Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Remember (1)

De mai multă vreme sunt preocupat de punerea în ordine a unor idei, note şi însemnări personale aproape pierdute în mai vechile mele adnotări. Este o muncă plină de surprize. Descopăr cu uimire cât de multe lucruri importante am uitat. Imi dau seama că n-am fost în stare să folosesc o mulţime de idei cu care m-am întâlnit cândva şi care, dacă le-aş fi reţinut, m-ar fi ajutat să fiu mai profund în gândire şi mai exact în argumente.

De pildă, azi am recitit cele notate în ianuarie 1997. Transcriu  parte din note pentru ca voi, prietenii scrisului meu, să vedeţi că încă de atunci, din ultimul deceniu al secolului trecut, se aveau în vedere evenimente cu care „ne luptăm” acum. Am putea crede astfel că unii ştiu, deja, care este finalitatea lor. Dar, datele necesare pentru a afla şi noi cum să ieşim la lumină, din varii motive, nu ne sunt accesibile.  Cel puţin nu nouă, muritorilor de rând. Sublinez: era cu şapte ani înainte de intrarea României în NATO…

*

„Ianuarie 1997. Particip, din partea României, împreună cu ambasadorii  Doru Costea, şeful Grupului de Planificare Politică din  MAE şi Nicolae Ecobescu, director de studii la Institutul Român de Studii Internaţionale, la un seminar organizat la Paris de Institutul de Studii de Securitate al Uniunii Europene. Tema: „Securitatea Europeană: Interesul naţional şi cooperarea internaţională”.

Lume multă, lume bună. 83 de invitaţi din 26 de ţări, aparţinând NATO şi nu numai.  Pe lângă programul extrem de încărcat şi cuvântări goale de conţinut, descopăr câteva idei şi concepte noi, interesante atât prin perspectiva aderării ţării noastre la NATO, cât şi în calitatea României de actor pe scena politică tumultoasă a sfârşitului de mileniu.

S-a susţinut că ar trebui acceptată ideea că securitatea este divizibilă şi că, în acest sens, ar putea exista o anumită discriminare a nivelelor de securitate din Alianţa Nord-Atlantică; că este necesară apariţia unor aranjamente de securitate regională, cele mai pretabile fiind zona balcanică şi zona baltică;că NATO ar trebui să adopte conceptul de flexibilitate prin crearea unor arii speciale de securitate, cu nivele de securitate diferite în concordanţă cu o mai largă diversificare  a modalităţilor de lărgire a Alianţei avându-se în vedere: integrarea completă, integrarea politică (modelul francez), extinderea garanţiilor de securitate fără trimiterea de trupe pe teritoriul respectiv, extinderea fără acordarea de garanţii;

Fiecare din aceste enunţuri ar necesita analize serioase, discuţii şi sumedenie de argumente pro sau contra. Cred că, la noi, nimeni nu va avea tragerea de inimă, timpul ori inteligenţa de a le privi în mod serios. Ne vor trece, ca atâtea altele, pe lângă ureche fără să ne gândim la posibilele consecinţe pentru ţară ori pentru locuitorii acesteia.

Acum, la începutul anului 1997, în mod surprinzător pentru unii, reprezentantul Turciei, Orhum Omur, director general pentru Afaceri Internaţionale de Securitate din MAE, a susţinut la seminar că nu este în interesul Turciei ca NATO să integreze şi alte state. Nu şi-a explicitat clar afirmaţia aşa că nu am înţeles cu ce ar deranja o nouă extindere a Alianţei interesele turcilor. Am, totuşi, o oarecare linişte deoarece sunt convins că nici americanii şi nici statele vest-europene nu se vor împiedica de o ipotetică opoziţie a Turciei. Eu cred că decizia de extindere este luată. Rămâne de văzut cu cine şi când.

Notez câteva alte câteva teme de reflecţie. Simt că parte din ele vor marca serios, în viitor, situaţia din Europa şi nu numai:

1)Suveranitatea nu este ca virginitatea pe care nimeni nu trebuie să o siluiască. Suveranitatea ar trebui înţeleasă ca o stare pe care trebuie să ştii s-o foloseşti în interesul tău, prin negocieri cu comunitatea internaţională.

2) Privitor la crize, se pun două probleme: una privind natura crizelor (cât sunt urmare a unei situaţii obiective interne şi cât se datorează influenţelor externe)  şi  alta referitoare la moralitatea lor (utilizarea unor situaţii de criză pentru atingerea unor interese politice directe, interne ori externe).

3) Europa va trebui să poată decide în ce manieră trebuie să-şi gestioneze crizele şi să fie în posesia modalităţilor practice de  a o face, fără a se posta în poziţia unui  participant pasiv.

4) Asigurarea securităţii în Europa este mai mult o problemă de management şi mai puţin una de arhitectură (nu se gândesc noi structuri de securitate ci se încearcă gestionarea unei situaţii fluide prin rearanjări, interferenţe şi cooperare).”

*

Ce aş mai putea adăuga? Că nici prin cap nu-mi trecea atunci că multe dintre idei vor fi atât de actuale peste aproape cincisprezece ani. Sau, poate, să subliniez că moralitatea crizelor şi natura lor era încă din anii nouăzeci o problemă serioasă, care preocupa în cel mai înalt grad pe cei responsabili de securitatea europeană.

Acum ne confruntăm exact cu un asemenea gen de probleme. Crize imorale. Atât cele externe, cât şi cele interne. Dar, mai ales ultimele, fiind clar că s-au folosit şi se folosesc şi azi crizele interne pentru atingerea unor scopuri pur politice. Uneori împotriva propriului popor. La noi, cel puţin, aşa pare că este.

Teo Palade

12 iunie 2010

articol preluat de pe TeoPal blog

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Remember (1)”

  1. efel says:

    da, numai ca realitatile zilelor noastre par sa va contrazica: chiar la noi unii au gasit si timpul sa se gandeasca la acele “enunturi”, ba chiar au inteligenta sa le foloseasca in interes privat, din nefericire!