Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Se pregăteşte o acţiune militară împotriva Siriei?

Siria harta cu facilitatile de armament chimic foto Christian Science Monitor

Potrivit The New York Times, oficiali americani au declarat că regimul Bashar al-Assad se pregăteşte să utilizeze arsenalul chimic împotriva insurgenţilor, iar Iranul continuă să trimită armament în Siria pe cale aeriană, cooperând cu Irakul.

Acest lucru este datorat faptului că eforturile Statelor Unite de blocare a traficului de armament spre Siria par să fi eşuat.

Mai mult Irakul şi-a manifestat refuzul de a verifica avioanele care traversează spaţiul său aerian. Ca urmare, transporturile de armament continuă să ajungă în Siria, principala rută fiind spaţiul aerian irakian. Astfel, Iranul, principalul aliat al regimului Bashar al-Assad, reuşeşte să
trimită în Siria, pe cale aeriană, rachete, proiectile antitanc, grenade şi bombe de aruncător.

Iranul urmăreşte cu atenţie evoluţia evenimentelor din Siria, principalul său aliat arab, pe care îl foloseşte pentru a sprijini organizaţia islamistă paramilitară Hezbollah din Liban.

Responsabili irakieni i-ar informa pe iranieni atunci când sunt prevăzute inspecţii aeriene, ajutându-i în acest fel să scape. “Cerem Irakului să dea dovadă de perseverenţă şi coerenţă prin respectarea obligaţiilor sale internaţionale şi a angajamentelor sale, continuând să solicite ca avioanele care zboară peste teritoriul irakian dinspre Iran cu destinaţia Siria să aterizeze pentru inspecţie sau să refuze cererile de survolare din partea avioanelor iraniene spre Siria“, afirmă oficali anericani citaţi de The New York Times.

Surse din cadrul serviciilor de informaţii occidentale afirmă că există semnale privind noi activităţi la depozitele de arme chimice din Siria, existând riscul ca serviciile de securitate să utilizeze armamentul neconvenţional împotriva insurgenţilor.

“Există anumite indicii că regimul sirian se pregăteşte să utilizeze aceste arme”, afirmă un oficial american, sub protecţia anonimatului.

Pe data de 10 octombrie a.c., secretarul de stat american al Apărării, Leon Panetta, a confirmat că armata americană a trimis 150 de militari în Iordania pentru a ajuta la controlul fluxurilor de refugiaţi sirieni, dar urmând să fie şi vârful de lance al unei eventuale operaţiuni americane pentru securizarea stocurilor de arme chimice siriene.

Publicaţia germană Der Spiegel afirmă că, “armata siriană ar fi testat sisteme pentru lansare de arme chimice, la sfârşitul lunii august, în apropiere de centrul de la Safira, la est de Alep”.

sursa: The New York Times

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.