ti fie, bai costinele! Si nu uita ceea ce este mai important: ce semeni, aia o sa culegi, nenorocitule!

  5. Armagheddonus... says:

    Catre “Maiorul”: Pentru starea conditiei militare nationale este semnificativ si valoros faptul ca, desi contestati, discutabil, moralitatea colonelului Costinel Petrache, sunteti deplin de acord cu continutul scrisorii. Pe de alta parte, cred ca trebuie sa va orientati tirul catre generalii hoti, borfasi, derbedei care cancerizeaza structurile vitale ale Armatei. Nu cred ca puteti afirma ca de vina, pentru hotia, impostura si coruptia din Armata este colonelul Petrache, asta daca dumneavoastra nu aveti alte informatii. In acelasi timp, nu vedeti, sunt ex-comunisti si ex-comunisti; despre colonelul Petrache nimeni nu a spus vreodata ca este hot, corupt si borfas, pe cand generalii ex-comunisti care decoreaza Statul Major General, condusi de catre amiralul-imostor Gh. Marin, au creat un sistem de coruptie care depaseste in performante regimul Bokassa… Va doresc succes in activitatea dumneavoastra dezvaluitoare!