Arhiva pentru categoria ‘Geopolitica’

Medvedev solicită Alianţei Nord-Atlantice să asigure implicarea deplină a Rusiei în proiectul scut antirachetă

Marţi, 7 Decembrie 2010

Preşedintele rus Dmitri Medvedev cere Alianţei Nord-Atlantice să asigure implicarea deplină a ţării sale în proiectul referitor la scutul antirachetă. Medvedev  avertizează că, în caz contrar, există riscul de declanşare a unei noi curse a înarmărilor, transmite Reuters, preluat de AGERPRES. (more…)

TEORII şi SCENARII GEOPOLITICE ÎN SECOLUL XX

Duminică, 17 Ianuarie 2010

Cât din teoriile geopolitice ale lui Kjellen, Makinder, Mahan, Spykman, Kissinger, Brzezinski au fost argumente pe mesele de lucru ale liderilor mondiali prin prisma cărora şi-au fundamentat deciziile? Să fie trimisă geopolitica clasică la “raftul prăfuit al istoriei” datorită progresului tehnologic al omenirii? Cât de actuale sunt analizele geopolitice clasice? Câte puţin din toate …

(more…)

Evoluţii geopolitice în Peninsula Balcanică în timpul şi după al Doilea Război Mondial (I)

Luni, 21 Iulie 2008

La sfârşitul anilor ’30, Balcanii reprezentau pentru Germania şi Italia, o zonă de interes din punct de vedere geopoltic şi geostrategic. Deţinerea controlului asupra acestui spaţiu era un atu considerabil pentru ducerea cu succes a războiului în estul continentului. Aceasta reprezenta blocarea libertăţii de acţiune a Angliei în Mediterana Orientală.

(more…)