Arhiva pentru categoria ‘Cornul Africii’
Marţi, 3 Ianuarie 2012

Misiunea "Atlanata condusă de EUNAVFOR
Purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Externe, Andreas Peschke, a anunţat ca noile reguli de angajament luate în calcul de UE în cadrul operaţiei “Atlanta” – de combatere a pirateriei în largul coastelor Somaliei şi în Oceanul Indian – vor permite distrugerea infrastructurilor aparţinând piraţilor inclusiv pe plajele somaleze.
(more…)
Etichete: Oceanul Indian, piraterie, Somalia
Adaugat de Actualitatea militara, Cornul Africii, Internationala, UE | Niciun comentariu »
Sâmbătă, 29 Octombrie 2011

Zona de operare a UAV-urilor americane harta Gene Thorp The Washington Post
Pentru exploatarea cu maxim de eficienţă a avioanelor fără pilot (UAV) care participă la operaţiuni antiteroriste în zona Cornului Africii, SUA au înfiinţat, în Etiopia, o bază aeriană unde vor fi dislocate şi operate aceste avioane.
Potrivit unor oficiali americani, Forţele Aeriene americane (USAF) au investit milioane de dolari pentru modernizarea unui aerodrom din Arba Minch (Sudul Etiopiei), unde a fost construită o bază pentru avioane americane fără pilot. În trecut, Statele Unite au utilizat avioane lansate de la baze din Etiopia pentru atacarea militanţilor islamişti din Yemen.
(more…)
Etichete: Etiopia, UAV
Adaugat de Actualitatea militara, Africa, Cornul Africii, Internationala | Niciun comentariu »
Duminică, 4 Septembrie 2011
Organizaţia Human Rights Watch a descoperit la Tripoli dosare secrete care dovedesc existenţa unei cooperări strânse între serviciile secrete britanice, americane şi libiene în timpul regimului lui Muammar Gadaffi. (more…)
Etichete: CIA, Libia, MI6
Adaugat de Actualitatea militara, Cornul Africii, Intelligence, Internationala, SUA | Niciun comentariu »
Vineri, 2 Septembrie 2011
În cadrul Conferinţei internaţionale de la Paris, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, au anunţat continuarea atacurilor NATO asupra Libiei. Aceasta, “atât timp cât Muammar Gadaffi va reprezenta o ameninţare pentru poporul său”, citează MEDIAFAX. (more…)
Etichete: Anders Fogh Rasmussen, Franta, Gadaffi, Libia, Nicolas Sarkozi
Adaugat de Actualitatea militara, Cornul Africii, Internationala, NATO | Niciun comentariu »
Duminică, 25 Iulie 2010
Purtătorul de cuvânt al Statului Major al Forţelor Navale ruse, a anunţat că Rusia şi-a suspendat participarea la operaţiunile antiteroriste conduse de NATO în Marea Mediterană, pentru a se concentra asupra misiunilor antipiraterie din largul Somaliei.
(more…)
Etichete: flota rusa
Adaugat de Actualitatea militara, Cornul Africii, Internationala | Niciun comentariu »
Miercuri, 30 Iunie 2010
Olanda a răspuns solicitării NATO de a trimite un submarin în largul Cornului Africii în cadrul misiunii de combatere a pirateriei.
(more…)
Etichete: marina olandeza, Ocean Shield, Olanda, piraterie, submarin, submarin clasa Walrus
Adaugat de Actualitatea militara, Cornul Africii, Internationala | Niciun comentariu »
Joi, 6 Mai 2010
Intervenţia navei militare ruse “Mareşal Şapoşnikov” a perimis eliberarea unui petrolier rus capturat miercuri de piraţii somalezi, la ieşirea din Golful Aden. (more…)
Etichete: piraterie
Adaugat de Actualitatea militara, Cornul Africii, Internationala | Niciun comentariu »
Sâmbătă, 23 Ianuarie 2010
Forţele speciale britanice ce ar fi trebuit să elibereze un cuplu britanic aflat în mâinile piraţilor somalezi în Oceanul Indian, nu au putut interveni la timp. Aceasta, din cauza “unui eşec în procesul de pregătire şi decizie”.
(more…)
Etichete: piraterie, Somalia
Adaugat de Actualitatea militara, Africa, Cornul Africii, Internationala, Terorism | Niciun comentariu »
Sâmbătă, 2 Ianuarie 2010
Un lider al Marinei Militare chineze a declarat că ţara sa va stabili o bază navală permanentă în regiunea Golfului Aden, pentru a sprijini navele chineze care participă la operaţiunile împotriva pirateriei.
(more…)
Etichete: China, piraterie
Adaugat de Actualitatea militara, Cornul Africii, Internationala | Niciun comentariu »
Miercuri, 29 Aprilie 2009
Un distrugător rus a capturat marţi o navă având la bord 29 de piraţi somalezi, în largul coastelor Somaliei, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile ruse.
(more…)
Etichete: piraterie, Somalia
Adaugat de Actualitatea militara, Cornul Africii, Internationala, Terorism | 3 comentarii »
Joi, 8 Ianuarie 2009
Flota a V-a americană, staţionată în Bahrein, la Manama, a anunţat crearea unei noi forţe multinaţionale de luptă contra pirateriei maritime din Golful Aden şi Oceanul Indian.
(more…)
Etichete: CTF 151, piraterie
Adaugat de Actualitatea militara, Cornul Africii, Internationala | Niciun comentariu »
Joi, 18 Decembrie 2008
După ce piraţii somalezi au atacat o ambarcaţiune chineză în Golful Aden, China a luat decizia de a trimite nave militare pentru a lupta împotriva pirateriei maritime în largul Somaliei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al diplomaţiei externe chineze, Liu Jianchao, “China va trimite două distrugătoare şi o navă de aprovizionare pentru a participa la operaţiunile de menţinere a securităţii în apele internaţionale din largul coastelor somaleze”.
(more…)
Etichete: China, piraterie
Adaugat de Actualitatea militara, Cornul Africii, Internationala | 1 comentariu »