Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

SUA va suspenda ajutorul militar către Pakistan

SUA a decis suspendarea parţială a ajutorului militar către Pakistan. Potrivit unor oficiali militari americani,
care au dorit să-şi păstreze anonimatul,  citaţi de Cotidianul The New York Times, această  decizie are o dublă motivaţie: pe de o parte, ea se datorează deciziei Pakistanului de a expluza instructori militari americani, iar pe de parte parte, faptului că  Washingtonul vrea să facă presiuni asupra armatei pakistaneze să lupte mai eficient împotriva talibanilor.
Se pare că valoarea totală a ajutoarelor militare ce vor fi susupendate se ridică la 800 de milioane de dolari.

Relaţiile dintre Washington şi Islamabad au cunoscut o răcire după eliminarea liderului Al-Qaida, Osama bin Laden,
într-un raid al unui comando american în Pakistan la data de 2 mai.

Sursa: The New York Times,  AGERPRES

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.