Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Scutul antirachetă din România reprezintă un aranjament bilateral între Washington şi Bucureşti

Purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă organizată cu ocazia reuniunii Consiliului Nord-Atlantic că, planul de instalare a unor elemente ale scutului antirachetă în România reprezintă un aranjament bilateral între Washington şi Bucureşti.

Acesta nu a exclus posibilitatea ca sistemul să fie integrat pe viitor într-un plan al Alianţei Nord-Atlantice.

“În momentul de faţă, este pur şi simplu un acord bilateral, dar la fel de adevărat este (…) că dacă se va lua o decizie pentru mutarea arhitecturii de apărare antirachetă SUA – Europa într-un context mai apropiat de NATO, iar aceasta este una dintre opţiunile luate în considerare, atunci poate deveni parte a unui sistem (…) care are un context NATO, integrat într-un sistem care într-o anumită măsură implică NATO în apărarea antirachetă europeană. Dar asta nu se întâmplă acum, deocamdată este doar la nivel bilateral”.

Deocamdată, “nu există un sistem antirachetă NATO pentru apărarea Europei şi nici vreo decizie pentru construirea unuia. Acordul cu România pentru acceptarea sistemelor defensive SM-3 este un acord al Statelor Unite cu NATO în calitatea de organizaţie. NATO este pe cale să analizeze posibilitatea construirii unui sistem antirachetă pentru Europa, iar sistemul american va avea un rol central. Dar nicio decizie nu a fost luată”, explică purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice.

La o întrebare referitoare la eventuala legătură între instalarea sistemelor antirachetă în România şi negocierile pe tema START, oficialul NATO a răspuns: “În privinţa START, nu, nimeni nu a făcut vreo legătură între START şi apărarea antirachetă în Consiliul Nord-Atlantic. În opinia mea, doar generalul rus Makarov face această legătură, cel puţin în public”.

sursa: MEDIAFAX

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.