Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Vorbesc şi eu, ca… pensionarul

Deşi  week-end-ul a trecut, şi odată cu el au trecut şi momentele de relaxare, vă propunem spre lectură o povestire semnată de  Dorel Pietrăreanu, intitulată sugestiv: Vorbesc şi eu, ca… pensionarul. Fireşte, povestirea nu se adresează doar pensionarilor.

Uneori, soţia mea, citind rândurile pe care am îndrăznit să le scriu, se uită la mine aşa…în picaj şi îmi spune că sunt un pic caraghios, pentru că îmi dau cu părerea despre unele “probleme cotidiene”, în timp ce “problemele naţionale, planetare, globale” sunt cu totul altele.

Eu nu mă ascund în… tăcere, dar degeaba îi spun că nici măcar pe cele aşa-zise “naţionale” nu încerc să le rezolv. Pentru că nu am nici “puterea” şi nici competenţa pentru aşa ceva. Am impresia că societatea face educaţie personalizată: fiecare ştie atât cât trebuie să ştie. Eu doar îmi spun părerea ca simplu cetăţean despre o problemă sau alta, despre care uneori nu ştiu nici dacă este măcar de “nivel naţional”!

Şi de ce să nu mă refer la o problemă sau alta!? România nu este şi ţara mea? Chiar dacă sunt militar, n-am dreptul şi eu la o părere? Aşa cum mă pricep eu: fie bună, fie mai puţin bună. Nu am pretins niciodată că adevărul meu este mai important, “mai adevărat” decât al altora. Probabil că spun prostii şi că mă înşel. Care-i problema? Militarul nu are viaţă personală. El nu-şi mai aparţine, el se dedică cetăţii, “contribuabililor”, deşi şi el este un “contribuabil, – plătitor de taxe, impozite etc. 24 de ore din 24. Conform regulamentului, el este la datorie! Cum alege să facă treaba asta, e o cu totul altă poveste.

Eu cred că una din marile şi frecventele greşeli pe care le făcem cu toţii, este aceea de a complica până şi cele mai simple lucruri. Uităm prea adesea, că în orice zonă a vieţii şi în orice domeniu de activitate, “simplitatea este trăsătura care înnobilează şi dă valoare”.

Probabil că soţia mea mă crede un urmaş al lui Marin Preda sau Zaharia Stancu, mai ştii? Poate crede şi speră că anul viitor voi candida la Premiul Nobel pentru literatură. Şi că îl voi şi aduce în cartierul nostru, Apărătorii Patriei, colţ cu Spitalul 9 (cel cu glumeţii, cu fluturaşii).

Mai mult, ea este cumva contrariată văzând la TV că un tip de vârsta mea, căsătorit cu o creştină de vârsta fiicei noastre, îşi dă cu părerea despre lume şi viaţă. Mişto! Adicătelea, el de ce poate şi soţul ei nu!? De mine era vorba. Soţia mea este foarte ambiţioasă, pentru că aşa scrie la zodia ei, zodia Leului, şi aşa trebuie să fie! Vă daţi seama ce combinaţie trăznet: o leoaică şi un vărsător! Vă rog să remarcaţi faptul că nu am zis: un vărsător şi o leoaică… „Nu mi-e frică, dar mi-e teamă”…, cum zicea cineva. Îmi apăr şi eu “sărăcia şi nevoile şi neamul”…

Uneori nu mă prea iau în serios, nu-mi dau prea multă importanţă, pentru că nu e cazul şi nici nu am de ce şi cu ce. Cum zice Mircea Badea: “Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul!” O chestie bestială, atât de mioritică, de profundă şi, din păcate, atât de reală.

Probabil că orice s-ar întâmpla, eu voi vedea mereu partea plină a paharului. Sau, măcar voi încerca. De fapt, eu cred că asta face parte din specificul naţional. Nu degeaba zic unii că suntem o “ţară simpatică”, “naţie săltăreaţă”, sau o “ţară tristă cu oameni veseli”. Probabil că de-aia avem şi expresiile “râsu-plânsu” sau “haz de necaz”.

Apropos de necaz! În ultimul timp, necazurile au cam dat buzna în viaţa mea. Unii au intrat în sufletul meu cu bocancii murdari de noroi şi au mai şi tropăit. “Fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă apăr singur”. Cred că din acest motiv am devenit mai sensibil la problemele de coloană vertebrală, nu neapărat de coloană morală… Am devenit mult mai prudent, ca să nu zic suspicios, de când lumea bună a început să vorbească despre o anume reformă morală necesară.

Am senzaţia că, în prezent, uneori eşti considerat comic, dacă nu cumva caraghios, dacă vorbeşti despre o necesară reformă morală şi în prietenie. Zilele trecute, un amic îmi spunea: Mă tem că şi prietenia este uneori afectată de “virusul tranziţiei”.

Se spune că „important nu este câţi prieteni ai, ci câţi te consideră prietenul lor”. Cineva zicea că prieteniile se construiesc din bucurii, dureri şi tristeţi împărtăşite. Altele ţin de şcoală, de armată, de călătorii sau de distracţii. Sunt şi acelea care apar şi nu ştii de ce sau pentru ce, dar ştim că există. Probabil că se bazează pe simpatie reciprocă, fără a necesita explicaţii. Mai nou, multe prietenii se realizează prin internet, prin mesaje care ne fac să râdem, să reflectăm.

În prietenie apreciem persoanele, dar nu le judecăm după modul cum arată. Pur şi simplu prezenţa lor ne bucură, sau le ducem dorul când lipsesc. Se spune că „Părinţii şi şefii sunt daţi de Dumnezeu şi de viaţă. Prietenii ni-i alegem noi.”

Dar, (zic şi eu aşa ca să mă bag în seamă!) de calitatea prietenilor sau a prieteniei noi suntem responsabili…

Povestire de Dorel Pietrăreanu

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

10 Responses to “Vorbesc şi eu, ca… pensionarul”

  1. gigimarga says:

    Suntem ţara în care dreptatea umblă cu capul spart! Judecătorii sunt Dumnezei pe pâmânt, deşi au aceeaşi anatomie cu muritorii de rând, fură la drumul mare, au vile şi averi inestimabile fiindcă au fost de partea infractorilor şi nu au nici o apăsare, au pensii de peste 20.000 ron fiindcă au achitat hoţii, iar militarii care mor aiurea pentru neamul românesc au pensii de 10 ori mai mici ! Pentru ce să mai mori pentru nişte bandiţi şi pentru odraslele lor?

  2. STOPS says:

    Hristos a inviat,
    Sunt încântat de a remarca din nou talentul dlui pensionar, dar nu prea e POVESTIRE … mai degrabă un eseu cu tema PRIETENI DOAR LA POMANĂ!!
    Mesajul eseului este remarcabil. Prietenii îl vor recunoaște ca SCRIITOR doar POST MORTEM … e bine deci să pună deoparte ceva procente pentru … pomană.
    Având în vedere cele declarate … nu pricep de ce nu a participat la concursul de eseuri al MAPN din aprilie a.c. … !?!
    Inspirație divină !
    STOPS
    PS. Am zis “divină”, CONSTATÂND SUCCESUL ACTUAL AL UNOR FOȘTI ZIARIȘTI MILITARI CU ȘTEFAN GHEORGHIU ȘI OSANALE INCOMENSURABILE LA DOSAR … semnând azi POEME ȘI CHIAR volume religioase … ÎN CĂUTAREA LUMINII !! (PAVELICĂ, ZANFIRESCU, PETRESCU)

  3. gigimarga says:

    Măi nene, militarii adevăraţi (nu vopsiţi) îşi poartă crucea până la capăt! Militarii adevăraţi nu au nicio apropiere cu tov. Ştefan Ghiorghiu, mai degrabă cu Ştefan cel Mare şi Sfânt!

  4. mihaius says:

    Lasa l tata, ca si asa e paranoic si mai intra si el pe siteuri din cand in cand sa nu moara de plictiseala. Bre nea STOPS, matale nu intelegi ca esti depasit de probleme ?

  5. Gheo says:

    Mai nene “STOPS”, matale nu prea stii ce e acela scriitor sau eseist dupa cum il lauzi pe cel ce semneaza aceste randuri, la care facem noi comentarii. In afara de niste poante rasuflate si de niste frustrari exprimate printre dinti, nu prea se observa din acest text.

  6. STOPS says:

    @MIHAIU SS
    Dacă-ți aplic LEGEA, ARTICOLUL, NUMĂRUL de curând aprobate de sfatul bătrânilor privind INSULTA și CALOMNIA … te las făr-de bani de pamperși !!

  7. mihaius says:

    Doamne, cu ce am gresit noi sa avem parte de asa ceva pe blogurile serioase? Intoarce-te nene la caricaturile tale chinuite si fara de umor, ca te faci singur de ras, si mai ales faci parasutistii de ras…

  8. STOPS says:

    E bine că în sfârșit a apărut în blogosferă și un amabil stilist, fost cioban de prin Tîrgul Vasului, poreclit “brînză”, care este preocupat de igiena morală a parașutiștilor militari acum în preajma Zilei Parașutiștilor Militari din ROMANIA.
    Să fie primit, și să-i dorim succesuri !
    (Am zis “stilist” pentru că cică ține cu STEAUA … ciobanul la cioban trage)

  9. mihaius says:

    De unde le descoperi bre pe astea?

  10. Lui Dondorel says:

    Io sincer nu m-am asteptata sa fie publicate toate alegatiile unor colegi. Daca puvestea lui Dondorel are valoare literara nesemnificativa, comentariile sunt foarte scazute ca nivel critic. Cai cu cat este mai critic un comentator, cu atata valoarea materialului este mai importanta si viceversa. Poate daca mai trage cateva salve don Dorel, poate ca va lovi in plin, pana acuma a dat in pamant cu subiectul, si ocupa blogul cu nimicuri de geaba. Deh spune Dorel si trage apa din vin…