Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Remember- 8 (Note şi însemnări 1996 – 1998)

August 1997

Festivitati la aniversarea a 80 de ani de la batalia de la Marasesti

La 6 august s-a sărbătorit la Mărăşeşti împlinirea a 80 de ani de la istorica victorie a Armatei Române asupra trupelor germane.  Am fost  invitat la ceremonie şi am participat.

Încerc să-mi explic de ce episodul Mărăşeşti (6 august-3 septembrie 1917) apare ca o filă glorioasă în istoria Armatei Române. A fost obţinută o “victorie istorică”?  Revăd, din impresionantul studiu „Istoria militară a poporului român”, jurnalul de front al întregii operaţiuni din acele zile. Nu pot ajunge la o concluzie clară. În zecile de acţiuni de luptă derulate timp de aproape o lună trupele noastre nu au înaintat nici un metru. Din contră. Sfârşitul operaţiunii a găsit trupele române retrase în adâncime circa 8 kilometri pe un front cu lărgimea de aproape 35 kilometri. Deci, din punct de vedere strict militar, tactic, nu pare a fi un succes.

Desigur, a fost o victorie din punct de vedere strategic întrucât s-a oprit ofensiva nimicitoare a armatei germane. Dar nu cred că numai asta dă reala însemnătate a evenimentului, cu atât mai mult cu cât acolo am luptat alături de trupele ruseşti iar germanii trecuseră deja, ca prin brânză, peste mai mult de două treimi din teritoriul ţării.

Înţeleg că adevărata măreţie a luptelor de aici o dă JERTFA! Acolo, în satele din jurul Mărăşeştiului au pierit zeci de mii de tineri a căror singură vină a fost că luptau într-o armată prost echipată, lamentabil dotată din punct de vedere armament şi comandată, nu de puţine ori, iresponsabil.

Numai în ziua de 25 iulie/7 august 1917, după ora 13.00, atunci când maiorul Atanase Ionescu, comandantul batalionului 3 din Regimentul 32 “Mircea” a hotărât lansarea contraatacului la baionetă împotriva mitralierelor nemţeşti, timiţându-şi subordonaţii în luptă numai cu cămaşa pe ei, fără vestoane, fără căştile metalice protectoare, au murit 34 de ofiţeri şi 1770 de soldaţi! Între ei, desigur, maiorul Atanase Ionescu, alţi 22 de ofiţeri şi cei 1005 soldaţi, toţi din Rregimentului 32 “Mircea”.

Da, cu baioneta împotriva mitralierei! Atâta aveau, cu asta au plecat la război, cu asta au luptat! Se albise pământul cu cămăşile soldaţilor români morţi acolo, în „sectorul dintre Moara Albă şi Străjeru”!

De ce simt nevoia să recurg la istorie? Pentru că acolo, la Mausoleul Soldatului Român, au rostit cuvântări avântate politicieni, au fost depuse coroane de flori, a fost lăudată Armata Română, a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor neamului. Însuşi preşedintele Constantinescu a subliniat „respectul de care trebuie să se bucure armata ţării”.

Cât cinism! În aceeaşi zi de 6 august 1997, cînd cinsteam lângă clădirea-cimitir eroismul soldatului român, se anunţa ciuntirea bugetului armatei cu 800 miliarde de lei. Se condamna la blocaj şi se prefigura intrarea în colaps a armatei.  Militarii, erau puşi în situaţia de a alege: se plătesc salariile ofiţerilor şi subofiţerilor sau se hrăneşte trupa? Nu mai erau bani pentru amândouă. De îmbunătăţirea echipării ori continuarea aplicării programelor de înzestrare, nici vorbă!

Cele două momente concomitente ilustrează cum nu se poate mai bine iresponsabilitatea conducătorilor ţării şi imensa minciună pe care, aceiaşi politicieni, o întind peste ţară.

Suntem blestemaţi să nu învăţăm niciodată din lecţiile istoriei.  Ca şi cu 80 de ani în urmă, batjocorim soldatul român, armata în totalitatea sa. Nu-i asigurăm minimul necesar pentru ca în caz de război să nu plece pe front pe post de condamnat la moarte.

Procedând aşa cum o facem acum, vom privi fără pic de remuşcare cum, din vina noastră, copiii aceştia mor. Apoi vom lăcrima, îi vom numi eroi, vom ţine slujbe şi cuvântări deasupra grămezilor oaselor lor fărâmate de gloanţe. Banii necesari acum pentru echipare, instruire şi dotare îi vom da mai târziu  pentru ridicarea de mausolee.

Întregul discurs prezidenţial a fost construit pe sintagmele: „suntem un neam de supravieţuitori…”; „am urcat timp de secole pe culmile disperării…”; „trebuie să putem vedea (!) în destinul chinuit al acestei naţii semnul eternităţii…”; „strângând din dinţi să mergem mai departe…”;

Asta acum, când ne zbatem într-o cruntă sărăcire ( nu numai sărăcie!) generată de decizii aberante şi hoţii demne de cartea recordurilor.

Nu le-o fi ruşine?

Teo Palade

30 iulie 2010

articol preluat de pe TeoPal Blog

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

4 Responses to “Remember- 8 (Note şi însemnări 1996 – 1998)”

  1. cititor says:

    Unde au fost azi,ca si in alte ocazii,membrii CSAT in frunte cu presedintele acestuia? Ce vreti dovada mai buna pentru a vedea atitudinea celor care ne conduc,care hotarasc destinele tarii in general,ale armatei in special!?

  2. Vulpoiul Plictisit says:

    Ia vezi amice articuler , cat face in aritmetica 1917+80 =?
    In rest , toata stima pentru memoria acelora care au luptat. Oare , pentru ce ?

  3. rdancuta says:

    Vulpoiului Plictisit

    Amice comentator chiar daca esti vulpe si chiar daca esti plictisit, CASCA OCHII bine cand citesti.

    Sunt note (amintiri) apartinand autorului scrise în 1997.

    Deci 1997 – 80 da 1917

    Redactia