Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Serghei Lavrov – la Washington

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov se află la Washington. El urmează să se întâlnească cu Secretarul de stat american Hillary Clinton şi cu mai mulţi reprezentanţi ai Congresului.

Una din temele centrale ale convorbirilor ruso-americane se va centra asupra noului Acord ruso-american în domeniul reducerii armamentelor strategice ofensive.

Aceasta, înaintea celei de-a doua reuniuni a experţilor, prevăzută să se desfăşoare peste două săptămâni, la Moscova.

Serghei Lavrov a declarat că “va aborda pe larg cooperarea în cadrul Consiliului NATO – Rusia, inclusiv situaţia din Caucazul de Sud, alarmantă, din cauza acţiunilor provocatoare ale Georgiei”.

Relaţiile Rusiei cu NATO s-au tensionat din nou, în ultimele zile, după ce NATO şi Rusia au expulzat reciproc, câte doi diplomaţi militari, acreditaţi la Bruxelles, respectiv la Moscova.

Rusia a calificat drept “o provocare”, exerciţiile militare din cadrul Parteneriatului pentru Pace, începute pe 6 mai în Georgia.

Drept urmare, Serghei Lavrov şi-a anulat participarea la reuniunea ministerială a Consiliului NATO – Rusia, ce urma să aibă loc luna aceasta, la Bruxelles, şi care, în atare condiţii, va fi amânată.

Sursa: RADOR

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.