Spionaj ca între “fraţi”
Serviciul de Securitate Ucrainean (SBU) a anunţat arestarea a cinci spioni ruşi aparţinând Serviciului Federal de Securitate din Rusia (FSB).
Aceştia se aflau sudul Ucrainei, în regiunea Odessa, într-o operaţiune de culegere de informaţii militare de la un cetăţean ucrainean.
“Pe 27 ianuarie, SBU a contribuit la eşuarea unei operaţiuni a agenţilor FSB în regiunea Odessa”, a declarat şeful SBU, Valentin Nalivaicenko.
“Cei cinci agenţi care încercau să obţină ilegal, prin şantaj şi ameninţări, secrete de stat, au fost prinşi în flagrant delict”, precizează Nalivaicenko.
O anchetă pentru spionaj a fost deschisă împotriva organizatorului acestei operaţiuni, un colonel FSB care se află în detenţie, a precizat Nalivaicenko. Ceilalţi patru colegi ai acestuia au fost expulzaţi şi vor avea interdicţie de intrare în Ucraina.
În cursul incidentului, au fost confiscate materiale de spionaj, în special o cameră video ascunsă într-un stilou şi un mini-card de memorie.
Spionii FSB au fost sprijiniţi în operaţiunea de spionaj de un militar al Grupului Operaţional al Forţelor Ruseşti din Transnistria şi de trei ofiţeri FSB.
sursa: Ukrinform
Etichete: contraspionaj, spion, spionaj, spioni rusi
Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.
În faţa vicistitudinilor naturii primează coloratura politică
Întâlnire Obama – Monti la Washington
Elveţia şi Serbia vor deţine preşedinţia OSCE în 2014, respectiv, 2015
Situaţia devine critică în Siria – armata a primit armament chimic
Catherine Ashton cere Rusiei realism în evaluarea situaţiei din Siria
Va fi trimisă o misiune comună ONU – Liga Arabă în Siria?
Marionete, păpuşari şi popor
România, mecanismul de cooperare şi verificare şi aderarea la spaţiul Schengen
Viktor Orban – mândru de noua Constituţie maghiară
R. Moldova – acord în privinţa modificărilor Constituţiei

