Sistemele de rachete americane Patriot vor fi amplasate în Polonia începând cu luna mai
Purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez al Apărării, Janusz Sejmej, a anunţat că primele baterii de rachete antiaeriene americane Patriot vor fi amplasate în Polonia în jurul datei de 24 mai.
“La încheierea tuturor pregătirilor şi consultărilor, prima rotaţie a primei baterii de rachete pentru apărare antiaeriană Patriot va începe în jurul datei de 24 mai, la Morag (nord)”, o bază militară situată la 60 de kilometri de enclava rusă Kaliningrad, a declarat Sejmej pentru AFP.
El a refuzat să precizeze durata acestei instalări “temporare” de rachete Patriot în Polonia.
În februarie, Varşovia a ratificat un acord privind viitorul statut care reglementează staţionarea trupelor americane pe teritoriul polonez (SOFA), care a deschis calea amplasării rachetelor Patriot.
Statele Unite au abandonat în septembrie 2009 proiectul de instalare în Europa Centrală a elementelor scutului lor antirachetă, care prevedea instalarea până în 2013 a unui radar puternic în Cehia şi a zece interceptori de rachete cu rază lungă de acţiune în Polonia.
În cadrul proiectului de scut antirachetă, Polonia a obţinut din partea Statelor Unite promisiunea de a instala pe teritoriul său rachete Patriot, într-o primă fază în manieră rotativă.
sursa: MEDIAFAX
Etichete: Polonia, rachete Patriot
Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.
Agenda summitului NATO de la Chicago
Începe summitul G8
Ce mai e cu noua relaţie franco-germană
Atitudinea unor state UE faţă de propunerea de majorare a bugetului pe 2013
UE – sancţiuni împotriva Siriei
Va ieşi, în cele din urmă, Grecia din zona euro?
Declaraţii ale Angelei Merkel premergătoare summitului G8
UBB găzduieşte a doua ediţiei a Conferinţei cu participare internaţională “GUVERNANŢĂ, INTELLIGENCE ŞI SECURITATE ÎN SECOLUL XXI”
Sarkozy, încotro?
Fracţiunea comunistă din Parlamentul rus nu-l va vota pe Medvedev ca premier


Vor fi amplasate…plural
Pentru radu
Multumim.
Redactia