Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Armata lui Duşa sub zodia “Re”-urilor

După reducere, redislocare, recalculare, revizuire, reconstrucţie iată că a venit vremea şi a restructurării armatei. A armatei lui Duşa, că fiecare ministru a ţinut să adauge după “re” ceva şi să nu facă mai nimic. Greşesc. A redus şi a tăiat şi nu a dat mai nimic. De rămas, am rămas cu ceea ce se poate vedea. Orice analiză a stării e de prisos. Lucrurile rele dar şi bune se văd cu ochiul liber şi nu ne trebuie conferinţe de presă ca să ne dăm seama.

Aflăm azi de la ministrul PSD al Apărării, Mircea Duşa, că “ne pregătim pentru restructurarea şi modernizarea Armatei”.

Şi pentru a fi nuanţat ca orice absolvent de Ştefan Gheorghiu cu diplomă veritabilă – deşi nu se prea mândreşte cu asta –  ne spune că: “Fac această precizare în primul rând pentru militarii români: restructurarea nu înseamnă restructurare de personal. Restructurarea înseamnă operaţionalizarea unităţilor militare, astfel încât să putem îndeplini toate misiunile, fie că este vorba de misiuni terestre, aeriene sau navale. Armata Română a fost restructurată din punct de vedere al personalului. Cunoaşteţi că Armata avea vreo 350.000 de oameni, în condiţiile în care serviciul militar era obligatoriu, şi în momentul de faţă are între 80.000-90.000 de oameni, conform obiectivelor şi angajamentelor pe care ni le-am asumat atunci când am intrat în NATO”, a spus Mircea Duşa.

Adică a dat drumul porumbelului după care încearcă să-l bage înapoi în cuşcă. Cam greu să treci de la limbajul de lemn la limbaj liber, democratic etc…

Mă întreb însă de ce o fi trebuind să-i zicem la”operaţionalizare” “restructurare”. Eu cred că de fapt dl. ministru habar nu are ce înseamnă cele două noţiuni. Lucru grav, că le foloseşte. Lucru şi mai grav, că nu are consilieri să-i spună. Lucru foarte grav, ministrul vrea să pară altceva decât este. Se vrea expert! După expertul Oprea am ajuns la expertul Duşa. Unul militar fanfaron, altul activist PCR disimulat. Între ei, un domn Dobriţoiu, care a amestecat armata cu politica şi vorbăria goală cu afacerile dubioase.

Mai aflăm de la Duşa că ne modernizăm. Asta e tare. E la 2 zile după ce Parlamentul a aprobat achiziţia a 12 avioane mai vechi de 30 de ani. Asta da modernizare! Eu zic să ne uităm la muzeul militar britanic şi cel german (pe ăşia chiar trebuie să-i îmbunăm) şi să le cumpărăm ceva fier vechi, pardon, tehnică militară modernă.

Oricum, noutatea lui Duşa cea tare e că ne spune din nou (oare pentru a câta oară) că “După cinci ani de scădere a bugetului Armatei, este primul în care avem un buget mai mare”. Şi mă întreb: la ce folos? Dar ne spune tot Duşa că “este primul an când realizăm obiective care trebuiau realizate de mult sau să începem procesul de realizare a acestor obiective, care, din diverse motive, nu au fost începute. Dar am ajuns la limită şi trebuie ca aceste obiective de modernizare a Armatei pe care ni le-am propus să le începem în acest an, astfel încât să nu pierdem capabilităţile pe care trebuie să le aibă România şi în ceea ce priveşte forţele terestre, cele aeriene şi cele navale”. Asta a declarat ministrul Mircea Duşa, în faţa presei prezente la Bistriţa pentru a afla veşti despre Armata Ţării.

Tradus, declaraţia sună cam aşa: “Cuţitul a ajuns la os”. Forţele terestre nu au tancuri, transportoare şi camioane, aviaţia- avioane de luptă şi elicoptere de atac, marina- armament cu ce să tragă sau acumulatori ca să folosească singurul submarin.

E important însă că, CSAT a aprobat o aşa- zisă strategie de înzestrare a Armatei. E important, zic ei, pentru că instrumentele prin care să o şi implementeze lipsesc cu desăvârşire. Vezi situaţia cu avionul multirol. CSAT aprobă înzestrarea în 2010 într-o formă (24 avioane vechi din SUA n.r.), tot CSAT o schimbă în 2012. Între timp, guvernul zice că nu are bani, parlamentul că nu are treabă cu asta, şi armata se descurcă cum poate. În general prin operaţii de PR să nu le zic de prostit proştii sau PSYOPS.

Interesant e că nici Duşa şi nici preşedintele nu au ieşit public să ceară modificări ale Constituţiei în ceea ce priveşte rolul CSAT în asigurarea securităţii naţionale. Căci se pare că securitatea naţională a ajuns un moft. Apropos, mai ştie cineva ceva de Strategia Naţională de Apărare?

Între timp domnul Duşa evaluează opera şefului său, Oprea, de cedare pe degeaba a unor terenuri, cazărmi, poligoane şi promite şi el nişte mutări de poligoane dacă… Dacă, oricum nu o să se întâmple nimic. A realizat Oprea, cu Udrea şi primarii PDL – cărora le-a dat terenuri – ceva  pentru Armată? Măcar de-i punea pe ăia să vopsească cazărmile care mai stau în picioare tot era ceva. Aşa… le-a dat şi a adunat primari trădători sub sigla unui partid de trădători.

Eu cred însă în vorbele lui Duşa. El nu va spune ceva care să deranjeze pe cineva şi în nici un caz nu va face ceva ca să supere.

Vezi cu povestea cu pensiile. A spus el că nu se mai recalculează pensiile foştilor militari? A spus! Şi ce s-a întâmplat? Sute de persoane, poate mai mulţi, au primit noi decizii cu cuantumuri recalculate, bineînţeles în scădere. Cam asta e puterea cuvântului lui Duşa.

Stă SMFT-ul fără şef de luni bune? Stă! Cam asta e puterea de decizie a lui Duşa. Arta improvizaţiei şi a discursului fără conţinut. Deja mă îngrozesc când mă gândesc că va trebui numit un nou şef SMG, iar unele nume ce se vehiculează frizează ridicolul.

Noroc cu acţiunea de scoatere a victimelor din Muntenegru, că am părut şi noi că avem ceva dotări. A pozat în mare salvator.

Acum s-a văzut importanţa dotării cu tehnică nouă, performantă. Că de trebuia să pună SMURD-ul tehnica medicală în Hercules … Dar acolo s-a văzut decizia strategică care probabil a luat-o cineva la vreme fără să-şi dea seama panglicarii şi să o saboteze. Avioanele Spartan chiar şi-au dovedit eficienţa. Mi-ar fi plăcut însă să văd echipele spitalelor de linie ale Armatei printre cei de la SMURD. Ar fi crescut moralul militarilor care îşi servesc Ţara în  zone de conflict. Că acolo SMURD-ul ajunge mai greu.

Mă bucur însă că Duşa nu şi-a trecut în vocabular şi termenul “revitalizare”, asta cu referire directă la avioanele F-16 vechi şi foarte vechi din Portugalia care nu vor mai fi revitalizate. Cel puţin, nu pe contractul ăsta. Şi mă mai bucur cum se luptă pentru industria de apărare. Pur- şi -simplu un leuţ nu o să intre în această ramură industrială în urma gloriosului contract de achiziţie de vechituri. Şi mentenanţa o s-o facă alţii că de, noi avem doar 4 facilităţi ale industriei aeronautice şi ele probabil se reorientează. Unii spre croaţi.

Oricum va fi mare păcat când Armata se va întoarce acasă din Afganistan. Ce vom mai comunica în spaţiul public? Cu meritele cui o să ne mai lăudăm?

La final, ar mai fi de spus că nu mi-am propus să-l atac pe ministrul Duşa. El e un personaj confortabil politic, trecător prin ministerul pe care întâmplător îl conduce şi care, cred,  nu vrea să facă rău nimănui. Rămâne de văzut însă cât bine vrea şi poate face Armatei de a cărei imagine se foloseşte.

Raul Dăncuţă, InfoMondo Militar

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

24 Responses to “Armata lui Duşa sub zodia “Re”-urilor”

  1. szilard says:

    Un articol bun si logic, ma mir de ce nu intervine Ponta.

  2. De La Logistica says:

    Mai in gluma , mai in serios pot sa zic ca , in urma acestei restructurari promise de mai marele armatei , eu , de la logistica , nu voi mai intampina greutati in asigurarea BOULUI GHEO a cate o pereche de izmene/ an , pe care sa le razuiasca , in perioadele de liniste , cu limba lui aspra , fiindca sapun sau detergent inca nu-i pot asigura.

  3. Catalin Stoian says:

    La nivelul organizatiei apararii din diferite state s-a infiintat cate o structura care sa proiecteze arhitectura organizationala viitoare.
    Aceasta necesitate apare la diferite momente de timp datorita atat evolutiei proceselor interne, cat si modificarilor in mediul exterior organizatiei (aparitia de amenintati, schimbarea conditiilor geopolitice, schimbari sociale la nivel national etc).
    Deci e nevoie de schimbare. Acest proces de schimbare are un nume pe care nu l-am inventat noi ci e folosit la NATO, “TRANSFORMATION”, fiind creat si o institutie specializata ACT – Allied Command Transformation.
    In SUA s-a infiintat J9 care se ocupa cu acest proces. Mai mult au o agentie care a functionat intre 2005 si 2011 cand a desfiintat-o Robert Gates, BTA – Business Transformation Agency. Daca vezi ce a facut aceasta agentie te iei cu mainile de par ce inseamna procesul de proiectare a unei arhitecturi organizationale in domeniul apararii.
    Nu am idee cum va decurge procesul de “restructurare si operationalizare” in Armata Romaniei, dar as fi curios sa stiu ce metodologii sunt folosite (Lean Six Sigma, Entreprise Architecture etc) si ce tipuri de specializari au cei care lucreaza la acest proiect (CIO, business analisti, arhitecti de structuri organizationale) si ce framework-uri sunt folosite pentru descrierea noii arhitecturi.
    Ce companii de consultanta specializate vor fi implicate si cat vor costa contractele.
    Cand NATO a dorit sa isi transforme structura agentiilor a facut un contract cu IBM care i-a pus pe masa un document cu cap si coada in care au fost sesizate slabiciunile si au fost identificate variantele alternative de urmat.
    Bineinteles a fost facuta si o analiza cost-beneficiu pentru ca orice proces de schimbare are un cost. Oare se va face aceasta analiza si la nivelul MApN?
    Care vor fi costurile calitatii (si calitatea are costuri)?
    Sau tot ce am spus mai sus va fi ignorat cu desavarsire si cea mai mare expertiza va consta in joaca sefilor cu patratelele pe hartie (o patratica = o structura) care vor fi amestecate ca intr-un puzzle si apoi fiecare isi va da cu parerea cum sa le puna la un loc, sa le grupeze si sa le uneasca cu liniute?
    In alte tari procesul de transformare in organizatia apararii este foarte transparent deoarece opinia publica trebuie sa stie pe ce da banii.
    Sunt convins ca asa cum a decurs in mod aproape opac procesul de selectare a noului avion multirol pentru fortele aeriene, va decurge si acest proces de “restructurare”, deoarece avem de a face cu informatii “clasificate”.
    Totusi ca sa fim pe placul domnului ministru, dar si pentru a gestiona procesul de schimbare organizationala, propun sa se infiinteze o Agentie de Restructurare si Operationalizare a Apararii (AROA???)

  4. Catalin Stoian says:

    ADDENDUM: Si pentru ca am uitat in comentariul de mai sus, acesta este link-ul pentru a vedea cum se abordeaza profesionist o transformare organizationala la aparare:

    http://dcmo.defense.gov/products-and-services/business-enterprise-architecture/10.0/classic/index.htm

  5. lute says:

    Ei, da! Acum am priceput de ce scrierea-ti este plina de “furculitioane”. Bravos, natiune!

  6. anonim says:

    @szilard. A intervenit: “…nu concep ca un medic rezident sa castige 1000 lei si un general 150000, in conditiile in care acesta nu face nimic…”

  7. Gheo says:

    Un articol bun, care conţine o analiză la obiect. Aveţi dreptate, când semnalaţi faptul că procesul de operaţionalizare şi modernizare a Armatei nu începe acum; acest proces a început demult. Dacă nu aveam îndeplinite unele obiective prioritare, nu eram admişi în NATO. Că se continuă îndeplinirea pas cu pas a unor obiective, care se întinde pe o perioadă de timp mai mare, este cu totul altceva. Implicit, prin îndeplinirea acestor obiective armata noastră se modernizează şi îşi întăreşte capabilităţile. Lipsa unor consilieri pricepuţi este semnalată în articolul dumneavoastră. Felicitări pentru această analiză!

  8. Onestul says:

    Ma intreb daca dupa atatia “re”,Romania va mai fi un stat independent,unitar si indivizibil si daca “ciuruita….umbrela NATO” ne va ferii de ….”intemperiile”istoriei…….Pana atunci,eu zic sa mai faceti vreo doua “carute de generali”,sa avem paritate intre soldati si generali.Cat priveste “dotarile” astea second-hand,sa avem grija sa nu le fure tiganii si sa le duca la fiare vechi……Ar fi de ras,daca nu ar fi de plans.

  9. Trifon Gruju says:

    Criteriul de restructurare este “La vremuri noi, tot noi.” Aplicarea lui se face in mod democratic: voi, subordonatilor, noi aprobam – ca oricum nu ne interseaza ce iese.”

    Cand am primit comanda unei unitati, un coleg care venise in comandament din functia de comandant mi-a dat acest sfat: ” Cand nu stii ce ai de facut, ameteste-i, sa nu isi dea seama!”. Cred ca acesta este instrumentul utilizat in “proiectarea” structurilor viitoare.

  10. Trifon Gruju says:

    Daca nu intelegi tu, nu inseamna ca neaparat este ceva rau. Dar cine nu poate fi poet, devine critic si Iute.

  11. ANDU says:

    AR TREBUI DATI AFARA(DINTRE CEI ACITIVI) TOATE TARFELE CARE AU TACUT SI SUSTINUT DESFIINTAREA PENSIILOR MILITARE,SPUNAND CA, PANA O SA IASA EI LA PENSIE,ORICUM SE SCHIMBA SISTEMUL DE PENSII MILITARE.

  12. lute says:

    Mare facatura o fi sa amesteci limbile, poetule… Fie la tine, acolo!

  13. Mese says:

    Care spitale de linie? Ca nu stiam sa avem asa ceva. Eventual de la SMU-uri… dar acolo nu prea cred sa existe cineva care sa faca asa ceva.

  14. Bure Bista says:

    Stimate dl Catalin Stoian,

    Dvs vorbiti de lucruri certificate, de activitati de analiza, evaluare, planificare si decizie logice. Ori in fapt se intampla cam asa:

    – se dau tancurile de la Someseni la Botosani, la Someseni se aduc tancuri de la Turda, se desfiinteaza unitatea de tancuri de la Someseni, dupa care si cea de la Turda, se ia unitatea de tancuri de la Dej si se muta la Bistrita dupa care se muta la Turda. Ati priceput ceva? Cred ca nici cei care au planificat-o si … negandit-o.
    – dar cea tare e ca se desfiinteaza unitatea de tancuri de la Targoviste, se predau tancurile dupa care se reinfiinteaza fara tancuri si tanchisti.

    Stimate domn daca asta nu e tradare nationala atunci care e? Oare procuratura militara cea lenesa ( la cate actiuni are nu pot sa-i zic altfel) nu vede, nu intreaba? Nu ma mira ca sunt pline puscariile de generali si mai nou de ministri ai aprararii.

    Pai sa-i lasi pe astia sa restructureze si operationalizeze e ca si cum ti-ai da copilul sa ti-l creasca lupii. Ei se pricep la adusul fufelor prin minister si bauta apa din fondul de protocol.

    Cati din cei care au lucrat prin comandamente NATO se regasesc macar in functii de consiliere si sunt ascultati? Macar de ne-am incadra functiile de la NATO am castiga cea mai mare expertiza mai multa decat 10 cursuri de la UNAp cu specialisti nespecializati.

    Altel o sa ramenm pe mana unora ca Zisu, asta habar nu are de infanterie ca a chiulit de la ore, care face pe managerul el avand probleme grave cu apartamentele, doctoratele si alte matraplazacuri dar i-ar surade o functie de sef SMG. Auzi Zisu sef SMG?! Asta e un Oprea dar imbracat legal in haina militara. Halal.

    Cam asta e viziunea despre restructurare, operationalizare. Noroc cu cei de la batalioane ca se mai descurca in fata aliatilor. Astia stiu engleza, proceduri, se implica, in sus insa … bate vantul. Vorba lui Ioan Sorin cum sa duc un general in teatru de operatii sau un comandament de brigada cand trebuie sa-i asigur 3 rotatii. Vedeti CTZ. A fost vreodata comandat de un roman? Nu noi am dat carnea de tun. Radem d eitalieni. Aia si-au comandat intotdeauna militarii lor nu i-au dat aiurea pe la aliati si nu le-au cerut cu imp[rumut tehnica militara.

    Noi cerem ca un presedinte care a vandut flota, el fiind marinar (Atentie am spus vandut in sensul in care domnia sa a declarat ca a semnat ordinele de ministru, deci nu ma refer la legalitate) si nu l-a durut sufletul sa se ocupe de securitate nationala. Pai asta nu are cum sa priceapa ce inseamna aia. Cu informatii nu faci nimic daca nu ai si decizie.

    In Parlament legea de achizitie a avioanelor a fost sustinuta de un avocatel de la Mures ce se joaca dea secretarul de stat si de loctiitorul departamentului de inzestrare care a stat mai mult degeaba in ultimii ani pe acolo (mai si mint guvernul ca au trimis furnizorilor cereri de oferte cand ei in fapt trimisesera cereri de informare care logic nu puteau avea si oferte financiare). Ma bucur ca nu au fost prezenti aviatorii ca astora lea fost jena. Oricum trebuie sa le fie caci in afara de Croitoru NICIUNUL nu a avut pozitie publica vis a vis de ce se intampla cu aviatia. Mi-e jena de seful SMG ca e pilot si sta…. Cand o sa incheie mandatul o sa raporteze la bilant ca a … .

    Ma opresc aici caci altfel ma opresc cei de la redactie….

  15. aurel says:

    Asteptam si celelalte modernizari – 10 tancuri nemtesti din 1940, 10 Humvee-uri care au facut razboiul din Irak, o corveta belgiana din 1970…

  16. cornel says:

    12 avioane de pe vreamea lu’tataia (pupam “limbaj decent”) adică “ceva fier vechi, pardon, tehnică militară modernă” -cum bine spune autorul. Astea modernizări, da noi, ca prostii, ne facem că nu pricepem.

  17. barbusorin13 says:

    ce sa facem cu avioanele sa zburam dupa ciori (se ia spaga grasa ca la autostrazi) cu cine sa ne batem? spalare de bani si mai zicem ca nu suntem escrocii Europei.

  18. promotie1980 says:

    Daca mai tineti minte, in revista asta saptamanala “Observatorul militar” undeva intre 1995-1997 era un interviu cu ministrul apararii de atunci, unde ne spune el ca trebuie sa restructuram armata ca e supradimensionata, ca este slab platita, ca e slab inzestrata, numai asa vom avea salarii decente si dotare pe masura. Si uite ajunsaram in 2013 si avem o cohorta de generali (si colonei si lt.col, si mr la greu!!!), care mai de care mai filosof si doctor nu stie nimeni in ce anume!!!, dar dotare ioc, salarii cat sa traiesti de la o luna la alta…
    Sa ne restructuram cu bine!

  19. Balcifer says:

    @ Bure bista – de ani buni zic eu cum ca marii gradati ai armasii nationale nu au facut si nu fac ..o ceapa degerata ! Ii vedemacum – au umplut puscariile si au pus umarul ca Ostirea sa se destrame !
    Sustineti in functii de decizii cpt. Mr si cel mult lt. col!~ Astia mai STIU si mai POT sa faca …mai si vor !!!

  20. lute says:

    Lozinci, tatucule, lozinci…

  21. Balcifer says:

    Vezi ca te zic lu Marcu sau ..Anton!! Care sunt ..lozincile?

  22. Tarabostes says:

    Nu mai stim folosi limba romana! Am trecut de la ,,furculision” la ,,furculișăn”. Parcă, ,,dă mai bine așa”! Pentru semidocți sau…,,sfertodocți”!

  23. STOPS says:

    DOMNULE … TAKE CARE! … că dacă te “citește” dottore TANASE de la GÂNDIREA MILITARĂ ULTRASECRETĂ, s-ar putea să te angajeze manager de CORECTURĂ la observatorul respectiv … și de ZIUA IMNULUI să te dea în direct cum reciți versurile CA LA TĂNASE !!

  24. gheo says:

    “Limbajul” politicienilor, orice ar exprima, trebuie ascultat, perceput si “mai ales crezut” … ca atare, nu este o noutate, ce, cat si cate spun … si ce si cat fac mai ales !.