Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Senatul american a aprobat bugetul pentru apărare

Ignorând parcă ameninţarea venită din partea preşedintelui Obama, respectiv, folosirea dreptului de veto, democraţii din Senatul american au aprobat, pentru bugetul apărării, 662 miliarde de dolari, potrivit AP.
97 de voturi au fost “pentru” iar 7, “împotrivă”.

Bugetul va trebui să acopere cheltuielile cu personalul, înzestrarea, programele de securitate naţională, inclusiv în domeniul energiei, teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan.

Bugetul reflectă o perioadă de austeritate: este mai mic cu 27 de miliarde decât a solicitat preşedintele Obama, şi cu 43 de miliarde mai puţin decât Congresul a alocat Pentagonului anul acesta.

Sursa: AP

Etichete: , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Senatul american a aprobat bugetul pentru apărare”

  1. Dan says:

    “Ignorând parcă ameninţarea venită din partea preşedintelui Obama, respectiv, folosirea dreptului de veto, democraţii din Senatul american au aprobat, pentru bugetul apărării, 662 miliarde de dolari”. He he… Nici nu muriti de ciuda. Daca voi credeti ca Obama va reduce atat de drastic bugetul pt aparare in contextul in care China si Rusia se inarmeaza masiv, sunteti cel putin naivi. Bine fac americanii ca-si mentin bugetul ridicat pt a avea o armata puternica. De asta depinde practic supravietuirea lor ca tara, avand in vedere ca toti construiiesc arme impotriva lor.