Militarii britanici nu iartă ipocrizia politicienilor

militar britanic ranitPremierul britanic Gordon Brown a fost criticat de veteranii grav răniţi în războiul din Afganistan care au refuzat să se întâlnească cu acesta, calificând vizita la spital drept “oportunistă” şi “o pierdere de timp”.

Peste jumătate din militarii trataţi la spitalul Selly Oak din Birmingham au cerut să fie trase perdelele rezervelor unde sunt îngrijiţi sau au evitat deliberat să se întâlnească cu premierul.

Brown a vizitat la 2 septembrie aripa spitalului Selly Oak unde primesc îngrijiri circa 25 de militari răniţi. Militarii fuseseră înştiinţaţi despre vizită şi întrebaţi de către personalul medical dacă vor să discute cu el.

Militarii, care au fost grav răniţi pe frontul din Afganistan, au calificat vizita lui Brown drept “oportunistă” şi o “pierdere de timp”.

“Aproape că suntem rezultatul unei relaţii nedorite (…) nu a făcut nimic pentru noi”, a declarat un militar, nemulţumit din cauza lipsei echipamentelor militare şi a indemnizaţiilor foarte mici pentru starea gravă în care se află.

Sapper Matthew Weston, în vârstă de 20 de ani, este unul dintre cei mai grav răniţi militari care a supravieţuit. El şi-a pierdut ambele picioare, braţul drept din cauza exploziei unei bombe în apropiere de localitatea Sangin, din provincia Helmand. “Nu am vrut să vorbesc cu el, n-am vrut să-mi pierd timpul discutând cu cineva care a încercat doar să-şi îmbunătăţească imaginea. Mi-am petrecut timpul în acea zi alături de familia mea”, a declarat el.

Potrivit The Sunday Times, interesul pentru militarii răniţi pare a evidenţia disensiunile dintre militarii din linia întâi din Afganistan şi Guvernul lui Gordon Brown .

La începutul acestui an, un raport oficial, nedezvăluit de secretarii de stat, arăta că militarii sunt expuşi riscului din cauza eşecurilor “endemice” ale Ministerului Apărării.
Potrivit raportului, lipsa furnizării de echipamente eficiente a fost pusă pe seama “conflictelor politice” şi a incompentenţei Guvernului, iar finanţarea proiectelor improvizate a depăşit bugetul cu peste 35 de milioane de lire sterline.

sursa: The Sunday Times