Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Armata pe mâna cui? General de carton ministru al Apărării? E posibil aşa ceva?

Stau şi mă cutremur! A fost publicată o listă cu viitorii miniştrii din guvernul Boc IV (sau III sau cât o vrea el). La poziţia “Ministru al Apărării” figurează numitul Oprea Gabriel. Independentul Oprea. Independent faţă de cine?

Pe lângă senzaţia de umilinţă ce o încerc, mai sunt dominat de o puternică scârbă! Da, mi-e scârbă să văd că Armata a ajuns un ciolan de ros pentru personaje lipsite de simţul onoarei şi al demnităţii. Habar nu am cine e acest individ, dar ceea ce înseamnă el ca acţiune politică, profesională, şi, se spune, şi “antreprenorială”, mă îndreptăţesc să-mi subliniez aprecierile.

Ce mă înspăimântă mai mult, e faptul că Armata a ajuns tot mai jos în ordinea de precădere a Guvernului României, personajele care ocupă vremelnic funcţia de ministru al Apărării fiind din ce în ce mai de slabă calitate.

Şi s-a văzut întotdeauna când la MApN au fost neaveniţi sau rău intenţionaţi. Vă amintiţi scandalurile legate de Babiuc sau Atanasiu? După afacerişti veroşi şi “gigoloi” de complezenţă sau incapabili, iată că a venit rândul unui cerşetor de stele, a unui politician fără coloană vertebrală să se cocoaţe în biroul ministerial din Dealul Arsenalului. Mai e, pe deasupra, şi un om care a părăsit Armata de două ori. Dacă-i plăcea Armata îşi continua cariera militară, aşa cum o fac toţi ofiţerii de carieră. Ori el a preferat o ascensiune accesând uşile din spate, nu drumul drept, al Onoarei şi muncii susţinute.

Dar sunt cuvinte prea mari pentru un om atât de mic.

Îmi va fi greu să-mi închipui ce e în sufletul corpului de conducere al Armatei. Oricum, un lucru e clar.! Simplul fapt că ministrul Apărării nu va fi al partidului de guvernământ arată şi nivelul resurselor ce-i vor fi alocate ministerului şi importanţa cuvântului ministrului în dezbaterile Guvernului.

R.D., 18 decembrie 2009

PS Acest articol e scris cu speranţa sinceră că nominalizarea generalului de carton Oprea nu se va produce, imaginea Armatei nefiind şifonată de încă o situaţie jenantă!

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

19 Responses to “Armata pe mâna cui? General de carton ministru al Apărării? E posibil aşa ceva?”

  1. ionica_minune says:

    Draga redactie……….
    Ma surprinde reactia domniei tale si stau si ma intreb la ce va asteptati in definitiv? La un ministru care sa bata cu pumnul in masa si sa spuna ca nu mai trimite militari afara din lipsa de bani? La un ministru care sa spuna ca nu mai trimite oamenii la moarte sigura nefiind dotati corespunzator? La un ministru care sa spuna ca nu a achitat hainele militarilor pe anul 2009? La un ministru care sa spuna ca are contracte in derulare si nu are bani sa le plateasca?La un ministru care…………
    Nu draga redactie. Este normal ceea ce se intampla si era de asteptat, intrucat nu se doreste un ghimpe in coasta in aceste momente grele, ci un mameluc mai “mameluc decat cel dinainte care sa taca si sa inghita ceea ce i se da.
    Sincer, cum am mai spus, armata isi merita soarta. La generalii care ii avem, ne-a ploconit Dumnezeu cu un ministru pe masura. Problema este ca salariile acestor generali cresc in urma grilei unice, in timp ce la sgv stagneaza…….
    Astia sunt generalii care ne conduc.

  2. schwartzkopff says:

    Felicitari RD. Un articol scris bine, frumos cu un subiect scarbos. Imi exprim si eu speranta, ca militar activ, slujitor sub drapel, ca un astfel de personaj mizerabil nu va ajunge sa ne reprezinte in executiv.

  3. army says:

    prafrazandu-l pe Eminescu…nu credeam sa ajung vreo data sa vad armata pe mana unui incult,primitor de grade militare si didactice la apelul de seara….acum la 20 de ani de la revolutie ,imi aduc aminte cat se vorbea de promovarea valorilor….si acum ce vad…incultura si impostura sunt la rang de virtute…..poate se gaseste cineva in tara asta sa nu lase armatape mana unui incult cu multe stele….ajung sa-mi para rau dupa Babiuc si Atanasiu

  4. Altfel says:

    Opinia celui ce a scris acest articol este de inteles. Este de inteles de catre cine!?! Din pacate, de catre cei ce nu pot influenta mersul lucrurilor. Pe cine deranjeaza prezenta unui astfel de ministru? Pe cei ce AU FOST, dar NU MAI SUNT parte activa a armatei? Ei, si? Atata vreme cat partea activa a armatei tace, orice este posibil. Iar partea activa a armatei este, din ce in ce mai mult, alcatuita din cetateni care se duc acolo DOAR PENTRU ca nu au alta sansa, sau se duc cu speranta ca vor castiga bani. NU se duc pentru ca ar crede in ceva! Desigur, mai sunt si unii care se duc pentru ca ar crede in ceva, altceva decat banii. Ei bine, astia pleaca din armata dupa cativa ani, atunci cand inteleg ca ceea ce au crezut ei ca ar fi armata s-a dovedit a fi un bluf! Pentru ca, desi armata este DINCOLO de bani, cei ce o conduc HABAR n-au de sintagma asta si, in consecinta, nu dau doi bani pe ea. Ei conduc armata dupa criteriul “ce imi iese mie”. Cel nominalizat acuma se inscrise perfect in acest trend, al lui “ce imi iese mie”. Iar daca partea activa va tacea, si sunt sigur ca va tacea, ailalti, ca mine, ca autorul articolului si ca altii, putem sa ne punem si latul de gat, ca tot degeaba ne zbatem. Asta nu inseamna sa nu-i devoalam. Macar sa nu-si poata imagina ca ne si prostesc!

  5. coriolan says:

    Poate ca, totusi, coloana vertebrala a elitei militare, a generalilor care au trecut prin treptele ierarhiei pentru a obtine gradul si functia, participanti activi la misiuni internationale si detinatori legali ai titlurilor stiintifice, cei care stiu ce inseamna exercitarea actului de comanda inca de la cele mai mici esaloane,…, vor avea puterea sa ridice vocea. Nu trebuie decat sa solicite respectarea Legii, a regulilor bunului simt si a prioritatilor logice specifice sistemului militar. Nu este necesar sa se transforme in lideri “revolutionari” dar TREBUIE SA ISI EXPRIME ARGUMENTAT PUNCTUL DE VEDERE fata de tendinta manifestata de clasa politica de a pune stapanire pe mandria si loialitatea celor care si-au dedicat cariera ARMATEI.
    Domnilor generali, cu orice pret trebuie sa va exprimati opinia, pro sau contra, in privinta a ceea ce se intampla cu ARMATA… Ganditi-va care ar fi fost atitudinea pe care ar fi adoptat-o in prezent liderii militari marcanti din istoria ARMATEI, care si-au asumat, in momente grele pentru ROMANIA, responsabilitatea adoptarii unei pozitii ferme in pofida oricarui risc, uneori chiar cu pretul vietii.
    Daca nu aveti puterea de a va face auzite vocile mai bine optati pentru pensie sau/si un loc caldut in randurile uneia dintre formatiunile politice emergente si lasati ca ARMATA sa fie mai departe loc de pelerinaj al tuturor neavenitilor…
    Cu stima si consideratie,
    CORIOLAN PRICEPUTEANU

  6. babuc says:

    draga R.D.
    Am rezistat noi cu Babiuc ..care nu a facut nici macar armata da..poi cu un general cu 4 stele de carton …si pana la urma urmei.. probabil l/au considerat potrivit pentru formatia noua aparuta BOC 4 EVER

  7. Marlon Juvet says:

    D-le Coriolan, cu chestia cu deţinătorii legali ai titlurilor ştiinţifice eu unul aş avea nişte rezerve serioase de tot… Din păcate, spun asta, pentru că acei care şi-au caştigat aceste titluri “pi buni” se cam pierd in marea masă de “doctori” din aceeaşi categorie cu preşedinta Norvegiei.

  8. Stan says:

    Nu mai sperati nimic dragi camarazi.
    Multi generali actuali sunt de aceeasi factura morala cu cel despre care se face mai sus vorbire.
    Ati vzut zilele acestea lista consilierilor premiati la Cotroceni?
    Printre acestea si un nume fara grad: Ion Oprisor.
    Este de fapt generalul reactivat Ion Oprisor. Cel care in aprilie 2008 a trecut in rezerva si a revenit apoi dupa ce a primit in prealabil peste 1,6 miliarde lei. A primit bani pe care ziarul Gardianul spunea ca „din punct de vedere moral trebuia sa-i returneze”, dar a primit si o stea pentru meritul ca trecea in rezerva.
    Ce putea sa faca acum pentru a fi premiat? Ghiciti dumneavoastra avand in vedee ca STS se afla in coordonarea lui.

  9. eu says:

    carcotiti degeaba. la ce generali ne-am facut si ne-au facut este normal ca cel din frunte sa fie aidoma lor. uitati-va la marinar. n-are nicio treaba cu bunul simt, dar cu armata ? renuntati. cocosati-va si plangeti. armata nu mai este demult ce-a fost. e un fel de c.a.r. tiganesc in care fiecare se chinuie sa scoata cat mai mult din functia in care a fost uns.

  10. ionica_minune says:

    De fapt, aici trebuia sa postez comentariul:
    Mai oameni buni……..
    Desi sunt sigur ca-mi vor sari multi la jugulara ma risc…….
    Hai sa-i acordam si lui Oprea ceva ragaz sa vedem ce face. Hai sa nu mai dam in el ca este asa si pe dincolo. Va rog sa faceti abstractie de faptul ca este politician si sa luati in calcul doar faptul ca este un fost militar, fie el si de intendenta (apropo, nu stiu ce aveti cu arma asta de-i dati asa in cap).
    Desi nu vreti, cred ca ar trebui sa recunoasteti ca avem in momentul asta la conducerea ministerului SINGURUL MINISTRU CARE PROVINE DIN MILITAR de la revolutie.
    O fi el in opinia multora o hahalera, dar hai sa-i dam o perioada votul si increderea noastra. Subliniez….O PERIOADA.
    Ca si-a castigat gradele cum le-a castigat……..poate si noi am fi facut la fel….dumnezeu stie.
    Eu consider ca provenind din randul cadrelor militare, nenea ministrul asta are ceva habar de armata , comparativ cu ……..Stanisoara.
    Daca deranjez cu opinia personala…….astept tunurile……

  11. Altfel says:

    Lui Ionica_minune
    Nu-i nevoie de tun, acolo unde este suficienta o lama, sau o unghiera. Un ministru, printre multe altele, trebuie sa impuna respectarea unor principii intr-o institutie care se numeste Armata. Cu ce argumente poate impune respectarea unor principii, un om care a fost partas la incalcarea unor principii!? Sau, daca el are tovalul gros si va pretinde asa ceva, ce credibilitate va avea in fata subalternilor, atunci cand va cere sa fie respectate?!? Cine il va crede? Cine va respecta ceea ce va cere el?!? Ce vor face cei de sub el, care stiu ce a facut el? Cum se va multiplica faradelegea sub conducerea lui?
    Pe scurt, sa-i acordam o perioada de gratie la ce? La faradelegi?!?
    Cum ziceam, nu cred ca e nevoie sa mai dam drumul si la tunuri. A nu se intelege ca n-am avea si tunuri!

  12. ionica_minune says:

    Altfel, tunuri am avut mereu….si pe vremea lui Atanasiu si pe vremea lui Stanisoara……problema a fost lipsa de munitie……
    “Tunuri” s-au dat si se vor da vesnic in armata atata timp cat se ingaduie.
    Ceea ce am spus este doar o parere si inca nu folosesc nici lama nici unghiera. Daca ma insel in ceea ce am spus, prefer sa-mi bag doar unghia in gat………..

  13. Gheorghe Gruju says:

    Am citit de sus in jos. Tot. Si sunt de acord cu aproape orice a inghitit eterul HOWEVER, cum ar zice un Albion, remarc o nota comuna: “Vinovatul este intotdeauna altul!” Asa o fi. Cred ca toti corespondentii demai sus au fost macar 9 luni in uniforma Armatei Romaniei. Ati fost vertebral-drepti in toate imprejurarile? La un moment dat in Deaul Tacaliei, incepatorilor li se spunea: voi trebuie sa va luptati cu inamicul si nu sa va luptati cu situatia data. Cam asa este si aici: intr-o Armata intrata in NATO a disparut respectul fata de lege, regulament si ordine. Dar complici am fost toti astia care din 22 Decembrie 1989 am lasat sa fim calcati in picioare de stalinistii ai caror pui azi conduc o Armata rupta in fund, care nu mai gandeste decat “copy-paste”. Hai sa vedem ce este de facut!
    E usor a scrie versuri
    Cand nimic nu ai a spune.
    Cred ca militari activi si rezervisti ca numar se situeaza undeva la jumatate de milion de oameni cu o distributie teritoriala uniforma. Impreuna cu familiile reprezentam cel putin 5% din oamenii cu drept de vot. Este? Avem specialisti in MEDIA, PSYOPS, INFOOPS. Avem organizatiile cu sedii, cu statut, etc. Ce faceti la Asociatii? Jucati Table?Ii lasati si acolo tot pe comunisti sa va conduca? Faceti-va ordine acolo, si sa vedem cum ne intalnim in Arena.

  14. Altfel says:

    Lui ionica_minune
    Trimiterea la tun am facut-o cu sensul de “a nu pune tunurile pe el”, ca o parafraza la indemnul ce ni l-ai adresat sa-i acordam o perioada de gratie. De aceea am zis ca, pentru a-l darama, nici nu e nevoie de tun, e suficienta o unghiera. Caci, ceea ce am spus eu este mizilic in raport cu ceea ce s-ar mai putea spune.
    Deci, “unghiera” mea era indreptata spre cel ce constituia subiectul articolului, nicidecum spre ionica_minune comentatorul, care e liber sa spuna ce crede, fara sa fie cineva indreptatit sa puna tunurile pe el.
    Lui Gheorghe Gruju,
    Raspund simplu la intrebarea pe care ai pus-o: DA! Daca mai ai intrebari, mai am raspunsuri. Daca ai nevoie de dovezi, vii la mine si ti le arat sau te duc acolo unde le poti culege singur. Daca nu as fi putut sa raspund prin “DA” nu as fi comentat.

  15. SAM says:

    VAI DE CURUL NOSTRU…

  16. ILIESCU- ORICARE DIN EI says:

    STILUL EXPRIMARII MA DETERMINA SA TRAG CONCLUZIA CA SEMNATARII ACESTOR COMENTARII SUNT SAU MILITARI-ACTIVI SAU IN REZERVA- FRUSTATI LA UN MOMENT DAT DE PROPRIILE NEIMPLINIRI, SAU DIN CEI CARE NU AU MIROSIT OBIALA SOLDATULUI IN VIATA LOR. TOTI INSA AU UN NUMITOR COMUN – AU UNDE REFULA ! IATA POATE SINGURUL CASTI AL “ORIGINALEI DEMOCRATII ROMANESTI”! NU SUSTIN CA UNELE RANDURI NU AR CONTINE SI ADEVARURI. DAR PREA PUTINE! DESI SUNT MULTI CU COLOANA VERTEBRALA DREAPTA AU CAM OBOSIT SI EI PEDALAND IN GOL. DACA PE TIMPUL OMUNISTILOR MURMURELE AVEA EFECT DE TORENT ASTAZI TORENTUL ARE EFECT DE PICATURA. SA NU DEMOBILIZAM INSA! PICATURA DE IERI INSUMATA CU CEA DE MAINE SI DE POIMAINE POATE AVEA EFECTE NEBANUITE. TOTUL ESTE CA TOTI CEI CU SANGE KAKI SA DEVINA TOT MAI UNITI, SA NU SE MAI LASE MANIPULATI DE “FOSTII”. ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU.
    P.S. CAT DESPRE NOUL MINISTRU….NUMAI DE BINE CA DE AIA L-AM FACUT CU PATRU STELE . SUB CONDUCEREA MEA REZERVISTII VOR FI CE AU FOST MEREU-O MARE MUTA PE CARE AM S-O MANIPULEZ CUM VREAU

  17. schwartzkopff says:

    Iliescu, du-te la culcare. Ai nimerit pe un forum unde posteaza militari activi sau in rezerva si nu la o sezatoare literara. Oricum, nici exprimarea ta nu tradeaza un mare literat, nici macar unul mediocru, asa ca…. lasa-ne.

  18. Gabriellitto says:

    Armata nu are bani de sporuri, ne trimite in concedii fara plata, dar poate plati un patron de firma de catering sa ne hraneasca, binenteles obligatoriu (cu laturi, ca nu se poate numi mancare). Iar marionetele care devin ministrii apararii, habar nu au ce se intampla in unitati, ce probleme au militarii. Pur si simplu isi iau salariile, deja fffff mari pt. ceea ce fac, DEGEABA. Nu vom avea un ministru al apararii competent foarte curand. Cred ca ar vrea el sa spuna ceva, dar i se taie macaroana imediat: “daca mai vrei scaunul ala caldut, ciocu’ mic.” Iar el ca un adevarat militar raspunde cu “am inteles”. cum spunea Mircea Badea “Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”, la noi devine “Lucram in armata si asta ne mananca toti nervii (si banii)”. Va salut si imi place acest forum.