Se teme Ucraina de România?
Consiliul regional Odesa a adresat Radei Supreme (parlamentul unicameral ucrianian) o declaraţie în care cere anularea manevrelor NATO Sea Breeze – 2009. Exerciţiul ar urma să se desfăşoare în această vară. Oficialii din Consiliul regional au motivat solicitarea lor pe motiv ca la aceste exerciţii ar putea participa şi “forţe militare ale României, ţara vecină care nu îşi ascunde pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina”.
Informaţia a fost făcută publică de agenţia de presă locala Eho, citată de Agerpres şi Ziua.
În opinia vicepreşedintelui facţiunii care a elaborat declaraţia, Valeri Sergaciov, “desfăşurarea manevrelor NATO în acest moment, când relaţiile dintre Ucraina şi România s-au degradat, este asemănătoare morţii”.
“În acest moment, între Dunăre şi Odesa nu există nici un soldat care să poată opri un tanc inamic la nevoie. Sunt suficiente si trei tancuri româneşti pentru a cuceri întregul sud al Ucrainei şi a restabili graniţa româno-ucraineană pe Nistru”, a mai spus parlamentarul.
Sursa: Ziua
Etichete: exerciţiu NATO Sea Breeze
Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.
În faţa vicistitudinilor naturii primează coloratura politică
Întâlnire Obama – Monti la Washington
Elveţia şi Serbia vor deţine preşedinţia OSCE în 2014, respectiv, 2015
Situaţia devine critică în Siria – armata a primit armament chimic
Catherine Ashton cere Rusiei realism în evaluarea situaţiei din Siria
Va fi trimisă o misiune comună ONU – Liga Arabă în Siria?
Marionete, păpuşari şi popor
România, mecanismul de cooperare şi verificare şi aderarea la spaţiul Schengen
Viktor Orban – mândru de noua Constituţie maghiară
R. Moldova – acord în privinţa modificărilor Constituţiei


O frectie la un picior de lemn!
Legatura dintre consiliul regional mentionat si NATO este ca intre un anonim din nordul Moldovei si ambasada SUA.
Temerea nedeclarata este alta. Politicieniii ucrainieni simt ca li se pregateste ceva, la intalnirea dintre Obama si Medvedev. Ca din intamplare…