Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Vor fi dislocate avioane militare americane şi în România, pe fondul crizei din Ucraina?

F16 un măr al discordiei?

avion de luptă F16

Ministrul român al Apărării, Mircea Duşa, urmează să se întâlnească cu omologul său polonez, Tomasz Siemoniak, la Bucureşti, pe 22 martie, potrivit DCnews.

Motivul acestei întâlniri vizează “posibilitatea de deplasare de forţe şi capabilităţi militare ale NATO în ţările de graniţă ale Alianţei, în speţă România şi Polonia”.

Săptămâna trecută, 12 avioane americane F16 au fost deplasate în Polonia, de la baza permanentă din Germania.

“Posibilitatea unui conflict direct între Rusia şi NATO, inclusiv România sau Polonia este practic exclusă, însă odată cu criza din Ucraina ambele tabere au făcut gesturi menite să impresioneze”, relatează DCnews.

Posibila relocare a avioanelor americane în România va contribui decisiv la consolidarea stabilităţii în zonă şi ar putea să accelereze inclusiv procesul de pregătire a piloţilor şi a tehnicienilor români, care urmează să primească avioane F16 recondiţionate din Portugalia, începând cu anul 2016.

În acest moment, avioane Boeing AWACS, dotate cu radare speciale, patrulează deasupra României, fiind însoţite de avioane de vânătoare MIG-21 Lancer ale aviaţiei militare române.

 
Sursa: DCnews

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.