Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Tratatul START II nu facilitează amplasarea scutului antiracheta american în Europa

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de RIA Novosti şi preluat de RADOR, noul tratat ruso-american privind reducerea arsenalelor strategice – START II – nu conţine clauze care să faciliteze amplasarea unui scut antirachetă american ce ar reprezenta o ameninţare pentru Rusia.

“Nimic din acest tratat nu conţine clauze care ar facilita iniţiativa Statelor Unite de a dezvolta un scut antirachetă care ar implica riscuri pentru Rusia”, a spus Lavrov, într-un interviu difuzat de televiziunea rusă.

Statele Unite şi Rusia au anunţat că noul tratat START va fi semnat la Praga, la 8 aprilie. Washingtonul şi Moscova au negociat documentul timp de aproape un an, unul dintre principalele obstacole fiind planurile americane de amplasare în Europa a unor elemente ale scutului antirachetă.

“Nu putem interzice SUA să realizeze progrese în ceea ce priveşte apărarea antirachetă, dar legatura dintre aceste progrese şi calitatea şi cantitatea arsenalelor ofensive strategice va fi clar stabilită în acest tratat”, a adaugat Lavrov.

Secretarul american al Apărării, Robert Gates, declarase vineri 26 martie ca, în cazul în care va fi ratificat, tratatul nu va împiedica Statele Unite “sa îmbunătăţească şi să amplaseze” elemente ale scutului în Europa.

Preşedinţii Rusiei şi SUA, Dmitri Medvedev, respectiv Barack Obama, au convenit, în timpul unei convorbiri telefonice, data semnării noului tratat privind Reducerea Armelor Strategice Ofensive, START II. Ceremonia de semnare va avea loc, la Praga, la 8 aprilie.

“Au fost deja facuti publici parametrii noului tratat, care prevede o reducere cu 30% a arsenalului nuclear al ambelor parti, tratatul urmând sa aiba o perioada de valabilitate de zece ani”, a anuntat purtatorul de cuvânt al sefului statului rus, Natalia Timakova, în finalul convorbirii telefonice purtate de Dmitri Medvedev si Barack Obama. Potrivit afirmatiilor purtatorului de cuvânt al presedintelui rus, cei doi sefi de stat si-au adresat multumiri reciproce pentru colaborarea privind elaborarea documentului, iar presedintele Medvedev a mentionat ca “acest tratat reflecta echilibrul intereselor celor doua tari”.

sursa: MEDIAFAX, RADOR

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.