Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

SUA a trimis în Europa bombardiere de tip B-2 şi de tip B-52, pentru exerciţii NATO

FA americane au trimis în Marea Britanie două bombardiere de tip B-2 şi trei bombardiere de tip B-52. Avioanele urmează să participe la exerciţii militare, alături de aliaţi din cadrul NATO, potrivit AFP, citat de MEDIAFAX.
“Exerciţiile au fost planificate cu mai mult timp în urmă şi reprezintă o nouă demonstraţie a angajamentului de neclintit al Statelor Unite faţă de aliaţii din cadrul NATO”, a afirmat colonelul Steven Warren, purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării.

În contextul crizei din Ucraina,SUA au intensificat dislocările de capacităţi militare în special în Europa Centrală şi de Est.

Cele două bombardiere B-2 Spirit, invizibile pe radar şi care pot transporta capacităţi nucleare, au ajuns în urmă cu 2 zile la baza aeriană britanică Fairford.

În aceeaşi bază, situată în apropiere de Londra, se aflau staţionate deja trei bombardiere strategice americane de tip B-52, aduse pe 4 iunie.

Sursa: AFP, MEDIAFAX

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.