Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Summitul NATO de la Chicago

Într-un comunicat de presă al MApN se arată că “Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, participă, în cadrul delegaţiei oficiale a României, conduse de preşedintele Traian Băsescu, la Summit-ul Alianţei Nord-Atlantice”.

“Consiliul Nord-Atlantic, reunit la cel mai înalt nivel, în formatul şefilor de stat şi de guverne, va hotărî asupra modului de transpunere în programe şi iniţiative concrete a deciziilor luate la Summit-ul de la Lisabona şi va stabili politicile şi principiile fundamentale care vor guverna evoluţia Alianţei până în anul 2020 şi ulterior”, se arată în comunicat.
Temele principale ale Summit-ul NATO de la Chicago vor fi:
– rolul NATO în Afganistan atât pe timpul tranziţiei securităţii teritoriului acestei ţări către trupele afgane, cât şi ulterior;
-capacitatea Alianţei de a-şi apăra populaţia şi teritoriul şi de a face faţă provocărilor secolului XXI;
-consolidarea reţelei globale de parteneriate a Alianţei.

Sursa: comunicat de presă al MApN

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Summitul NATO de la Chicago”

  1. indisciplinatu says:

    Daca mai era Oprea ministru trimitea iarasi vreun secretar de stat…..