Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Suedia crede în cooperarea mai strânsă între europeni în privinţa apărării comune

STEN TOLGFORS ministrul suedez al Apărării

Într-un articol scris pentru publicaţia suedeză SvD, ministrul suedez al Apărării, Sten Tolgfors, prezintă noile realităţi geopolitice europene sintetizate în decizia SUA de a cere Europei să se implice mai mult pentru a-şi consolida propria securitate dar şi pe a altora. Ţările care nu contribuie în campaniile de menţinere sau impunere a păcii sunt criticate şi văzute ca “pasageri  clandestini – free riders”. Potrivit lui Tolgfors Europa (UE n.r) ar trebui să ia în serios semnalele americane.

În articolul său Tolgfors prezintă importanţa colaborării statelor europene în privinţa obţinerii de capabilităţi pentru apărare, subsidiare conceptelor “Smart Defence” şi “Pooling and sharing”. În opinia sa aceste concepte nu sunt noi pentru Suedia care are o cooperare în spaţiul nordic.

Problemele principale abordate de Tolgfors se referă la: interdepenedenţele absolute privind securitatea; Combinaţia din ce în ce mai complicată între riscuri şi securitate; Solidaritatea între realitate şi adevăr; Noile dinamici în spaţiul nord-european.

Articolul integral

“Pentru Europa este necesară stabilirea unor obiective privind reînnoirea şi revitalizarea politicii de apărare şi a capabilităţilor de apărare. Există o nevoie reală de a reforma domeniul apărării naţionale, dar, de asemenea, şi o  necesitate la fel de importantă pentru cooperare europeană în privinţa construirii şi menţinerii capabilităţilor militare.

Acest lucru subliniază gravitatea situaţiei deoarece multe state europene se confruntă şi în domeniul apărării cu un program de austeritate economică, care ar putea duce la pierderea substanţială a capacităţilor militare. Acest lucru care a condus la cerearea explicită a SUA ca Europa să facă mai mult pentru a-şi consolida capacitatea de a contribui la propria sa securitate dar şi a altora.

Aproape în toată Europa se fac sau se planifică reduceri majore în domeniul apărării. Finlanda a început o reducere de 10% iar Danemarca au anunţat o reducere de 10% a cheltuielilor pentru apărare. Letonia a redus jumătate din bugetul apărării.

Austria va face o reducere de aproximativ 10%, Olanda se află în procesul de tăiere a 12% din cheltuieli. Germania îşi propune să reducă opt miliarde în următorii patru ani. Suedia, Norvegia, Estonia şi Polonia sunt o excepţie, ele menţinându-şi sau chiar crescându-şi bugetele. În Suedia datorită finanţelor de stat bine gestionate, reforma apărării şi cheltuieli de apărare sunt stabile.

Multe ţări se confruntă cu pierderea capabilitatilor considerate ca fiind esenţiale pentru apărarea proprie, dar şi pentru siguranţa colectivă. Danemarca are în vedere desfiinţarea artileriei, Olanda tancurile, iar Marea Britanie va rămâne o perioadă fără niciun portavion. Mai multe ţări analizează dacă mai pot menţine aviaţie de luptă în viitor.

O direcţie necesară pentru perioada următoare este reprezentată de transpunerea în practică a conceptelor NATO, “Smart Defence” şi UE “Pooling and Sharing” în domeniul apărării. Pentru Suedia, aceasta nu este nimic nou. Cooperarea nordică este o arena naturală pentru o astfel de cooperare acum şi în viitor. Multe ţări sunt sub presiune din punct de vedere financiar, dar şi din cauza operaţiilor în Afganistan. În pofida concepţiei larg răspândite de necesitate a iniţierii unor eforturi comune la nivel internaţional în privinţa cooperarii în domeniul apărării rămâne de văzut dacă Europa are capacitatea de a-şi opri declinul în domeniul apărării.

Am văzut în Libia – o ţară vecină UE – că doar cinci membri europeni ai NATO au contribuit în mod substanţial la misiunea militară deşi aceasta a afectat propria securitate a Europei. Efortul militar a fost susţinut de SUA, Marea Britanie, Franţa, Danemarca şi Norvegia – precum şi de Suedia. Aceast lucru a repezentat un semnal puternic pentru NATO şi Statele Unite privind situaţia Europei.

Legătura transatlantică este esenţială pentru securitatea europeană şi este puternică şi reciprocă, dar Europa trebuie să facă mai mult pe termen lung în relaţia cu SUA.

În timp ce SUA îşi limitează prezenţa militară în Europa, regrupându-şi efectivele în special în Asia de Est, care a crescut în importanţă geopolitică devenind un centru de greutate economic al economiei mondiale. În acelaşi timp, se constată un fenomen al reînarmării în multe ţări din Asia.

De asemenea, SUA face acum reduceri foarte semnificative ale cheltuielilor pentru apărare, lucru care va conduce la o agendă proprie privind apărarea şi implicit de reducere a efortului lor privind securitatea în Europa. Discursul de rămas bun a secretarului apărării, Robert Gates dar şi a succesorului acestuia, Leon Panetta, au fost clare în acest sens.

Ţările care nu contribuie la susţinerea efortului privind securitatea comună sunt tot mai mult percepute ca “free rider-i” şi criticate din ce în ce mai sever. Totodată importanţa ţărilor partenere a crescut substanţial în ochii SUA şi NATO. Acest lucru a fost clar exprimat în cadrul discuţiilor privind adoptarea Noului Concept Strategic al NATO şi este posibil să se manifeste şi în timpul Summit-ului NATO de la Chicago din această primăvară.

JAS 39 Gripen misiuni de tip TAR foto Infomondo Militar

În Libia s-a dovedit că Suedia, ca ţară parteneră, are capabilităţi militare mai interoperabile şi mai puternice decât ale celor mai multe ţări NATO. Noi nu suntem membrii NATO, dar vom contribui la securitatea comună cum a fost în cazul acţiunilor din Libia. Am folosit o grupare aeriană, un avion de realimentare standard NATO, am avut capacitatea de a executa un control de precizie al misiunilor. Chiar dacă am ales să nu efectuăm misiuni de atac, forţele au fost capabile să treacă rapid de la misiuni de recunoaştere de înaltă precizie la interpretarea foto cu termene de livrare foarte repidă.

SUA consideră Suedia, dar şi alţi parteneri, cum ar fi Australia şi Noua Zeelandă ca fiind contributori net la securitatea

comună, atât din cauza acţiunilor din Libia şi Afganistan cât şi datorită dorinţei lor de a-şi reforma propriul sistem de apărare.

SUA îşi va menţine o prezenţă militară în Europa, deşi mai redusă decât acum. Cu toate acestea legăturile transatlantice vor rămâne fundamentale pentru securitatea europeană. Dar SUA vor dori să vadă reforme europene în domeniul apărării şi creşterea voinţei şi a capacităţii de a contribui la securitatea comună.

Europa ar trebui să ia în serios semnalele date de SUA, nu doar că sunt date de SUA, ci pentru că ele reflectă o realitate. Criza economică în Europa obligă, de asemenea, la măsuri inovatoare. Colaborarea poate reduce costurile şi poate îmbunătăţi capacităţile militare europene. Alternativa este o Europă care îşi va pierde capabilităţile militare, puterea de a contribui la securitatea comună şi în consecinţă, este probabil să devină mai puţin interesantă ca partener geopolitic.”

STEN TOLGFORS (M), ministrul suedez al Apărării

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Suedia crede în cooperarea mai strânsă între europeni în privinţa apărării comune”

  1. Bure Bista says:

    Asteptam reactia ministrului roman al Apararii. Asa ca de doctor in ….