Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Şi din nou, Igaş – nemulţumit de învăţământul din subordinea MAI

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş a afirmat, duminică, la Antena 3 că “nu este mulţumit de instituţiile de învăţământ din subordinea MAI”. El a avertizat că începând din acest an “vor fi schimbări majore privind programa şcolară, şi numărul de studenţi”. Aceasta, deoarece el consideră că “nu este normal să fie anual 3.000 de absolvenţi”, citează MEDIAFAX.
Traian Igaş a reafirmat că “2011 este anul în care Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) intră în reorganizare şi începe un proces de disponibilizări, precizând că sistemul este, în prezent, dimensionat în mod greşit”.

Ministrul a spus că în contextul în care aproximativ 2.000 de persoane ies din MAI anual, “pe cale naturală” (pensionare, demisie, deces), nu este normal ca instituţiile de învăţământ ale ministerului să scoată 3.000 de absolvenţi pe an.

“Am constatat că ni se prezintă un sistem foarte bine pus la punct, dar absolventul, când se angajează, are foarte multe deficienţe, nu ştie sau nu poate să aplice ce a învăţat, iar şefii lor se plâng că trebuie să-i ia de la zero”, a explicat Igaş.

Sursa: MEDIAFAX

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

5 Responses to “Şi din nou, Igaş – nemulţumit de învăţământul din subordinea MAI”

  1. catana says:

    La sate politia este ca si inexistenta.Politistii asteapta sa fie dati afara.Nemernicii care ne conduc si-au facut propria politie iar cetatenii contribuabili sunt lasati la mana infractorilor(agenti electorali ai PDL).Desteapta-te romane !

  2. Romanul says:

    catana a scris:
    6 Martie 2011 la 6:45 pm

    M-am desteptat. Nu vad nici un pericol daca politia romana intra intr-un proces intens de reorganizare. Dumneata ce parere ai de faptul ca anual sunt 120000 de absolventi de invatamant superior iar nevoia pietii muncii este de numai 8000. Tot efectul PDL va dau explicatiile ? Mai cautati si alte explicatii , putin mai realiste. Vedeti ca prin atitudinile pe care le tot expuneti riscati sa speriati toti PDL-istii si-i mobilizati sa recastige alegerile din 2012 si care vor mai urma.

  3. Munteanu says:

    Cand aceste observatii “pertinente” privind starea invatamantului din MAI, vin de la un om cu mari carente de cultura si educatie iti vine sa spui ca este o gluma buna. Ia sa vedem cand a dat bacul “savantul” Igas? La 24 de ani (http://www.adevarul.ro/actualitate/Ministrul_Igas_a_dat_BAC-ul_la_24_de_ani_0_398960617.html). Ce studii superioare are, ce lucrari stiintifice a publicat, care sa-l recomande ca un “reformator” a invatamantului? Este un arivist veleitar, adus de mareea portocalie in guvern. Acesti indivizi reformeaza statul pana la distrugerea finala!

  4. CopperNick says:

    Sunt curios sa aflu si parerea unui cunoscator al fenomenului din MAp. Nu stiu daca academiile scot surplus de absolventi dar stiu ca au fost create cursuri peste cursuri care sa justifice activitatea din UNAp, academii si centre. Pentru ca pe langa profesorii din acele structuri mai trebuie sa predea din cand in cand si doctorii care abunda in toate armele si esaloanele.

  5. COLONEL BATRAN says:

    Nu mai sunt un cunoscator in amanunt a sistemului de scolarizare din armata.Daca nu au aruncat la gunoi traditia in invatamantul militar atunci sistemul va functiona in parametrii normali.S-ar putea sa fie probleme in ceeace priveste compatibilitatea invatamantului militar cu cel civil cu alte cuvinte invatamantul militar nu ofera ofiterului-subofiterului-si alternativa posibilitatii integrarii in viata civila.Inainte de 1990 ,la terminarea scolii,la inceput aveam inpresia ca sunt venit dupa alta planeta motiv pentru care unii au clacat.
    Da ,politia sa intre in reorganizare dar reorganizarea nu inseamna numai si numai diminuare numerica.Cresterea in continuare a fenomenului de saracire a populatiei va duce la crestere exponentiala a infractionalitatii care este oricum destul de mare.O mare perioada de timp o traiesc in mediul satesc.Acolo Politia este aproape inexistenta.A mai luat amaritului de politist si 25% si bineinteles ca nu-i arde sa-si bage pielea la saramura.La plangere penala isi face treaba de a consemna si D-zeu cu mila.De patrulare prin localitate nici vorba.Norocul nostru oarecum este ca hotii au emigrat si ei dar ce ne facem cand vor venii acasa?O sa trebuiasca sa ne cumparam armament si proprietatile sa le inprejmuim cu garduri electrificate.Prin 1989 MIHALEA pretindea militienilor activitate dupa model armata.Plan de activitate,plan cospect,parasire localitate numai cu aprobare, serviciu la domiciliu,verificari periodice daca corespunde functiei avute.Retin ca ii bagase in draci pe militieni.Sa o faca si acum dar oamenii sa fie platiti corespunzator si nu in spiritul a face economie pe spatele lor.