Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Serviciile de intelligence iordaniene impun semnarea unui decret islamic de către 5 predicatori salafiţi

După ce serviciile de informaţii şi securitate iordaniene au fost luate,  de două ori, prin surprindere de recentele atentate teroriste din Afganistan şi de pe teritoriul regatului haşemit, Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei i-a convocat pe şefii serviciilor iordaniene de securitate şi le-a cerut să-şi intensifice acţiunile de reprimare a terorismului.

Ca urmare a mustrărilor lansate de rege,  Serviciul General de Informaţii de la Amman, a decis convocarea, la sediul său, a cinci predicatori salafiţi islamici cunoscuţi pentru faptul că decretele lor religioase sunt respectate de al-Qaeda.

Predicatorilor li s-a cerut să semneze un decret islamic care interzice comiterea de atentate sinucigaşe în Iordania sau în alte ţări ale lumii, fiind avertizaţi că în caz contrar vor fi arestaţi.

Imamii s-au conformat cererilor iordaniene şi au semnat decretul de interzicere a atentatelor sinucigaşe, fiind de asemenea, de acord cu delegarea autorităţii pentru emiterea de edicte islamice doar clericilor musulmani desemnaţi în funcţie de guvernul iordanian.

Serviciile iordaniene au fost puse în stare de alertă  maximă pentru prevenirea unor posibile atentate puse la cale de al-Qaeda asupra obiectivelor iordaniene, americane şi israeliene din regat, şi chiar din Cisiordania.

Informaţii generale despre insuccesele recente ale serviciilor de intelligence iordaniene:

– pe 30 decembrie 2009, atentat sinucigaş comis la baza secretă a CIA Camp Chapman din Afganistan de către triplul agent iordanian Khalil al-Balawi, care a provocat moartea a 6 agenţi ai CIA şi a ofiţerului de informaţii iordanian care îi controla presupusa infiltrare în rândurile organizaţiei al-Qaeda;

– atentat cu bombă asupra convoiului diplomatic al ambasadorului israelian din Iordania, prin plasarea unui dispozitiv exploziv pe marginea şoselei care asigura legătura cu podul “Regele Hussein” peste râul Iordan.

Potrivit surselor din serviciile occidentale de informaţii citate de Debka File, şefii agenţiilor de informaţii şi securitate iordaniene au fost mustraţi de regele Abdullah II pentru că nu au reuşit să detecteze penetrarea de către al-Qaeda a Serviciului General de Informaţii iordanian prin intermediul lui Khalil al-Balawi şi li s-a cerut depistarea altor infiltraţi asemănători.

Şefii agenţiilor iordaniene de informaţii şi securitate au fost de asemenea mustraţi pentru măsurile de securitate ineficiente din capitala iordaniană şi de pe căile de acces către frontiera cu Cisiordania.

Sursa: Debka File

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.