Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Ziua Armatei României 2010: ceremonii militare, dezveliri de statui şi proteste cu arderea portretului preşedintelui

Poate niciodată în istorie sărbătorirea Zilei Armatei României nu a fost marcată de atâtea contraste.

Pe de o parte, reprezentanţi ai statului depunând coroane la monumentele închinate eroilor neamului, pe de cealaltă parte, reprezentanţi ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere, foşti militari, activi, manifestând împotriva actualei puteri. La mijloc Armata. Mândră, frumoasă în straie de sărbătoare, dar şi îngândurată la zilele ce o aşteaptă. Şi pentru prima oară pericolul nu vine dinafară…

Preşedintele Traian Băsescu şi Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, au participat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României, la ceremonia militară şi religioasă de la Monumentul închinat Eroilor militari români căzuţi la datorie, monument ridicat din contribuţia personală a ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi a primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

În cadrul manifestării s-a prezentat Ordinul ministrului Apărării Naţionale emis cu prilejul Zilei Armatei României şi s-a dat citire decretelor de înaintare în grad a cinci ofiţeri din Ministerul Apărării. Astfel, coloneii Ciucă Nicolae-Ionel, Grecu Dan-Florin şi Foca Petrică-Lucian au fost înaintaţi la gradul de general de brigadă cu o stea, în timp ce comandorul Anastasof Laurian a fost înaintat la gradul de general de flotilă aeriană, iar comandorul Mîrşu Alexandru a primit gradul de contraamiral de flotilă.

La ceremonia de la Monumentul închinat Eroilor militari au mai participat, alături de şefi de arme din MApN, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, ataşaţi militari, rude ale militarilor căzuţi la datorie, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone şi Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu (în uniformă de general maior ocupând loc înaintea şefilor de stat major ale categoriilor de forţe al Armatei).

În altă parte a Bucureştiului, peste o mie de reprezentanţi ai Sindicatului Cadrelor Militare disponibilizate în rezervă şi în retragere au protestat, în apropierea Palatului Cotroceni, ei scandând “Jos Băsescu!”, “Hoţii!”, “Nesimţiţii!”, “Să se ducă unde vor, Băsescu, Oprea şi cu gaşca lor!”.

La protest au participat reprezentanţi ai filialelor Sindicatului Cadrelor Militare din Olt, Botoşani, Buzău, Sibiu, Argeş, Prahova, Vâlcea, Brăila, Galaţi,

Tulcea, Constanţa, Dolj.

Participanţii la miting au arborat numeroase pancarte cu mesaje la adresa şefului statului, a ministrului Apărării, precum şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

“Pensionarii militari nu sunt carne de tun”, “Nu distrugeţi armata română”, “Dormi în continuare! Totul este sub control! Ţi-am îndatorat şi
stră-strănepoţii”, sunt mesajele scrise pe pancarte, unele dintre acesta fiind cu fotografia preşedintelui Traian Băsescu.

De asemenea, protestatarii au scandat “Jos Băsescu!”, “Hoţii!”, “Nesimţiţii!”, “Să se ducă unde vor, Băsescu, Oprea şi cu gaşca lor”, “Anastase judecată!”, “Armata e cu noi”, “Moarte trădărilor”, “Trăiască armata României”.

Militari în rezervă şi în retragere au ars, luni, pancartele arborate la miting cu portretele lui Traian Băsescu şi Gabriel Opream, dar şi un chipiu de marinar şi un ceas oferit de preşedintele Traian Băsescu în Afganistan în 2006.

Reprezentanţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă au scandat “Ieşi afară, javră ordinară!”. Ei au depus lângă o groapă situată pe terenul viran unde au primit autorizaţie de protest o coroană mortuară dedicată actualului regim.

Protestatarii au aruncat în groapă o parte dintre pancartele pe care le-au avut la miting, dându-le foc. În aceeaşi groapă a fost aruncat un ceas pe care era inscripţionat “Oferit de preşedintele Traian Băsescu – Afganistan, 2006″. Protestatarii au explicat că este primit de la un militar care s-a aflat la acel moment în teatrul de operaţiuni din Afganistan. De asemena, ei au ars un chipiu de marinar.

În acest timp, protestatarii au strigat lozinci precum “Arde şobolanul!”, “Miroase a păr de javră!” şi “Miroase a şorici!”. La final, toţi protestatarii au scandat de mai multe ori “Ieşi afară, javră ordinară!”.

La Cluj-Napoca o sută de cadre militare în rezervă au protestat în faţa Prefecturii purtând banderole de doliu şi având o coroană mortuară pe care au înmânat-o prefectului Florin Stamatian. Protestatarii s-au adunat, în jurul orei 11.00, în faţa Prefecturii Cluj, ei având un banner cu denumirea sindicatului şi au aprins lumânări, susţinând că ţin doliu pentru pierderea unor drepturi ale foştilor militari. Protestatarii strigă “Vae Victis (Vai de cei învinşi)” şi “Onoare şi Patrie”. Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate şi în Rezervă şi în Retragere (SCMDRR), Gelu Miron, a declarat că protestatarii sunt nemulţumiţi de modul de recalcularea a pensiilor militare şi de faptul că pensionarii militari nu pot cumula pensia cu salariul.

Proteste ale SCMD şi în Alba

Peste 50 de cadre militare în rezervă din structurile Ministerului Apărării, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au protestat în faţa Prefecturii Alba, nemulţumite de recalcularea pensiilor militarilor. Cei aproximativ 50 de protestatari s-au adunat, în jurul orei 11.00, în Parcul din centrul municipiului Alba Iulia, de unde au pornit pe jos până la Prefectura Alba, unde au început o acţiune de protest. Potrivit reprezentanţilor protestatarilor, nemulţumirile cadrelor militare în rezervă sunt legate de recalcularea pensiilor militare şi de faptul că li se interzice cumulul salariului cu pensia.

Prefectura Timiş pichetată de SCMD

Aproximativ o sută de persoane, membre ale Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere Timişoara, pichetează sediul Prefecturii Timiş, suflând în vuvuzele şi având pancarte pe care scrie “Boc şi Oprea, jos labele de pe pensiile noastre”. Protestatarii s-au adunat, în jurul orei 12.00, în faţa Prefecturii Timiş, ei având pancarte pe care scrie “Un premier ce nu gândeşte pensiile ni le ciunteşte”, Boc şi Oprea, jos labele de pe pensiile noastre”, “Vot de blam pentru Guvernul Boc”.

sursa: MEDIAFAX; AGERPRES

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

20 Responses to “Ziua Armatei României 2010: ceremonii militare, dezveliri de statui şi proteste cu arderea portretului preşedintelui”

  1. Fostul says:

    Sa speram ca protestul isi va face efectul incepand chiar de maine, cand gratioasa hoata din Camera de tortura va da liber anularii capitolulului IV din Legea nr.329, dealtfel sorgintea SCMD-ului… Si inca in forma adoptata de Senat, nu aiurea in tramvai, cum au avizat comisiile de buget finante si a muncii… Adica cu reparatii de orice fel pricinuite de limitarea dreptului la munca pentru un an…

  2. eu de colo says:

    Ce sa ne mai miram, dragi colegi, in conditiile in care mult prea stimatul prim ministru a primit EMBLEMA DE ONOARE A ARMATEI ROMANIEI. inseamna ca noi prostii nu suntem demni de aceasta. TRAIASCA DOMNU’ MINISTRU OPREA

  3. pensionar militar says:

    Completare la “eu de colo”;
    “Traiasca” si toti generalii avansati ca lt.mj.(cpt) oprea, printre care, (astazi in fata sefilor statelor majore), gl.mr. n. ontanu a carui singura legatura cu armata a fost stagiul de militar in termen stiidu-se ca in perioada 1968-1995 a fost…. muncitor-maistru constructor de locuinte afirmandu-se pe santierele civile nici decum pe capurile de instructie ,in poligoanele de trageri, la aplicatii, munci agricole, santiere militare, canal, revolutie s.a.! Dupa cate vad eu gradele militare nu mai sunt pt. militarii adevarati ci pentru civilii activisti de partid…!

  4. ermaxer says:

    Ati uitat de plutonierul brancardier Sarbu Ioan,mare general medic,mare…..(pana la urma a ajuns sef al directiei medicale a mapn?)Titlurile universitare si gradele militare ale lui Sarbu au la baza o serie de informatii si acte false.

  5. Muntean says:

    Generali pe banda rulanta. Se pune o intrebare! Au ce comanda acesti generali? Sau ocupa o functie de planificare si control, ca armata nu prea mai este?!

  6. cititor says:

    Ma intreb !? Monumentul dezvelit a fost realizat in acord cu prevederile Legii privind mormintele si operele comemorative de razboi!?.
    Orice grad militar trebuie sa se acorde in functie de nevoile armatei la pace si razboi.Daca pentru starea de pace lucrurile sunt ,cred, clare ,pentru cealalta stare este haos.Pe ce functie o fi incadrat la razboi Iordanescu,Oprea, Ontanu….se regasesc pe vreun stat de razboi?

  7. pensionar militar says:

    “E bine” ca pe soclu sunt inscrisi si “eroii neamului” Popescu Piedone, oprea…

  8. Sierra says:

    @ ermaxer:

    Expandand putin comentariul dvs., daca s-ar publica macar titlurile lucrarilor de doctor (daca nu si continutul) ale doctorilor in stiinte militare ar fi o lectura pe cinste! Am sentimentul ca aproximativ 99% din lucrarile de doctorat in stiintele militare se refera la “modernizarea pasului de defilare” sau subiecte similare utilizand “copy-paste” la greu. Mai poti sa-ti faci o idee despre valoarea stiintifica a preocuparilor in domeniu si citind “comunicarile stiintifice”… Intrebarile raman in toate cazurile: ce s-a adus nou in domeniu? S-au aplicat undeva, au fost luate in considerare concluziile si propunerile? Sau au fost scrise de dragul de a fi scrise (pentru 15% sau alte avantaje)?

  9. Manta says:

    Ce ati votat, aia aveti !

  10. CRISTIAN says:

    pentru d-nul CITITOR:

    – incadrarea functiilor la razboi se face numai cu militari in REZERVA ;
    – cei amintiti de dvs. sunt militari in .. RETRAGERE ;

  11. tutancamon says:

    Printre cei decorati pe 25 octombrie sunt si 2-3 colegi de promotie cu mine cu care m-am intalnit nu mai tarziu decat anul trecut la intalnirea de 30 de ani de la terminarea Scolii Militare de Ofiteri Activi de la Sibiu si sunt sigur ca acele medalii si grade pe care le-au primit acum nu le-au primit cu aceeasi emotie cu care au primit prima lor medalie “Ordinul Meritul Militar”. Pacat este ca ei fiind militari activi nu pot sa-si spuna parerile pentru ca asa cere Statutul cadrelor militar acum, dar daca vom fi bagati la un loc cu toti ceilalti cetateni ai acestei tari, atunci si militarii activi vor avea dreptul sa se asocieze, sa faca mitinguri si greve ca doar sunt civili si atunci sa vedem cine isi mei permite sa puna adevaratii generali ai armatei romane alaturi de diletanti fara nici un merit? Halal avansari si medalii.

  12. tutancamon says:

    Si inca ceva ce poate au mai scris si alti colegi de-ai mei. Cu ce drept au aparut acesti neica nimeni in uniforma militare? Ce merite deosebite au Basescu si Boc pentru a fi decorati? Meritul de a fi adus armata romana la sapa de lemn? Daca pentru asta au fost decorati de Oprea, care nici el nu are nici in clin nici in maneca cu armata, atunci merita din plin. Nimeni pana acum nu a mai reusit sa faca din armata romana ceea ce au facut acesti impostori.

  13. messerschmidt says:

    Monumentul seamana cu niste rinichi….Deci i se poate pune numele “la 2 rinichi”.Or fi de transplant?

  14. REZERVIST NESIMTIT SINDICALIST says:

    Crisitian cine te plateste sa intervii cu asemenea corecturi???
    De cand, dupa ce regulament si cine aproba portul uniformei de general de catre unu ca Ontanu, care nu are nici un merit si nici o pregatire militara de specialitate, sau unu ca Oprea care are o gandire si o pregatire militara redusa, nefiind nici macar la nivelul unui capitan de intendenta adevarat.
    Ca ei mai sunt destui din cei care au primit grade inclusiv de general in rezerva desi instructiunile prevad ca pot fi avansati doar la trecerea in retragere. Care sunt competentele militare ale lui Oprea?
    Cum isi permit unii ca Ontanu sa poarte uniforma militara la un asemenea eveniment???
    Este o jignire la adresa celor care o viata au purtat uniforma militara unii de la 14 ani, invatand, instruindu-se in sali de specialitate, tancodroame, poligoane, pe campul de lupta real, in teatrele de operatii, in contact direct cu inamicul…etc si acum sa fie considerati “asistati ” de catre politicieni ca Ontanu, Oprea, Boc, Basescu….etc
    Este inadmisibil. Asemenea jigniri nu s-au facut nici macar in timpul regimului dictatorial de dinainte de ’89, cand am fost umiliti in altfel , fiind trimisi obligatoriu pe santierele nationale, in mina, in agricultura, etc…, dar niciodata nu ni s-a adus un asemenea afront inimaginabil, gen “nesimtiti”, “pensii nesimtite”, “pomanagii”…etc
    Va trece mult pana cand sa se uite si intr-un fel sa se repare asemenea marsavii.
    Degeaba se avanseaza activii obedienti, degeaba se medaliaza civilii ca si militarii unii poate merituosi, dar fiind amestecati cu ceilalti totul devine o mare jignire.

  15. Schwartzkopff says:

    REZERVIST NESIMTIT SINDICALIST,
    Te rog sa-mi lasi comandantul suprem in pace.

    messerschmidt,
    Dupa cartoful intepat…. la doi rinchi… cool.

  16. Nimeni says:

    Rezervistul are dreptate. Din puţinele mele cunoştinţe, legea şi regulamentele mlitare spun că “la trecerea în rezervă sau direct în retragere…. cadrele militare pot beneficia de dreptul de a purta uniforma”. Statutul cadrelor militare mai spune că una din condiţii este de minimum 20 ani vechime în serviciul militar. Deci, în prostia mea de militar, înţeleg că dreptul de a purta uniformă este al cadrelor militare care au fost active, iar acum nu mai sunt….. Indiferent că sunt în rezervă, în retragere, în retragere din rezervă şamd.
    Aşadar, vreau să ştiu şi eu câte zile de activitate şi în ce unităţi, au următorii indivizi care poartă uniforma militară, întinând astfel onoarea si gloria de lupta ale fortelor armate ale Romaniei, … precum si demnitatea gradului si a uniformei militare pe care le poarta:
    1. Onţanu Nicolae;
    2. Sârbu Marian;
    3. Diaconescu Cristian;
    4. Iordănescu Anghel;
    5. Năstase Ilie (preferatul meu – general cu plete pe umeri CÂH!)
    şi lista poate continua….

  17. CRISTIAN says:

    AM ONOAREA !

    @REZERVIST.. SINDICALIST:
    – nu ma plateste nimeni .. ptr. tot ce postez ; pe cuvant de onoare !
    – precizarea mea a fost la .. incadrarea functiilor la razboi , ATAT !
    – in rest .. aveti dreptate .

    Va respect si va salut !

  18. pensionar militar says:

    Pana la urma.. tot propunerea de retragere a gradelor acordate de aiurea, unora care nu au fost niciodata activi, ar fi cel mai bun lucru, moral, care ar trebui sa se intamle.. odata…!!

  19. soliman says:

    Inca astept totusi ca prin decret prezidential sa se avanseze in gradul de general si parasutisti sau ofiteri de operatii speciale. Poate si ei au un merit si ar trebui sa aiba onoarea sa poarte acest grad, nu numai sindicalistii din ANCMRR sau toti primarii cu armata facuta la TR.

  20. STOPS says:

    DA AR FI NORMAL S-AVEM SI generalu BRANZA, generalu MANASIA, generalu SOLIMAN, generalu SOARE, generalu CIOCARLAN …
    ………………………………………………………………….

    dar IN RETRAGERE