Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Un nou proiect de lege privind un nou tip de pensie

Potrivit unui proiect de lege care se află deja în Parlament, fiecare român ar putea beneficia de un tip nou de pensie, pensia ocupaţională. Aceasta, dacă va contribui timp de cel puţin şapte ani la acest sistem.

Această contribuţie este scutită de taxe şi impozite.

Astfel, maxim 15% din salariul brut poate să meargă în acest sistem de pensii ocupaţionale.

Aceste pensii vor putea fi ridicate de români după ce împlinesc vârsta de 60 de ani şi le-ar putea creşe veniturile chiar şi cu 50%.

Dacă banii sunt retraşi înainte de împlinirea acestei vârste, deponentul nu va mai beneficia de dobânzile aferente.

Iniţiatorii proiectului spun că în acest fel românii vor fi învăţaţi să pună deoparte bani şi cred că acest sistem de pensii va mai scădea din presiunea care există pe pilonul I de pensii.

Sursa: RTV.NET.

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

11 Responses to “Un nou proiect de lege privind un nou tip de pensie”

  1. gheo says:

    In mod sigur, va fi mult mai bun fata de “pensiile private”, din care se “ingrasa samsarii pensiilor private” care primesc comisioane foarte “GRASE” din administrarea lor, pensii private care nu au nici un fel de garantii din partea statului, cei care contribuie la pensiile private ramanand la “un alte fel de … la mila Domnului”, “pensiile ocupationale”, daca nu va fi bagat iar la inaintare “SEITAN -satana” de catre escrocii de la pensiile private, si vor ramane in administrarea statului, vor fi cea mai buna solutie pentru viitorii pensionari”, daca, daca, aceasta lege va fi pana la urma adoptata si aplicata.

  2. huhu rez says:

    Activii sunt avertizati ce pensie vor primi daca nu staruie in adoptarea unei noi legi a pensiilor militare.

    http://www.huhurez.com/2014/04/tacerea-curajosului-cpt-observator.html

  3. indisciplinatu says:

    La ce salarii de mizerie sunt in Romania plus preturile si tarifele “europene” care ingroapa in datorii cetatenii acestei natii – aflata pe cale de disparitie-, mi se pare …o “aroganta” de proiect legislativ.

  4. huhu rez says:

    Activii sunt avertizati ca vor primii pensii mai mici decat recalculatii daca nu se staruie in adoptarea unei noi legi a pensiilor militare.

  5. mos alecu says:

    @huhu rez Aprilie 17, 2014 at 1:00 am :
    Nu ! N-am murit … inca !… :)
    —————————————
    La : “Activii sunt avertizati ca vor primii pensii mai mici decat recalculatii…” .
    Nu numai “decit recalculatii” . Pensiile lor (din sistemul contributionist) vor fi tot mai mici pe masura ce iesirea la pensie se va face mai tirziu . Mai mici decit ale celor care au iesit la pensie (in sistemul contributionist) cu o luna , doua , noua … mai inainte …
    —————————————–
    La : ” …daca nu se staruie in adoptarea unei noi legi a pensiilor militare.: …
    Ei , nu ! …
    Nu mai sintem sustinator neconditionat al “contributelii” ?
    Vrem , iarasi , lege a pensiilor militare de stat ? … Chiar daca proiectul de statut al politistului prevede ca politistii ramin (si vor fi pensionati in viitor) , in sistemul unitar al pensiilor de asigurari sociale (contributive) ?

  6. mos alecu says:

    @gheo Aprilie 14, 2014 at 5:15 pm :
    La : “In mod sigur, va fi mult mai bun fata de “pensiile private”, din care se “ingrasa samsarii pensiilor private” care primesc comisioane foarte “GRASE” din administrarea lor, …” .

    Dezamagire ! Acest sistem se preconizeaza tocmai pentru “ingrasarea altor (societati) private” …
    Nu vor fi administrate de catre stat … ( //www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Proiecte%20legislative/070211Lege%20privind%20pensiile%20ocupationale.pdf ) .

    Daca ar fi fost ca aceste pensii sa fie administrate de catre stat era suficient sa se modifice L.263/2010 (contributia personala nu mai este de 10,5% … este de 25,5% …) si gata …

  7. mos alecu says:

    Mda ! Am verificat !
    Proiectul de lege despre care vorbeste RTVNET este un proiect al pedelacei boghicevicea … cetateanca_care a fost , la un moment dat , ministreasa pe la munca .
    Acum … campanie electorala … pedelicii au inceput sa umble “cu colindul” promisiunilor !
    Ca urmare … mobilizare generala la pedelici : “Băgaţi , bă , tare ! Ziceti orice , ca populimea “pune botul” si ne da votul ! Ardeti-i “la corazon” pe imputitii de pensionari – spuneti-le ca le mariti pensiile cu 50% ! C-astia “ie prosti si’nghite” ! Si uita repede ca nu am indeplinit ceea ce le-am promis ! “

  8. mos alecu says:

    Cea mai mare gogomanie inscrisa in acel asa-zis “proiect de lege” ar fi faptul ca impricinatul va putea primi acea pensie la virsta de 60 de ani … Daca acea inscriere nu este din cauza “de prostie” … este inscrisa intentionat : pentru ca acel proiect de lege se fie respins de parlament …
    In toata lumea pensiile private (obligatorii sau facultative) se platesc la implinirea virstei standard de pensionare prevazuta pentru sistemele publice (organizate si administrate de stat) . In cazul Romanicai – virsta standard de pensionare este de 65 ani .

    Este clar ! Gogosi aruncate populimii pentru a vota pedelacii !

  9. elis says:

    Voteaza tu uselasi si pupai in dos. Tot aia, ba astia-s chiar mai ai dracului. Asa ca spanzurati-va cu ei de gat voi toti astia care i-ati adus asa multi in fruncea bucatelor.

  10. relutu says:

    politistii si-o iau cel mai rau..Dar sunt mai lasi ca militarii.

  11. mos alecu says:

    @elis Aprilie 17, 2014 at 2:56 pm :
    Cetăţene de la bloc … unde am spus eu ca ar trebui votati “uselasii” (asa cum spui tu) ?
    Si , daca vrei “sa te dai dăştept la creerele tau” , vezi ca acuma este vorba despre “useDasi” …
    Eu am vorbit numai despre faptul ca este vorba despre o simpla “minareala” a unor jigodii … Intimplator aceste jigodii sint , acum , iubitii tai pedelici … Nu dispera … vor aparea promisiuni aiuritoare si de la altii … Asa ca pastreaza-ti elanul propagandistic pentru demolarea acelor promisiuni desarte …