Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Ce e atât de greu, să nu faci, ce face-un derbedeu?

De ce este atât de complicat să opreşti o maşinărie care produce găuri lună, de lună, în drumul pe care vrei să îl percurgi? Schimbă mecanismul maşinăriei dăi drumul, astupă şi asfaltează. Cu cât  faci schimbarea mai târziu, cu atât costurile vor fi mai mari.

Spun asta pentru că şi întârzierea revenirii la o lege a  pensiilor militare în baza unor principii, care să reflecte cu adevărat dimensiunea pensiei în funcţie de etapele parcurse în cariera militară, complică foarte mult lucrurile, care deja au luat o turnură neaşteptată, producând pagube certe. Să nu uităm că banda lui Oprea şi şatra lui Boc, cu cei căzuţi în cap ca şi el, Şeitan-Wass-Ialomiţianu, au aruncat pe piaţă ideea de a obţine economii, prin desfiinţarea pensiilor militare şi introducerea lor în sistemul public de pensii.

Lăsăm la o parte necunoaşterea politicilor de apărare ale statul român şi a principiilor specifice de dimensionare a soldelor în anumite etape istorice, pe care oricum şatra lui Boc nu le-ar fi înţeles, şi trebuie să ne ocupăm de  rolul nefast jucat de banda lui Oprea în elaborarea ordonanţelor criminale. S-a trecut intenţionat peste toate etapele de expunere, studiu, dezbatere, simulare, propuneri, de unde noi cei interesaţi de acest demers, nu am fi lipsit nici cu material.

Avem de aface aici cu o adevărată bandă, care a profitat de prostia celor căzuţi în cap şi au întrodus acele ordonanţe, care produc astăzi găurile în bugetul statului lună de lună. Am arătat la data apariţiei ordonanţelor, că ce s-a întâmplat în luna ianuarie 2011 cu înjumătăţirea pensiilor la toţi pensionarii militari, a fost o diversiune ieftină, care a şi avut impact asupra opiniei publice, ca după aceea să se răsufle.

Am avut dreptate când am afirmat, în nenumăratele mele articole publicate, că avem de aface cu o bandă de derbedei care au produs acte normative, prin care foarte uşor poţi fabrica falsuri, cu care astăzi se confruntă Casele de pensii sectoriale şi descoperite de auditul efectuat. Numai în

Bucureşti şi Judeţul Ilfov, paguba rezultată ca urmare a documentelor false introduse, precum şi a modului de calcul defectos, este de peste 5 milioane de euro pe an. Numai art.8 din anexa 3, la aliniatul şi alte venituri asimilate celor salariale, a creat posibilitatea apariţiei de documente false.

OuG 1/2011 nu numai că produce lunar găuri în buget, dar este una dintre cele mai aberante ordonanţe, care anulează în fapt pensii stabilite printr-o lege constituţională 164, trimiţându-le acasă pensionarilor care nu au depus cereri de recalculare, o sumă stabilită aleatoriu, de către nu se ştie cine, pentru a nu muri de foame. Decizia prin care se trimite această sumă stabilită aleatoriu, nu reprezintă pensia fostului militar, aceea find anulată de fapt.

Timp de doi ani am spus că legea 119/2010 şi OuG 1/2011 sunt imorale şi au un caracter distructiv. Am luat atitudine pentru că am lucrat în acest domeniu şi cunosc bine principiile care trebuie să stea la baza dimensionări pensiilor, fără de care nu se poate stabili şi peste care  nici nu se poate sării, pentru că altfel nu mai vorbim de pensii militare. Nu am putut sta de o parte, când am văzut că un act normativ introdus banditeşte de un şef de mafie, poate aduce prejudicii nu numai bugetului naţional, dar şi organismului militar în ansamblu, producând dezechilibre, dicriminări, sfărmarea ierarhiei militare menţinută şi la pensii cel puţin 150 de ani.

Este evident o măsură abuzivă, care se cere să fie  reparată de-ngrabă deoarece, abuzul este demostrat prin  calcule matematice, care arată supradimensionarea nejustificată a pensiilor, ca urmare a introduceri unui element şi anume  salariu mediu pe econ naţ., într-o formulă de calcul specifică calculării pensiilor civile, militarii nebeficiind niciodată de salari. A lua în considerare că şi militarii ar fi putut contribui, în condiţiile când o legislaţie introducea soldele într-un alt regim de cheltuieli, nu poate fi luat în seamă din punct de vedere juridic.

Iată ce spune un ministru al guvernului Ponta, D-na Câmpeanu într-un interviu acordat agenţiei Mediafax.  “Cea mai mare eroare a fost că pensiile din regimul militarizat au fost introduse în sistemul de pensii publice. În nici o altă ţară nu s-a întâmplat acest lucru. Nicăieri acest personal nu cotizează la sistemele de pensii, pentru că există un alt fel de remunerare şi o altă legislaţie pentru pensionare, pentru că şi munca lor este diferită de a unei persoane civile. S-a pornit cu intenţia de a obţine economii din plata pensiilor militare şi s-au trezit în final că s-au majorat majoritatea într-un cuantum foarte mare, ceea ce a condus la creşterea dificitului bugetului de pensii foarte mult.”

Introducerea neinspirată în formula de calcul pentru militari, ca element de calcul, a salariului mediu pe econ. naţ., în condiţiile când soldele militarilor au fost dimensionate ţinându-se seama de alte principii, specifice politicilor de apărare şi nu în funcţie de producţiile economice realizate, a aruncat în sus nejustificat de mult, pensiile militarilor,în special a celora care au prins perioada războiului rece, unde acel element, salariul mediu pe ecn. naţ. era foarte mic în raport cu soldele, ceea ce acum dă acestă dimansionare de proporţii şi care i-au surprins şi pe cei din şatra lui Boc, dar nu mai aveau ce face, pentru că înghiţise deja găluşca furnizată de şeful  mafiei personale.

Astfel unuia cum a fost, este şi va fi Dragnea, i-a crescut pensia jenant de mult,încât Domnia Sa putea să-şi dea seama la experienţa şi vârsata dumnealui că ceva nu este în regulă, că aceşti bani nu se pot lua,  decât de la gura altuia.  Îmi este mie jenă, să spun cu cât a crescut, însă cifrele apărute în tabelele afişate pe site-urile ministerului, sunt grăitoare şi în acelaşi timp uimesc. Pentru că , pentru cine este normal la cap îşi poate da seama că este o creştere venită dintr-un calcul greşit, când vezi dublarea, triplarea pensiei avute.

Cazuistica nu menţionează fenomene de acest gen, până la apariţia acestei ordonanţe, dea dreptul idioate. Nu este singurul caz Dragnea, dar din partea dumnealui ne aşteptam la o poziţie. A existat dar a dezamăgit, sărutând mâna unui personaj care mai recent a fost reevaluat într-o funcţie la palat.

Iată de ce mă întreb din nou. Ce e atât de greu să nu faci, ce face-un derbedeu.

Dacă luăm în seamă declaraţia domnului fost ministru Dobritoiu, că „nu voi face nici un pas înapoi pentru îndreptarea acestei mizerii generate de derbedeii care ne-au băgat  mâna în buzunar banditeşte” mai putem trage speranţe că bandiţii vor pleca, undeva, undeva,departe de ţara mea, numai dacă Ponta vrea.

Mă tot macină o întrebare. De ce l-or fi schimbat de la apărare?

Col.(r) Nour Constantin

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

21 Responses to “Ce e atât de greu, să nu faci, ce face-un derbedeu?”

  1. Dr .House says:

    ……… Nour zice/o lege a pensiilor militare în baza unor principii, care să reflecte cu adevărat dimensiunea pensiei în funcţie de etapele parcurse în cariera militară, ……
    ASA NENE! ASTA_I FIX ………..CONTRIBUTEALA!!

  2. Gourkha says:

    “De ce l-or fi schimbat de la apărare?” Pararea mea ca o schimbare cu cap. Eu cred ca cheia legii pensiilor militare este la Comisia de Aparare, nu la un ministru apararii. Si cum dl. Dobritoiu este seful “Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională” este clar ca are cheile legii in mana. Mai mult ca sigur ca a plecat de la minister la comisia de aparare, cu proiectul legii in servieta initiat deja la minister cat timp a fost ministru. Toate legile se emit si se cizeleaza mai intati in acele comisii permanente. Practic ce elaboreaza si avizeaza aceea comisie, este aprobat de Senat si implicit de intregul Parlament, iar Guvernul doar o aplica fara sa caraie nimic. Deci, eu cred ca e o miscare foarte buna! Daca ramanea ministru simplu, cine stie ce remaniere il astepta si ramanea si simplu senator in afara comisiei. Deci este sef unde trebuie si este nr. 1 in elaborarea legii pensiilor militare.

  3. angus says:

    da,dar daca impartiti la 30 de ani,atunci ii corecta contributia.
    asa,poti impartii la 10 ani,si eu garantez ca cresc toate pensiile.

  4. tupak amaru says:

    “Introducerea neinspirată în formula de calcul pentru militari, ca element de calcul, a salariului mediu pe econ. naţ., în condiţiile când soldele militarilor au fost dimensionate ţinându-se seama de alte principii, specifice politicilor de apărare şi nu în funcţie de producţiile economice realizate, a aruncat în sus nejustificat de mult, pensiile militarilor,în special a celora care au prins perioada războiului rece, unde acel element, salariul mediu pe ecn. naţ. era foarte mic în raport cu soldele” .

    este opinia domniei tale ? ca finantist ? cititi datele INS , in perioada mentionata , d-le finantist ! comparatile cu soldele avute , inainte de 1989 .
    si oricum , care este concluzia domniei tale ? ca nu ne meritam pensiile ? dupa ce ne-au facut nesimtiti civilii , acum ne fac si unii ca domnia ta .nu o mai citati pe d-na campeanu , chiar nu intelegeti ce vrea sa spuna .sa va traduc : vrea sa scada pensiile militare !

    si asa … ca exemplu : 1989 – salariul mediu / economie 3300 lei . solda unui locotenent 3200 lei .

    argumentele , pentru o lege a pensiilor militare de stat , sunt cu totul altele . nu imbecilitatile acestea , care ne-au facut mult rau . faceti o baie in piscina , acum , poate va reveniti .

  5. Ionel N. says:

    Cu multa stima si amaraciune,fiind si eu afectat de manevrele de schimbare a pensiilor militare nu pot fi de acord cu sustinerile dvs.: “Introducerea neinspirată în formula de calcul pentru militari, ca element de calcul, a salariului mediu pe econ. naţ., în condiţiile când soldele militarilor au fost dimensionate ţinându-se seama de alte principii, specifice politicilor de apărare şi nu în funcţie de producţiile economice realizate, a aruncat în sus nejustificat de mult, pensiile militarilor,în special a celora care au prins perioada războiului rece, unde acel element, salariul mediu pe ecn. naţ. era foarte mic în raport cu soldele,…”
    Vreau intai sa va retin atentia ca ,mai multi comentatori au adus in discutie ca ,militarul nu lucreaza strict 8 ore pe zi/40 pe saptamana/170 pe luna ,el fiind practic la dispozitia institutiei 24 din 24!(adica 720 ore pe luna).Acest lucru este perfect adevarat ,daca te gandest la servicii, aplicatii, inspectii ,calamitati,etc. Acum sa vii si sa spui ca erau prea mari soldele raportate la salariul mediu…..cam dai cu mucii in fasole!
    Ca sa-ti exemplific cat de mult ai aberat in privinta soldelor noastre raportate la salariul mediu , acum in zilele noastre iti pot da 2 exemple pe care le cunosc foarte bine:eu am 2 copii -unul are 29 de ani si altul 24: primul are un castig salarial de 3 salarii medii iar cel mai mic de valoare salariului mediu.Nu sunt militari.(amandoi au studii superioare)Acum vin si te interb :ai avut (sau alt militar a avut ) la 30 de ani solda echivalenta a 3 salarii medii brute?
    Supararea si nerabdarea ti-au intunecat gandirea! Nu soldele noastre prapadite au produs anomaliile din sistemul de pensii al militarilor ci acordarea discretionara a grupelor de munca ( care pe timpul activitatii, in unele cazuri nu au adus castiguri salariale in plus) , lungimea ( in ani) carierei militare pana in 1989(aprox.60 ani) si raportarea la vechimea obligatorie de 20 de ani!
    Incearca sa-ti imaginezi cum ar fi aratat pensiile noastre (cu soldele dimensionate “cu alte principii”(cum zici tu) daca vechimea obligatorie era de 30 de ani.
    Cred ca erau la valoarea a 2 pensii medii!

  6. Nour Constantin says:

    Ionele, eu ştiu că un om când nu pricepe ceva, întreabă nu jigneşte. Dar fac şi eu ca Mircea Badea, “pentru voi am s-o mai fac o dată.” Fi atent că-ţi desenez acum.
    1) Soldele în orice armată, sunt stabilite în funcţie de politicile militare ale statului respectiv şi nu în funcţie de rezultatele economice aşa cum este stabilit salariul.
    2) La noi în perioada războiului rece soldele în raport cu salariu a avut o creştere. După 1965 Ceausescu nu a mai păstrat raportul ţinându-le pe loc, astfel că solda tarifară a unui locotenent era egală aproape cu salariul minim pe econ. naţ.
    3) În 1952 un lt. cdt. de pluton avea solda tarifară 662 lei, iar salariul minim pe econ. naţ. era de 403 lei. Dacă îi calculăm punctul de pensie după mintea lui Şeitan rezultă 1,64.
    În 1975 acelaş lt. cdt. de pluton cu solda tarifară de 1969 lei, în condiţiile unui salariu mediu pe econ naţ. de 1813 lei, obţine un punct de pensie 1,08, cu 50% mai puţin, ceea ce este discriminatorii, ei efectuând aceeaşi misiune. Nu mai spun că nu poţi împărţi solde la salarii, fiindcă aşa vrea Şeitan. E ca şi cum ai împărţi mere la pere. Iată cum a putut să crească impresionant pensia lui Dragnea, care atenţie în 56 era Gl.
    Iată de ce salariul mediu pe economia naţională nu poate juca un rol în dimensionarea pensiilor militare. El are un rol în dimensionare pensiilor numai la civili, care au fost plătiţi în salarii.

  7. LICA says:

    Duşa are în atenție un proiect privind pensiile militare
    Acasă » Politica

    Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat marţi, la Parlament, că la nivelul instituţiei pe care o conduce s-a constituit o comisie de specialişti care lucrează la un proiect ce vizează modificări aduse la actul normativ privind pensiile militare.

    “Nu mi se pare normal ca cei care au adoptat legea pensiilor aşa cum au adoptat-o (…) să vină să facă aprecieri. Mai ales că acea lege a creat o bulversare în sistemul pensiilor militare şi de la pensii nesimţite s-a ajuns la discriminări care nu-şi au locul şi nu trebuie să existe în acest sistem. De aceea, eu, la minister – a şi anunţat primul-ministru -, am constituit un colectiv de specialişti din minister şi din afara ministerului care să realizeze un prim draft legat de modificările pe care trebuie să le aducem în acest domeniu şi, sigur, voi face această analiză şi cu Ministerul Muncii, care se ocupă de acest domeniu şi să încercăm în această sesiune parlamentară să aducem şi corecturile necesare legat de sistemul pensiilor militare”, a spus Duşa.

    Premierul a anunţat luni că Ministerul Apărării Naţionale trebuie să prezinte un proiect de lege care să reglementeze sistemul de pensii militare.
    “Despre pensiile militarilor, ministrul Apărării trebuie să vină – e în discuţii cu sindicatele care îi reprezintă pe cei care au avut de pierdut în urma recalculării – şi urmează să vină cu proiectul legislativ. (…) Va veni ministrul Apărării, după ce termină toate discuţiile, pentru că, am spus de multe ori, 90% dintre pensionarii militari au avut de câştigat în urma recalculării, cei 10% în mod nedrept au avut de pierdut şi atunci trebuie găsită o soluţie prin care să nu-i afectezi pe cei 90%”, a afirmat Victor Ponta, întrebat dacă a discutat cu delegaţia FMI despre restituirea sumelor datorate de MApN ca urmare a revizuirii/recalculării.

  8. Ionel N. says:

    Las la o parte ironia ta si ma concentrez sa inteleg ce vrei sa sa spui: faci o intreaga teorie pentru ca au mai ramas in viata cativa “ambitiosi” printre care si g-alul Dragnea ca sa-mi arati ce tare ne-a discriminat statul pe noi folosind salariul mediu si o politica salariala defectoasa!Dar poate in aceeasi situatie se afla si doctorii , inginerii ,etc.
    Repet : lungimea carierei militare , grupele de munca(acordate discretionar) si raportarea la vechimea minima de 20 de ani sunt factorii care au determinat cresterea (uneori nesimtita) a pensiilor unor militari mai batrani! In rest, sa speram ca noua conducere va intreprinde ceva si pentru noi….

  9. Daca ti-ar spune cineva ca in Republica Birmania de Europa, noul Eldorrado, francezii nu mai mananca castane coapte, ai crede ca este o blasfemie. Un mare poet francez, motivand cauzele unei Revolutii, a deplans soarta parizienilor, care suferind de frig si de foame si pentru ca nu mai manancau castane copate in strada, din lipsa de arginti, au ridicat baricade, si au strigat: Libertate, Egalitate, Fraternitate, atentand la ordinea in stat si trecand la dictatura strazii si la democratia unor plutocrati. Ghilotinele functionau la foc automat, decapitand incomozii.
    Curentele francofone din Romania, instaurate dupa 1789, au generat dorinta de apropiere dintre cele doua popoare; primul a dovedit ca Imparatul si generalii sai, pot bea cafea la Kremlin, odata la cinci sute de ani, dar si reversul, faptul ca poate fi ocupat de nemti in doar trei saptamani, iar cel de-al doilea a dovedit ca a rezistat 2.000 de ani sa fie jefuit de marile puteri ale vremii, si-i mai ramane de-o mamaliga si de o supa cu loboda si ciolan afumat.
    Acum, colonizarea romanilor de catre francezi, se face prin metode mai evoluate: sunt luate fara justa plata activele cele mai importante, sau ma rog numai managementul, ( in timp ce cu mana alesilor locali lichidezi micul comert ), sunt crescute facturile nejustificat pana la limita absurdului, ungi pe liderii grupurilor de interese locale, si apoi evacuiezi calicimea, la ghenele de gunoi, pentru ca nu si-au achitat ratele sau facturile doua luni consecutiv. Alle France!
    Bancile franceze au pe rol mii de executari silite ale debitorilor sai, au atras insolventa firmelor care nu au achitat facturi la betoane, fier sau caramida, au majorat cu 300% facturile de incalzire, au crescut pretul la alimentele de baza in supermarketurile lor, etc. Par exemple: francezii isteti cumpara laptele cu 0,25 lei/kg si-l fac iaurt cu “bifidus esensis annalis” si-l vand aborigenilor cu de pana la de 10 ori pretul. Vive la France, mourir les kalliques.
    Termo-Dalkia, a batut palma cu primarii. Au investit 120.000 de euro, si incaseaza cate un miliard de euro profit, pe seama pauperizarii populatie.Si acesta este doar inceputul.Romani in frig, romani in foame, si din vina francezilor lacomi, ca daca indrazneste cineva sa manance castane pe seama francezilor, birocratia judicara franceza, va avea grija sa-i reduca la tacere pe comentatorii internetului care deranjeaza interesele lor. Nu degeaba Dumitru Furdui a sarit sa prinda metrolul de la etajul 10. Dommaje La Frace

  10. IARNA NU-I CA VARA !
    Frigul a facut sa inghete apa in fantani, apa de mare si ouale in cuibare. Se vede ca 2013 va fi un an greu pentru toata lumea.Iranul se pregateste sa nimiceasca Israelul, Franta sa recucereasca Rusia, Germania sa reocupe Europa si Africa, iar America risca sa fie ocupata de mexicani si de columbieni.Romanii sunt ocupati ei insisi, facand datorii peste datorii si instrainand din ce in ce mai mult din avutia natinala. Se pare ca Dunarea desparte vai de noi de vai de ei.Asta in timp ce Crin Antonescu si Dan Voiculescu nu mai pot de grija lui David Rockeffeler dar le mor oameni de foame in colegiile lor.Si Victor Ponta declara ca nu mai sunt solutii la criza, si ca trebuie sa creasca impozitele si sa scada venituirle populatiei, care s-a ingrasat exagerat.Se vor scumpi: painea, laptele, carnea, ouale, apa calda si rece la pet, carnea de pui de porc de vita si pestele, energia electrica, combustibilii, imbracamintea, taxele de inmormintare, etc.Sa traiasca fesene-ul ca-u facut suta cat leul.Tzeapa mai mare ca in 89 n-au mai luat romanii in toata istoria lor, sa ai si criza si conducatori prosti…

  11. Tanti, militarii sunt platiti de la buget, ca ei apara patria nu opt ore pe zi ca fetele matale de la ITM ci 24/24 ore, 7/7, 365/365. Si atncea daca imparti 24 la 8 iti da 3. Inmulteste salariul mediu cu 3 si-ti da baza de pensie militara pentru un soldat care a facut serviciu 1 an si 4 luni.Pentru celelalte grade, stabilesti coeficienti de grad si de functie. Sa nu se depaseasca pensiile NATO adica sa fie egale cu cea mai mare pensie, care este in Norvegia. Soldat rezervist 4500 euro. Capitan 6500 euro. Colonel 10500 euro. General (adevarat nu facut la apelul bocancilor ) 14/700 euro. Si apoi feliezi la restul…

  12. anonim says:

    Lasati mai filosofia.Pierdeti timpul cu calcule peste calcule ca asta au vrut vechii si noii guvernanti.Pana nu mergeti la Universitate si nu la Leu cum a vrut Dogaru nu veti primii nimic in afara de o cisma in cur.De fapt o cisma in cur inseamna un pas inainte.

  13. La loc comanda, Ponta Victor s-a inteles telefonic cu Orban Victor sa reguleze pensiile militarilor, adica sa le transforme in ajutaore sociale. Motivu: -Simplu tetea general cu cinci stele W Clark (Macelaru din Bosnia), are pica pe purii care au fost activi in Tratatul de la Vasovia. Toti cei care au slujit macar o zi alinata anti NATO, li se va face un ajutor social la nivelul 1/2 din salariul minim pe economie adica vreo 275 lei impozabili. Cu cati “crapa mai multi cu atat mai bine, ca au fost dusmanii aliantei NATO, niste alcoolisti, impotenti nepragatiti care au lucrat prin economie si gaureau tintele cu sula, ca nu stau sa intruiasca militarii” i-a zis Clark lui Ponta, la o receptie la Ambasada Americana din Bucuresti. Asa ca fratilor, care va stiti cu musca pe caciula rezolvati problema …. plecati la tara, plantati legume si cartofi, si sa nu folositi insecticide Furadan, ca-i nasol.Astia vor sa lichideze resturile armatei ceausiste prin infometare si … alte metode mai putin evidente, cum ar fi poloniu si plutoniu…

  14. La noi, partidul comunist a rezolvat problema.Cadrele militare care au servit patria URSS si Tratatul de la Varsovia, primesc de la Moscova in medie cate 1500 dolari la o vechime completa de 20-25 de ani, iar de la guvernul R Moldova o pensie egala cu solda primita de militarii din activitate, conform conventiei Euromil la nivel european. Si chiar daca Moldova nu este membra cu drepturi depline a Consiliului Europei, noi avem nevoie de armata si de o stare de spirit si combativa buna, si la cei activi si la rezervisti. De asemeni, militarii rezervisti sunt antamati in functii publice la raioane si orase, deoarece este normal si legal sa se cumuleze pensia cu salariul, primesc credite bancare cu dobanda subventionata, norma de hrana completa pentru toti membrii de familie, fie in natura fie in bani, facilitati la deschiderea unei afaceri, la schimbarea garnizoanei, medicamante gratuite, ajutoare de boala si deces, etc. Moldova si-a castigat independenta cu sangele militarilor nostri si noi respectam eroii neamului si militarii activi sau rezervisti. Eu din cate cunosc, exista disponibilitate din partea Ministerului Aparaii din Federatia Rusa, sa recunoasca stagiul efectuat ca militari ai Tratatului de la Varsovia, din fostele state aliate, chiar daca acum statele lor au aderat la alta alianta. Pe baza de cereri individuale, adresate direct Ministrului Apararii sau Presedintelui Federatiei Ruse, pensionarii militari cu stagii de peste 5 ani ( activi pana in 1991) pot primi aprobare sa primeasca o indemnizatie de loialitate cuprinsa intre 1.500-2.000 dolari lunar, in functie de vechime si de pozitia ocupata in ierarhia armatei romane. Este ceva legal si moral. Chiar s-a discutat o data limita de formulare a cererilor 30 martie 2013, data dupa care orice demers nu se mai ia in considerare.In subsidiar, Ministerul Economiei FR poate asigura locuri de munca la societati civile pentru rezervitii din Romania, sau chiar locuinte si acordarea dublei catatenii. Este normal ca un stat ortodox sa-si ajute coreligionarii, daca organele in drept incalca grav libertatile si drepturile cetatenilor. Eu cunosc problemele militarilor ca am fost si eu militar.

  15. anonim says:

    Prietene,faci glume ostasesti.Internationala a apus de mult.

  16. Boby says:

    Dar ce ai frate cu grupele de munca si de ce spui mereu ca au fost acordate discretionar ??? Pai, poate, mataluta darimai santinela la 4.00 si mergeai acasa via buferul sau bodega din colt ! In timp ce altii, invidiati nevoie mare, adunau informatii pentru Armata si Tara pe meridianele Lumii, punindu-si permanent cariera si situatia personala in joc la orice greseala surprinsa de contraspionajul local !!! Iar asta pentru 4 – 5 sute de dolari/luna, daca nu avea ”norocul” sa fie platit in valuta locala(vorbesc , desigur, de epoca de aur) ! Si asta a fost doar un exemplu; intrebati-i si pe cei din categora de mai sus ce cred despre chestia asta cu grupele !!!
    Mai taceti si fiti mai modesti ca de aia ne injura lumea ca sintem fuduli si cam prosti; numai pretentiile de capul nostru. Si sintem dezbinati ca dracu fiindca de aia ne-a ”facut” chioru’ cu scula indoita !

  17. puscasiu constantin says:

    S-a pornit cu intenţia de a obţine economii din plata pensiilor militare şi s-au trezit în final că s-au majorat majoritatea într-un cuantum foarte mare, asa spunea d-na Campeanu. In realitate si d-sa este in eroare, aceasta recalculare a fost o masinatiune pusa la cale de Basescu, Boc, Seitan, Udrea pentru a umfla pensiile celor care i-au adus la putere, fostilor securisti, ei sunt profitorii acestei ilegalitati. Economii bugetare,pensii nesimtite, sistem unic de pensii, contributivitate, nediscriminare, sunt doar capcanele securiste , perdeaua de fum lansata de securisti pentru a prostii acest popor.

  18. Academicianul Graur says:

    C-au. Nu ca-u. Sa zicem ca e greseala din viteza si din faptul ca limba romana nu e nativa.

  19. al adin says:

    Ar fi bine sa fie asa si in realitate. Dar mai degraba cred ca dl D a fost inlocuit din motive de lipsa de lichid in instalatie si prea multa vorbarie neargumentata. O fi baiat bun dar e prea sus pentru felul lui de a fi.

  20. al adin says:

    Asa o fi dar asta nu e Saptamana Financiara. Asa ca da-mi voie sa te intreb direct dar mai putin explicit: de ce te misti din solduri daca nu e nimeni in spatele tau?

  21. al adin says:

    Exprimare fluenta, greseli de dactolografiere putine, conciziune si cunostinte despre conducerea atentiei catre mesajul principal al postarii. Nu esti nici militar nici moldovean. Cine esti de itzi place tatucul tzar Putin si maica Rusie?