Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Remember – 15 (Note şi însemnări, 1996 – 1998)

15 octombrie 1997

Citesc în „Revista de Istorie Militară” un articol al Vasilicăi Manea care încearcă descifrarea personalităţii mareşalului Antonescu prin prisma rezoluţiilor sale puse pe documente ale vremii, 1940-44.

Mă conving că şi atunci problemele armatei erau, în mare măsură, similare cu cele de azi: echipare proastă; organizare fără un fundament real; personal în exces; unităţi greoi de condus şi cu o mobilitate redusă; lipsă de respect a şefului faţă de subordonat şi a subordonatului faţă de şef; inflaţie de legi, ordine şi instrucţiuni, unele cotrazicând pe altele;

Am reţinut câteva fraze  ale mareşalului care, ca şi durerile armatei române, îşi păstrează actualitatea: „Trebuie să tindem să facem din soldat un om, nu un animal. La război trebuie să mergem cu suflete de elită, nu cu vite. Armata are nevoie de suflet, de elan, de spirit de sacrificiu. Nu se poate cere sacrificiu sufletelor care au fost crescute la şcoala umilinţei”

Mai rezultă, citindu-i cuvintele, că Antonescu a avut încredere în vechile percepte conform cărora munca cinstită va fi totdeauna răsplătită. În 1940, scria: „Munca este cheia succesului în viaţă. Atribui tot succesul meu în viaţă muncii fără preget şi controlului continuu. Vă recomand cu toată stăruinţa să aplicaţi şi dumneavoastră cest sistem şi sunt convins că rezultatele vor fi cele căutate.”

Din păcate, tragicul său sfârşit şi vremurile de azi îl contrazic, în această privinţă, pe mareşal.

Văd că politica doreşte să-l condamne încă odată. De data asta la definitiva  uitare, străduindu-se să-l scoată din istorie. O condamnare la moarte, după moarte. Demers inutil desigur pentru că, în anumite privinţe, istoria se scrie singură. Dincolo de istorici şi politicieni. Cu litere ce nu mai pot fi şterse.

Fără a fi un admirator al mareşalului, de-a lungul timpului m-am străduit şi, în mare parte, cred că i-am înţeles personalitatea, deciziile care i-au călăuzit viaţa şi i-au pecetluit soarta. Decizii, nu totdeauna justificate prin perspectiva istoriei.

În opinia mea, mareşalul Antonescu a crezut, ca mulţi dintre generalii de azi, că militarul de carieră şi politicianul pot coexista. Ca unică personalitate. Strălucind în ambele ipostaze. Greşeală capitală. Pe care mareşalul o plăteşte şi acum. El şi urmaşii săi. Pentru că politicianul din el a anulat, definitiv pentru posteritate, realele sale merite ca ostaş. De om care a iubit sincer şi constant soldatul şi l-a respectat. Iar, militarul din el a obligat politicianul la comiterea unor greşeli de neiertat pentru un om politic. Greşeli care au modificat, poate, destinul naţiei.

Soarta mareşalului ar putea fi o pildă pentru unii generali de acum. Dacă ei ar avea luciditatea necesară şi puterea de a renunţa la tentaţiile politicii. Lucru de care mă îndoiesc.

Teo Palade

8 octombrie 2010

Articol preluat de pe TeoPal Blog

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

4 Responses to “Remember – 15 (Note şi însemnări, 1996 – 1998)”

  1. micutzul says:

    Am stat pe ganduri daca sa scriu sau nu ceva cu privire la acest articol, mai ales avand in vedere ca din postarile anterioare, multi au putut sa/si dea seama ca sunt pro maresal.
    Faptul ca cel care , moralmente, l/a condamnat la moarte isi serbeaza ziua de nastere in aceste zile, ma determina sa spun ca regret sincer , ca roman, tradarea maresalului si asasinarea acestuia. Intrebarea pe care mi/o pun tot timpul cand am ocazia sa discut despre cel mai de seama militar ( opinia mea ) al Armatei Romane, este daca a fost respectat si indragit de militari ? Daca da , atunci de ce nu l/au eliberat ? Daca nu, de ce nu ? Sa nu creada cineva ca nu ma gandesc la ce consecinte ar fi avut eliberarea sa, dar o natiune mai bine pierde mandra, decat tarata in noroi aproape 60 de ani.
    In final doresc sa precizez ca este cunoscuta scrisoarea dr. Filderman , prin care acesta recunoaste ca in Romania nu a fost holocaust si ca maresalul a facut tot posibilul pentru ca evreii sa nu fie dusi in lagarele de exterminare….
    Intrebarea de baza este de ce sa il scoata din Istorie ? Pe cine a suparat mai rau , pe rusi sau pe anglo americani ? Noi nu am facut presiuni ca nemtii sa/l scoata din istorie pe Hitler sau rusii pe Stalin. De ce noi sa ne plecam capul si sa ne terfelim istoria fiindca asa vor smecherii zilei ? Este Istoria noastra si trebuie sa ne mandrim cu ea si cu cei care au faurit/o.
    Sau ce mai urmeaza sa ne ceara italienii sa ne dezicem de Decebal, sau turcii de Stefan Cel Mare ? Ca in tara asta e posibil orice…

  2. micutzul says:

    PS
    Toti imbuibatii care in vremuri grele pentru tara si armata sa , au acceptat grade murdare, calcand in picioare si terfelind onoarea ostaseasca ar trebui ca o clipa sa se intrebe daca merita armata Romana sa fie umilita in asemenea hal iar ei sa fie inaintati in grad de cei care au numit ” nesimtiti ” rezervistii armatei.

    ” Onoarea

    Hărăzită să tot stea
    Strălucind, printre titani,
    Uneori e-o acadea
    Ce se vinde pe doi bani.”

    definiţie epigramistică de Dimitrie Jega din Dicţionar de epigrame (1981)

  3. maciuca.vasile says:

    @micutul 1:16

    in sfarsit, scrii si tu un comentariu cu care pot fi de acord 100%!

    io am speranta ca vor veni si zilele in care vom avea atata minte-n cap sa ne cinstim inaintasii si sa repunem pe fiecare la locul sau in istoria neamului. poate atunci cand vom fi un popor, cu adevarat!

  4. micutzul says:

    @ MACIUCA VASILE

    Eu nu scriu si nu postez pentru ca cineva sa fie de acord sau nu cu cele scrise de mine. Redactia imi ofera locul unde sa imi desfasor dreptul la opinie si la cuvant. Cat timp mai avem aceste drepturi…Nu stiu de cand citesti sau de cand postezi dar tot ce am scris eu a stat sub semnul onoarei si demnitatii militare si a sprijinit actiunile celor care ne apara drepturile militarilor. Nu mi/am permis sa jignesc sau sa fiu dur in vorbe decat atunci cand am simtit ca un om murdar pe maini si cuvinte atinge haina militara. Intre ghilimele.