Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Toţi vor în guvernul lui Ponta!

Chiar înainte de a fi făcute nominalizările pe portofolii pentru viitorul guvern, au existat trei lucruri certe:
1) Victor Ponta, premier acceptat de Băsescu;
2) UDMR-ul nu a intrat la guvernare,
3) Oprea Gabriel, vicepremier – fără portofoliu pentru coordonarea Apărării şi Internelor.
Deci, a treia certitudine, în ordinea amintită anterior, vine să dovedească că zicala: “nimeni nu e de neînlocuit” comportă şi excepţii!

Generalul-politruc sau politrucul-general, trece, în ochii politrucilor, ca fiind un deosebit strateg. Asta, din moment ce va coordona ministerele structurilor ce asigură securitatea naţională: Apărarea şi Internele.
Prin vară, când cu suspendarea lui Băsescu, exista un zvon, potrivit căruia Oprea ar fi urmat să se întoarcă în fruntea ministerului Apărării. Nu am vrut să dau crezare acestui lucru, iar până la urmă, la momentul respectiv,zvonurile s-au dovedit a fi… doar zvonuri.

A trecut vara, a venit toamna, campania electorală, iarna, alegerile parlamentare şi, surpriză: Oprea este nominalizat vicepremier. E adevărat, fără portofoliu.

Gurile rele spun că Oprea a fost un fel de clarvăzător. Pentru binele lui însuşi. Astfel, el a ştiut foarte bine când şi cui să-i fie naş (de botez, de cununie, ce mai contează…).
Iar în urmă cu o zi, dacă nu ar fi existat semnale puternice din partea militarilor în rezervă şi retragere, inclusiv din partea SCMD-ului din teritoriu (semnale de respingere) Oprea ar fi fost una din nominalizările pentru portofoliul de la ministerul Apărării.

Oricum, ziua cea mare va fi mâine, pe 19 decembrie. Şi vorba ceea: nu aduce anul ce aduce ceasul!Prin urmare, vom trăi şi vom vedea ce va mai fi.

Până una-alta, structura viitorului guvern este super încărcată. Astfel, se pare că viitorul cabinet condus de Victor Ponta, va avea 27 de membri.
Sau poate, viitorul guvern va avea 28 de membrii. Doar am citit că Partida Romilor “Pro Europa” Cluj cere viitorului Guvern înfiinţarea unui “mega-minister” al romilor, condus de un membru al etniei.

Structura ar urma să se ocupe de gestionarea problemelor acestei minorităţi în domenii precum educaţia, sănătatea, de crearea de locuri de muncă şi de integrarea romilor, potrivit MEDIAFAX.

Ce mai! La noi, ca la nimeni!
Noi să fim sănătoşi şi să le putem duce pe toate! Că tot vin sărbătorile şi, în spiritul Crăciunului, trebuie să fim mai buni, mai toleranţi, mai înţelegători, însă e obligatoriu să rămânem VERTICALI.

B.S.
Infomondo militar

Etichete: , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Toţi vor în guvernul lui Ponta!”

  1. gheo says:

    O fi, are oare cineva o situatie cu, numarul si valoarea “fondurilor europene si ne-europene” cu destinatia … “rromii” … sau ce or mai fi ca … pana si “mare parte dintre ei isi zic “tigani” !!!.