InfoMondo Militar

La sfârşitul anilor ’30, Balcanii reprezentau pentru Germania şi Italia, o zonă de interes din punct de vedere geopoltic şi geostrategic. Deţinerea controlului asupra acestui spaţiu era un atu considerabil pentru ducerea cu succes a războiului în estul continentului. Aceasta reprezenta blocarea libertăţii de acţiune a Angliei în Mediterana Orientală.

Pătrunderea Italiei şi apoi a Germaniei în Balcani s-a realizat succesiv între anii 1939-1941. Cu excepţia Turciei, care reuşeşte să-şi menţină neutralitatea, celelalte ţări balcanice au fost victimele agresiunii Axei. Albania a fost ocupată de Italia din aprilie 1939 constituind capul de pod de valoare strategică pentru planurile de cuceriri ale lui Musolini în Balcani (1).

Din octombrie 1940 şi până în martie 1941 ocuparea progresivă a Bulgariei de către Germania devine un fapt consumat. În Iugoslavia, datorită loviturii de stat a generalului Simovici şi depărtării de pactul tripartit (Germania, Italia, Japonia) trupele germane pornesc un „blietzkrieg” care se termină în 11 zile prin capitularea guvernului de la Belgrad (17 aprilie 1941) (2).

Grecia este şi ea parţial ocupată, astfel încât, până la 1 mai 1941 toată partea continentală a fost controlată de germani.

În timpul războiului, Anglia care avea interese strategice în Balcani, în Mediterana şi Africa pentru protejarea imensului său imperiu colonial, cu o tenacitate de care numai Churchill era capabil, considera esentiala deschiderea unuia sau mai multor fronturi în aceste zone strategice. Campania din Africa de Nord (1941-1940), debarcarea în Sicilia (1943), sunt dovezi ale unor astfel de opţiuni.

În acest context, varianta balcanică a celui de al doilea front, menită să-l atace pe Hitler în „pântecul moale” al Europei, era mereu propusă de Londra. (3) Eficienţa unui astfel de front în Balcani era pentru englezi un considerent de ordin militar, dublat de unul politic. Marea Britanie nu voia, cu nici un chip, să lase ruşilor mână liberă într-o zonă în care influenţa sovietică, conjugată cun avantajul mişcărilor de rezistenţă, risca să disloce vechea politică de echilibru, aşa cum fusese ea practicată până în 1939. Preocuparea Marii Britanii de a-şi păstra, fie măcar parţial, o infuenţă politică în Balcani, nu a încetat, chiar dacă nu s-a deschis un al doilea front aici.

Evoluţia rapidă a operaţiunilor militare a făcut actuală necesitatea delimitării unor zone de responsabilitate între aliaţi, care dădeau expresie, în fond, tradiţionalei politici a echilibrului de putere şi a stabilirii sferelor de influenţă. Astfel s-a ajuns la partajul realizat între Churchill şi Stalin în octombrie 1944 care, exprimat în procente, lăsa sovieticilor mână liberă în România şi Bulgaria iar englezilor în Grecia.

Sfârşitul războiului, avea să însemne, pe de o parte eliberarea ţărilor balcanice, iar pe de altă parte, pătrunderea comunismului în tot nordul peninsulei. În acest context U.R.S.S. va exercita un control absolut asupra ţărilor balcanice – Bulgaria, Albania. (4)

Divizarea, iniţial politică a peninsulei s-a accentuat după ce Grecia şi Turcia au intrat în N.A.T.O. Iugoslavia a reuşit să-şi păstreze echilibrul ca stat nealiniat între cele 2 sisteme. Cu aceşti noi parametrii relaţiile politice internaţionale s-au îndreptat spre un bipolarism care a modelat, pentru o bună perioadă de timp, dezvoltarea vieţii politice balcanice.

Al doilea război mondial a lăsat intact sistemul internaţional de relaţii în care echilibrul de putere şi sferele de influenţă au constituit o adevărată cheie de boltă. (5)

Modelul comunist titoist, stigmatizat de Moscova ca revizionist, a reuşit să excludă Iugoslavia de la stalinizare, industrializare şi colectivizare forţată, dar nu a putut omite înregimentarea vieţii intelectuale şi a culturii. (6) Aceasta a reuşit să rămână un factor de stabilitate în Balcani, chiar şi numai prin poziţia duplicitară faţă de comunismul sovietic. (7)

În acelaşi timp, Grecia devine un important pol occidental în sudul Balcanilor, iar Turcia a contribuit la întărirea flancului sudic al N.A.T.O. (8) Se poate afirma că Balcanii au continuat să rămână şi în perioada postbelică un loc fierbinte în jocul de interese al marilor puteri şi în creionarea scenariilor geopolitice. Divizarea ideologică a peninsulei a lăsat urme adânci în toată această perioadă.

Evenimentele din 1989 vor anihila divizarea, dar vor determina o intensificare a acţiunilor de cucerire a noi sfere de influentă în acest spaţiu. Dictonul potrivit căruia „cine stăpâneşte Balcanii, stăpâneşte întreaga Europă” rămâne mai actual ca oricând iar sintagma „butoi de pulbere al Europei” are alte sensuri în actualitate.

Balcanii zilelor noastre oferă teren propice fervorii naţionaliste, etnice, ori religioase ca urmare a istoriei contradictorii complexe şi violente care a produs răni adânci rămase uneori necicatrizate. La începutul secolului XX, neînţelegerile teritoriale privind moştenirea otomană au fost alimentate de marile puteri europene, dar şi de un exclusivism naţionalist care a împiedicat afirmarea unităţii în lupta împotriva asupririi. Respectivul exclusivism naţionalist, ce şi a găsit expresia în dispute de ordin teritorial, a fost dublat de exclusivismul de ordin religios.

Deceniile parcurse în perioada războiului rece nu au făcut prea mult pentru rezolvarea problemelor specifice balcanilor, ori spre rezolvarea aspectelor litigioase dintre statele de aici. Aşa se face că astăzi Balcanii continuă, încă să fie un spaţiu geopolitic, destul de controversat. Contradicţiile dintre statele şi populaţiile din acest areal au condus, din păcate, la imposibilitatea punerii în practică a unei formule care să ducă la o afectivă şi sinceră solidaritate. Diferendele teritoriale ca şi altele de diferite genuri – chestiunea bazinului egeean, problema macedoneană, Kossovo, Epirul de Nord, minoritatea turcă din Bulgaria – rămân încă fierbinţi în ecuaţia geopolitică balcanică.

După aprecierile lui Oleg Serebrian (în „Va exploda Estul? Geopolitica spaţiului pontic, Dacia, Cluj-Napoca, p. 88-91) în interiorul spaţiului balcanic se regăsesc şase conflicte pasive (serbo-albanez, macedonean, ungaro-român, serbo-croat, greco-turc) şi tot atâtea conflicte eventuale (bulgaro-grec, greco-albanez, bulgaro-român, ungaro-sârb, bulgaro-turc, bulgaro-sârb). Ca densitate Balcanii sunt după zona Caucazului a doua regiune conflictuală din lume, dar ca şi gravitate şi amploare, Balcanii sunt de departe cel mai sensibil loc. (9)

Marele pericol reprezentat de conflictele balcanice e cauzat de acumularea de tensiuni în timp, fapt ce duce inevitabil la reacţii în lanţ care implică şi alte puteri.

Raul-Ciprian Dăncuţă

Note bibliografice:

1 Posea C-tin, Balcanii, zonă de interes geopolitic şi geostrategic, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 1999, p. 26.

2. Churchill Winston, Al doilea război mondial, vol. I, Editura Saeculum, Bucureşti, 1997, p. 399-410.

3. Churchill Winston, op. cit., vol. I-II, p. 215.

4. Posea C-tin, op. cit., p. 27.

5. Gardner Lloyd C., Sferele de influenţă – împărţirea Europei între marile puteri de la München la Yalta, Editura Bucureşti, 1993, p. 260-261.

6. Sandache Cristian, Modelul Iugoslav sau obsesia căii a treia în Dosarele istoriei nr. 3/1998, p. 29-32.

7. Constantiniu Florin, „Războiul care nu a mai avut loc”, în Dosarele istoriei, nr. 3/98, p. 30-34.

8. Posea C-tin, op. cit., p. 27.

9. Serebrian Oleg, Va exploda Estul? Geopolitica spaţiului Pontic, Dacia, Cluj-Napoca, 1998, p. 92.

Etichete: geopolitica

Aceast articol a fost adaugat Luni, 21 Iulie 2008 la 1:23 pm in Geopolitica, Istorie.