Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Şeful SRI – decorat de Traian Băsescu

În urmă cu o zi, pe 25 martie preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de decorare a domnului George-Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii.

În comunicatul de presă remis de la Preşedinţia României se specifică faptul că:
“În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală semnificativă la protejarea valorilor democratice şi promovarea intereselor naţionale ale României, precum şi la asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Comandor domnului George-Cristian Maior, director al Serviciului Român de Informaţii”.

În finalul comunicatului se mai specifică faptul că “decorarea a fost făcută la propunerea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu”.

 

Sursa: comunicat de presă al Preşedinţiei României

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

2 Responses to “Şeful SRI – decorat de Traian Băsescu”

  1. Cornel says:

    Eventual respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului BĂSESCU și CLICII lui.
    A fost decorat pentru cresterea atacurilor la adresa sigurantei nationale?
    Cei care conduc cred că ar trebui cercetati pentru modul in care asigură drepturile si libertătile cetătenilor acestei tări. Personal, din tot ce s-a intâmplat in 2012 acestia par a fi infractori și, nicidecum aparători.

  2. indisciplinatu says:

    S-a publicat decretzelul in MO???
    Sa nu-l “scap”, ar fi o pierdere. :))….teatrul ieftin si obsesia decorarii supusilor continua!!!